Consiliu profesoral înainte de începerea anului școlar. Mi se oferă la dirigenție o clasă de-a XII-a și o accept cu tot dragul. „Săracu’ de tine! Te mănâncă ăștia!”, îmi parvin glumițele colegiale. Din partea direcțiunii, însă, toată încrederea și sprijinul. Nu știu dacă am fost prima variantă propusă, cert este că oricum nu dorea nimeni clasa asta. Doar era Baba-Cloanța, spaima spaimelor și urâciunea urâciunilor, nu?
Un colectiv mai greu de îmblânzit, cu ceva abateri comportamentale nesoluționate la timp, cumulate într-o stare internă de tensiune. Poate și diversitatea temperamentală a creat prăpăstii, „rebeli” sau grupulețe – un exemplu perfect a ceea ce înseamnă necultivarea la timp a comuniunii și a unității. Clasa avusese deja două diriginte și profesori rotiți an de an, ceea ce în general produce un mare deserviciu.
Mai aud o dată pe hol un „te mănâncă ăștia!” prietenesc și mă amuz. Mă amuz pentru că niciun coleg nu știa cât mă călise primul an de învățământ. Poate vă amintiți școala din ep.1 și ep.2. Nu am povestit, dar fusesem acolo și diriginte.
Totuși, clasa aceasta chiar este Baba-Cloanța, spaima spaimelor și urâciunea urâciunilor? Nu. Făcusem împreună geografie în anul precedent, așa că ne cunoșteam. Nu mă speriaseră cu nimic. Bineînțeles că preluarea unui grup în an terminal e un fel de cârpeală: mai schimbi o mentalitate, le mai redai încrederea, îi mai apropii puțin… dar percepția generală din afară se schimbă mai greu.
Mie mi-a plăcut de ei, indiferent de stigmatul primit ori problemele iscate. I-am scos în parc sau pe munte, am jucat fotbal, baschet și tenis de masă sau am participat la programul after-school, toate în doar câteva luni, pentru că restricțiile anului pandemic ne-au azvârlit în on-line. Am apreciat la ei simțul dreptății și tendința multora de îmbunătățire radicală a atitudinii și conduitei. Mi-au plăcut ambiția lor și exercițiul ierarhizării valorilor (șefa clasei avea 10 pe linie), umorul și apetența pentru mișcare.
Toamna prin parc
Toamna pe munte. Pe rândul din față sunt cinci de la a XII-a (clasa mea) și o fată de la a VIII-a. Pe rândul din spate sunt patru de la a XI-a.
Elevi absolut normali, cu pasiuni și aspirații diverse sau cu rezultate sportive bune (fotbal, rugby) sau angajați încă din clasa a XI-a pentru a se putea întreține sau donatori de sânge ca primă grijă la împlinirea majoratului. O clasă nevalorizată la timp și neînțeleasă, etichetată prea des și neîndrumată.
Au urmat lunile izolării și ale improvizațiilor online, un cumplit test al răbdării și al emoțiilor premergătoare bacalaureatului, din care am scăpat neșifonați prea grav. Imediat după examene, la presiunea lor, e adevărat, am organizat o frumoasă festivitate de absolvire în Parcul Herăstrău – Regele Mihai 1, cum rar s-a văzut în vara lui 2020 – anul restricțiilor hoațe de adolescență: prezență foarte numeroasă, discursul șefei clasei și al meu, premierea, citirea catalogului pentru ultima dată, robe și fotografii. Sper că au rămas cu o amintire frumoasă…
Vara lui 2020: Poze cu (aproape) toată clasa și cele trei premiante:
de Ionuț Tudose
20.05.2021
P.S. Pentru celelalte povestiri de la catedră, accesați CATEGORIA ȘCOALĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu