Sunt de acord ca bursele de merit să se dea doar elevilor cu medii de peste 9.50, cu o condiție: acestea să fie mult mai mari, astfel încât să nu „se piardă” banii prin alte „proiecte de investiții”, adică prin buzunarele politrucilor.
Se afișează postările cu eticheta învățământ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta învățământ. Afișați toate postările
Povești de la catedră 3: Bătăușii
Suntem în același prim an de învățământ, dar într-un alt cartier al orașului. O școală bunicică, fără prea multe probleme iscate. Aici mi-am făcut botezul didactic, într-o zi de marți, ora 8.00, la o clasă de-a V-a. Erau vreo 25 de copii speriați, care mi s-au părut realmente extrem de mici. Abia le vedeam capetele deasupra băncilor, ceea ce m-a cam panicat într-un fel.
Cuvinte cheie:
bătaie,
bătăușii,
catedră,
ceartă,
clasa a VI-a,
clasă,
conflict,
cuminți,
elevi,
învățământ,
povești,
școală,
tudoseionut
Alte aplicații și instrumente digitale educaționale gratuite pentru orele de geografie
Astă-primăvară, imediat cum am intrat în online, v-am prezentat 10 instrumente utile orelor de geografie. Ei bine, iată mai jos alte aplicații foarte interesante și folositoare unui învățământ geografic de calitate.
Cuvinte cheie:
aplicații,
cuvintelor,
digitale,
educaționale,
evolutia,
geografic,
geografie,
gratuite,
harta,
instrumente,
interactive,
învățământ,
orele,
Piramida,
populatiei,
tudoseionut
Niște agende...
În imaginea de mai jos sunt surprinse toate agendele mele din fiecare an de învățământ, începând cu 2013. În ele apar toți elevii mei, cu note, plusuri, proiecte, mențiuni și alte observații... Sunt arhivate bine, poate peste ani mă va căuta vreunul să mă mai întrebe câte plusuri a avut la geografie :) Este o imagine a nostalgiei și a vremelniciei.
Cuvinte cheie:
agende,
geografie,
învățământ,
profesor,
tudoseionut
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


