Documentar "Marea înşelătorie a încălzirii globale"
Filmul încearcă să demonstreze că încălzirea climatică actuală are cauze naturale, nicidecum antropice. Se arată de asemenea cum "încălzirea globală cauzată de om" a fost politizată la maximum.
Cum să găseşti repede o adresă unde ai nevoie să mergi
În era vitezei şi a tehnologiei, în care timpul este ucis, relaţiile interumane sunt anulate iar aventura de detectiv urban este demult apusă, prin două click-uri de mouse afli locaţia unde trebuie să ajungi.
Dacă tot începe anul şcolar, să zicem că ai avea nevoie să mergi la şcoala nr. 2 "Simion Mehedinţi" din Bucureşti. Dar habar n-ai unde s-ar putea afla aceasta...
Cuvinte cheie:
adresa mergi,
cum gasesti adresa,
cum gasesti strada,
GPS-ul,
harta,
harta locatie,
locatia vrei ajungi,
scoala,
tudoseionut,
tutorial
Vânturile locale din România
Relieful este unul din factorii care influenţează cel mai mult direcţia şi viteza vântului. Prin configuraţia sa poate determina chiar unele particularităţi în deplasarea aerului, ducând la apariţia unor vânturi specifice locale, deosebite faţă de cele generale, din câmpie. Unele au o frecvenţă diurnă, cum sunt brizele de mare şi de munte.
Cuvinte cheie:
austrul,
baltaretul,
brizele marine,
brizele montane,
caraelul,
cosava,
foehn,
gureanul,
nemirul,
sadeanul,
saracila,
suhoveiurile,
tudoseionut,
vant,
vant umed,
vant uscat,
vantul negru,
vanturile locale romania
Un râu peste alt râu
Demult, bătrânii de la ţară se mirau de "casele din oraşe construite unele peste altele". După aceea au apărut drumurile, căile ferate şi autostrăzile construite, de asemenea, unele peste altele cu ajutorul podurilor, al viaductelor şi al pasajelor. Dar să vezi două râuri, unul curgând pe deasupra celuilat, mai rar...
O aplicaţie interesantă de vizualizare a poziţiei soarelui pe bolta cerească
Aplicaţia de mai jos utilizează ca hartă de fundal Google Maps. Mutând marker-ul pe hartă, puteţi alege locaţia de interes. Selectaţi momentul dorit şi aplicaţia vă returnează poziţia soarelui pe bolta cerească, direcţia razelor solare pentru fiecare moment al zilei sau lungimea şi direcţia umbrelor la o oră anume. Cu cât soarele ocupă o poziţie mai centrală în cercul grafic, cu atât el se află mai aproape de perpendiculara locului, adică ocupă o înălţime mai mare pe boltă (vara). Cele două arce reprezintă traseul soarelui la solstiţiul de vară (arcul lung interior) respectiv la solstiţiul de iarnă (arcul scurt exterior), poziţia soarelui variind de-a lungul anului în arealul dintre cele două...