Povești de la catedră 25: Plecarea de la gimnaziu

Am avut și ultimele ore la gimnaziu; din septembrie voi preda doar la liceu. Despărțirea de acești copii nu a fost ușoară. La întâlnirea finală mi-au prezentat în compuneri impresiile lor despre oră, ce le-a plăcut, ce nu le-a plăcut... Multe m-au sensibilizat, au compus poezii, și-au ales cuvintele. Copii... 

Povești de la catedră 24: Plângăcioșii

Poate sunt cam sadic, dar chiar mi se par simpatici plângăcioșii. Nu văităreții din nimic la orișice ocazie, că lecția e prea grea, că testul e prea lung, că setea îi doboară..., ci aceia care efectiv plâng din pricina notelor. Varsă lacrimi, valide sau de crocodil, pentru „copilăria distrusă” și pentru viitorul compromis, stârnind uneori valuri de compasiune în jur: „Profu’ e terorist! Chinuie elevii.” 

Povești de la catedră 23: Școala ideală

În școala ideală profesorul și elevul lucrează în armonie. Elevii între ei asemenea. Aceștia vin de plăcere și se simt bine. Școala perfectă este mai curată și mai confortabilă, cu mobilier mai rezistent și aer condiționat. Colegi mai civilizați și mai disciplinați. Fără bullying și fără gălăgie. În general există mai mult respect între toți. 

Povești de la catedră 22: Vals adolescentin

Și sufletul dansează în ritmuri amețitoare, atingând apogeul grației pe la vârsta adolescenței. Dansul nu se poate numi altfel decât VALS, de la Vise, Aspirații, Libertăți, Speranțe... Anii curăției, ai iubirii și ai năzuințelor celeste. 

Povești de la catedră 21: Gânduri la final de clasa a VIII-a

La finalul primului meu an, am cerut elevilor să îmi scrie aspectele plăcute lor la ora de geografie, nemulțumirile și sfaturile de îmbunătățire a lecțiilor, precum și o opinie vizavi de utilitatea celor învățate. M-au impresionat mesajele copiilor, cu precădere al unei eleve de clasa a VIII-a. 

Povești de la catedră 20: Titularizarea

La vârsta grădiniței și în clasele mici, pe maidanele mult îndrăgite se mai strângeau copiii în jurul meu să mă asculte. Habar n-am ce le povesteam, chiar nu mai rețin, dar cu siguranță nu discutam probleme geografice. Cred că îi atrăgea talentul meu de „a prosti” lumea. Tot pe atunci descopeream în atlas culorile țărilor, care iremediabil m-au captivat. Cert este că acum, după 25 de ani de la acele episoade, îmi este greu să mă hotorăsc dacă îmi place mai mult a face educație sau a face geografie. 

Povești de la catedră 19: Ce materie predau?

Aventura mea la catedră ajunsese într-o nouă școală gimnazială, unde curiozitatea și interesul elevilor pentru învățare formau un tot pe cât de armonios, pe atât de amuzant uneori. Am constatat aceasta încă de la prima mea întâlnire cu acel colectiv. 

Povești de la catedră 18: Tuberculoza

Pe scurt: 2 luni internat în spital, 9 luni tratament medicamentos, 15 luni absent de la catedră. Nu chiar pe moarte, dar nici mult nu mai aveam! Eram la Ploiești, spre finalul anului al doilea de predare, după o perioadă de înrăutățire continuă a sănătății. Am mers la control și am făcut o radiografie. Diagnosticul: tuberculoză, o formă destul de grea, cu mai multe caverne pe plămâni. 

Sondaj - „Povești de la catedră”

După ce ați citit seria „Poveștilor de la catedră”, vă rog să votați episodul favorit și să îmi scrieți impresiile dumneavoastră. Completați SONDAJUL ACESTA. Vă mulțumesc! 

Ionuț Tudose

22.05.2021

Povești de la catedră 16: Cui îi este frică de feedback?

A iscat rumoare și indignare pe internet o inițiativă absolut necesară a Consiliului Național al Elevilor, prin care profesorul urmează a primi obligatoriu observții/sfaturi/nemulțumiri din partea elevilor săi la final de semestru. Comentariile „didactice” depreciative la adresa „țâncilor și mucoșilor” au inundat platformele media, ceea ce mi se pare un simptom al nesiguranței cronice. 

