Povestioara de astăzi rememorează o faptă petrecută la clasa a VI-a. Evaluarea o făceam prin trei note: una pe ascultare, una pe un test și ultima, la finalul semestrului, pe întreaga activitate (plusurile din agenda mea).
Pregătesc eu testul, elevii îl rezolvă, le iau lucrările acasă, le corectez, însă constat că notele sunt cam micuțe. Și atunci ce mă gândesc: ia să le ofer câte un punct în plus, dar fără a-i înștiința în vreun fel. Notez cu roșu numai punctele corespunzătoare fiecărui subiect rezolvat, adaug și punctul din oficiu, dar suma lor (adică nota finală trecută deasupra) era în cazul tuturor mai mare cu 1p.
După o săptămână le împart lucrările corectate și, înainte de a trece notele în catalog, îi rog tacticos să-și verifice punctajele și să îmi spună dacă este totul bine.
Îi las vreo 5 minute, după care îi strig pe rând: „Cutare, e totul în regulă?” Unii siguri pe ei: „Da, domnu’!”. Alții confirmau din priviri sau dând din cap… În fine, din 30 de elevi, 29 mi-au dat OK-ul.
Unul singur, spre final, vine foarte nedumerit la catedră, anunțând în gura mare, încă din bancă: „Domnu’, mi-am calculat punctajul, dar cred că ați greșit. Mi-ați dat cu 1p mai mult, adică în loc de 6, mi-ați trecut 7!”
Atunci m-am ridicat, l-am așezat cu fața spre restul clasei, le-am explicat că toți primiseră cadoul, nu doar el; am vrut numai să le testez onestitatea. Am lăudat acel copil pentru cinstea dovedită și i-am trecut nota 10 în catalog.
___
de Ionuț Tudose
7.05.2021
Pentru celelalte povești de la catedră, deschideți secțiunea ȘCOALĂ.
*Notă: Poza nu are legătură cu clasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu