După ce ați citit seria „Poveștilor de la catedră”, vă rog să votați episodul favorit și să îmi scrieți impresiile dumneavoastră. Completați SONDAJUL ACESTA. Vă mulțumesc!
Ionuț Tudose
22.05.2021
Povești de la catedră 16: Cui îi este frică de feedback?
A iscat rumoare și indignare pe internet o inițiativă absolut necesară a Consiliului Național al Elevilor, prin care profesorul urmează a primi obligatoriu observții/sfaturi/nemulțumiri din partea elevilor săi la final de semestru. Comentariile „didactice” depreciative la adresa „țâncilor și mucoșilor” au inundat platformele media, ceea ce mi se pare un simptom al nesiguranței cronice.
Povești de la catedră 15: Te mănâncă ăștia!
Consiliu profesoral înainte de începerea anului școlar. Mi se oferă la dirigenție o clasă de-a XII-a și o accept cu tot dragul. „Săracu’ de tine! Te mănâncă ăștia!”, îmi parvin glumițele colegiale. Din partea direcțiunii, însă, toată încrederea și sprijinul. Nu știu dacă am fost prima variantă propusă, cert este că oricum nu dorea nimeni clasa asta. Doar era Baba-Cloanța, spaima spaimelor și urâciunea urâciunilor, nu?
Povești de la catedră 14: Cele 14 sacoșe
În primul an aveam un elev cu o dizabilitate neuropsihică la o clasă de-a V-a. Acesta venea zilnic cu însoțitoarea, mama lui, care îl ajuta la lecții, la scris, la răspunsuri... o experiență inedită și pentru mine. Pe cât posibil l-am integrat în colectiv și a fost totul în regulă. Notele lui erau doar de 9 și 10, contextul îmi era tare ciudat... Bineînțeles că măream artificial și notele celorlalți, pentru a menține un echilibru. Copiii sunt copii și nu înțeleg chiar toate nuanțele...
Povești de la catedră 13: „Pe vremea noastră”
Uneori glorificăm anii împrăștiați ai candorii și ne cufundăm într-un soi de mit al paradisului pierdut, care apoi apasă prea insistent. Ne cufundăm în acest amestec complex de melancolie și hiperbolizare, curăție și naivitate, emoție și meditație, clișee și modele dispărute: „Pe vremea noastră... era altfel!”
Povești de la catedră 12: Revenirea
O întâmplare de acum patru ani: un copil din clasa a X-a, accidentat extrem de grav pe trecerea de pietoni chiar lângă liceu, revine din comă și lungi operații. Se deplasează deocamdată doar în cărucior, cu mare greutate.
Povești de la catedră 11: Planșa îl face pe om!
Se apropia ziua inspecției, iar eu pregătisem un proiect de lecție, niște planșe didactice și o fișă de lucru. Emoții nu aveam, mai văzusem eu inspecții...
Povești de la catedră 10: Tristă despărțire
A murit un elev de-al meu în clasa a XI-a. Un suflet curat ca un crin, foarte respectuos și chiar atras de geografie, dând răspunsuri inteligente la ore. Avea organismul blocat în dezvoltare, arătând ca un copil de 12 ani. Probabil a murit din cauza unor complicații. Am fost foarte mâhnit.
Povești de la catedră 9: Gălăgia
Gălăgia este teribilă, ea blochează orice inițiativă și orice materializare a unui proiect bun. Gălăgia stresează, inhibă și afectează demersurile organizatorice ale profesorului. Destructurează lecții și împrăștie ideile prin aerul dens și poluat de compușii fonici. Ea se metamorfozează rapid într-un monstru gură-de-foc, descătușat, inhalator al minților. Gălăgia este concomitent iubită și renegată, acceptată și hulită. Este concomitent crescută și nerecunoscută de părinții ei, anume elevii.
Povești de la catedră 8: Hristos a înviat!
După Paști profesorii obișnuiesc să îi salute creștinește pe elevi cu formula Hristos a înviat! De regulă se întâmplă aceasta o singură dată. După aceea revin toți la banala Bună ziua!, de frica imaginatei fantome a habotniciei. O greșeală!
Povești de la catedră 7: O lumină din carte
Tot la liceul din episodul precedent a trebuit să suplinesc o colegă de economie, absentă la o clasă de-a XI-a, clasă destul de modestă cu care, de altfel, făceam și eu geografie. Pentru a umple timpul, am purtat niște discuții pe varii teme, în special cu un băiat mai țigănos din prima bancă.
Povești de la catedră 6: Trupa de Șoc
Mă mut cu serviciul la București și îmi iau ore la două licee. Trec repede peste emoții și mă adaptez la noile vârste. Unul dintre licee avea mai multe profile: tehnic, mecanic, postliceală, filologie și clase de rugby.
Povești de la catedră 5: Când unii elevi țin la profesor
În primii ani mulți profesori trec prin vânzoleala schimbării școlilor, până își înfig rădăcinile undeva. Cauzele sunt adeseori obiective, nu le detaliem aici, însă efectele negative se resimt atât asupra profesorului (instabilitatea locului de muncă, stresul examenelor), cât și asupra elevilor, aceștia fiind nevoiți să se adapteze la noi cerințe și noi caractere.
Povești de la catedră 4: Testul
Povestioara de astăzi rememorează o faptă petrecută la clasa a VI-a. Evaluarea o făceam prin trei note: una pe ascultare, una pe un test și ultima, la finalul semestrului, pe întreaga activitate (plusurile din agenda mea).
Povești de la catedră 3: Bătăușii
Suntem în același prim an de învățământ, dar într-un alt cartier al orașului. O școală bunicică, fără prea multe probleme iscate. Aici mi-am făcut botezul didactic, într-o zi de marți, ora 8.00, la o clasă de-a V-a. Erau vreo 25 de copii speriați, care mi s-au părut realmente extrem de mici. Abia le vedeam capetele deasupra băncilor, ceea ce m-a cam panicat într-un fel.
Povești de la catedră 2: Veselul și olimpicul
În prima școală am văzut România flămândă. Scopul frecventării orelor, într-o măsură covârșitoare: cornul și laptele. Când împărțirea? Spre finalul programului, pentru că, altfel, miza prezenței la ore ar dispărea... Lăzile se goleau în 15 clipite ca 15 vise neștiute și irosite. Ce lecții!? Ce țări și ape!? Ce râvnă spre creste și zări!? Nimic...
Povești de la catedră 1: Schimbarea la față
La sfârșitul facultății mă hotărăsc să devin profesor. Susțin examenul, obțin notă bună, îmi aleg trei școli gimnaziale din Ploiești și mă prezint la prima dintre ele pentru a-mi lua în primire orele: amorțeală de vacanță, garduri dăinuind din vremuri socialiste, ziduri jupuite așteptându-și de ample decade și ele fireasca renovare. Of, unde am nimerit!?