Povești de la catedră 15: Te mănâncă ăștia!

Consiliu profesoral înainte de începerea anului școlar. Mi se oferă la dirigenție o clasă de-a XII-a și o accept cu tot dragul. „Săracu’ de tine! Te mănâncă ăștia!”, îmi parvin glumițele colegiale. Din partea direcțiunii, însă, toată încrederea și sprijinul. Nu știu dacă am fost prima variantă propusă, cert este că oricum nu dorea nimeni clasa asta. Doar era Baba-Cloanța, spaima spaimelor și urâciunea urâciunilor, nu? 

Povești de la catedră 14: Cele 14 sacoșe

În primul an aveam un elev cu o dizabilitate neuropsihică la o clasă de-a V-a. Acesta venea zilnic cu însoțitoarea, mama lui, care îl ajuta la lecții, la scris, la răspunsuri... o experiență inedită și pentru mine. Pe cât posibil l-am integrat în colectiv și a fost totul în regulă. Notele lui erau doar de 9 și 10, contextul îmi era tare ciudat... Bineînțeles că măream artificial și notele celorlalți, pentru a menține un echilibru. Copiii sunt copii și nu înțeleg chiar toate nuanțele... 

Povești de la catedră 13: „Pe vremea noastră”

Uneori glorificăm anii împrăștiați ai candorii și ne cufundăm într-un soi de mit al paradisului pierdut, care apoi apasă prea insistent. Ne cufundăm în acest amestec complex de melancolie și hiperbolizare, curăție și naivitate, emoție și meditație, clișee și modele dispărute: „Pe vremea noastră... era altfel!” 

Povești de la catedră 12: Revenirea

O întâmplare de acum patru ani: un copil din clasa a X-a, accidentat extrem de grav pe trecerea de pietoni chiar lângă liceu, revine din comă și lungi operații. Se deplasează deocamdată doar în cărucior, cu mare greutate. 

Povești de la catedră 11: Planșa îl face pe om!

Se apropia ziua inspecției, iar eu pregătisem un proiect de lecție, niște planșe didactice și o fișă de lucru. Emoții nu aveam, mai văzusem eu inspecții... 

Povești de la catedră 10: Tristă despărțire

A murit un elev de-al meu în clasa a XI-a. Un suflet curat ca un crin, foarte respectuos și chiar atras de geografie, dând răspunsuri inteligente la ore. Avea organismul blocat în dezvoltare, arătând ca un copil de 12 ani. Probabil a murit din cauza unor complicații. Am fost foarte mâhnit. 

Povești de la catedră 9: Gălăgia

Gălăgia este teribilă, ea blochează orice inițiativă și orice materializare a unui proiect bun. Gălăgia stresează, inhibă și afectează demersurile organizatorice ale profesorului. Destructurează lecții și împrăștie ideile prin aerul dens și poluat de compușii fonici. Ea se metamorfozează rapid într-un monstru gură-de-foc, descătușat, inhalator al minților. Gălăgia este concomitent iubită și renegată, acceptată și hulită. Este concomitent crescută și nerecunoscută de părinții ei, anume elevii. 

Povești de la catedră 8: Hristos a înviat!

După Paști profesorii obișnuiesc să îi salute creștinește pe elevi cu formula Hristos a înviat! De regulă se întâmplă aceasta o singură dată. După aceea revin toți la banala Bună ziua!, de frica imaginatei fantome a habotniciei. O greșeală! 

Povești de la catedră 7: O lumină din carte

Tot la liceul din episodul precedent a trebuit să suplinesc o colegă de economie, absentă la o clasă de-a XI-a, clasă destul de modestă cu care, de altfel, făceam și eu geografie. Pentru a umple timpul, am purtat niște discuții pe varii teme, în special cu un băiat mai țigănos din prima bancă. 

Povești de la catedră 6: Trupa de Șoc

Mă mut cu serviciul la București și îmi iau ore la două licee. Trec repede peste emoții și mă adaptez la noile vârste. Unul dintre licee avea mai multe profile: tehnic, mecanic, postliceală, filologie și clase de rugby.