Poate sunt cam sadic, dar chiar mi se par simpatici plângăcioșii. Nu văităreții din nimic la orișice ocazie, că lecția e prea grea, că testul e prea lung, că setea îi doboară..., ci aceia care efectiv plâng din pricina notelor. Varsă lacrimi, valide sau de crocodil, pentru „copilăria distrusă” și pentru viitorul compromis, stârnind uneori valuri de compasiune în jur: „Profu’ e terorist! Chinuie elevii.”