Povești de la catedră 16: Cui îi este frică de feedback?


A iscat rumoare și indignare pe internet o inițiativă absolut necesară a Consiliului Național al Elevilor, prin care profesorul urmează a primi obligatoriu observții/sfaturi/nemulțumiri din partea elevilor săi la final de semestru. Comentariile „didactice” depreciative la adresa „țâncilor și mucoșilor” au inundat platformele media, ceea ce mi se pare un simptom al nesiguranței cronice. 

Afirmă unii că această împuternicire, pe lângă inutilitatea sa, ar declanșa tăvălugul apocaliptic al resentimentelor, din pricina notelor mici sau a altor motive. De unde teama față de „atitudinile vindicative”!? Copilul nu se răzbună dintr-o răutate nativă lipsită de sens, ci numai dacă se simte nedreptățit. 

Și când se simte nedreptățit? 1. Când a trecut printr-un abuz din partea profesorului și 2. Când are doar impresia că a fost nedreptățit, iar profesorul nu l-a lămurit la timp că se înșală. Deci în ambele situații rolul profesorului este esențial. Atunci de ce ne este frică de elevi? Pentru că s-ar putea să aibă (și) dreptate... 

Mai mult, spun vocile contestatare, feedback-ul ar fi irelevant prin lipsa de calificare a evaluatorului sau prin analfabetismul său funcțional. Frici și acuze! Confuzia, voită sau nu, între feedback și evaluare a complicat lucrurile și mai tare. 

Bineînțeles că nu suntem de acord cu eventualele implicații de natură logistică și salarială ale evaluării întocmite de acești imaturi în fața unor astfel de decizii importante. Dar un chestionar de feedback, sub protecția anonimatului, cu rezultate analizate individual sau în echipă (profesor-director, profesor-elevi) cu siguranță ar constitui un mare câștig. 

Eu aplic astfel de sondaje încă din primul an de învățământ, fiindu-mi utile de fiecare dată. În general primesc mesaje pozitive, hrănitoare ale egoului, deoarece nu stă în firea copilului să-și toarne tot oful direct profesorului (adică direct celui considerat de el vinovat). De aceea se abține, nu completează când îl mănâncă limba să zică vreo două. Din decența de a-și menaja profesorul sau dintr-o lipsă a experienței exprimării libere. Peste toate, se mai strecoară și mesaje critice, de care țin mereu cont. Numai exercitarea libertății de exprimare ar fi un uriaș beneficiu pentru educația copiilor, suficient cât să argumenteze reglementarea clară a feedback-ului... 

Una dintre cerințele chestionarului meu de pe semestrul I, februarie - anul acesta, solicita acordarea unei note profesorului și orei, de la 1 la 10. Din aproape 450 de elevi (la liceu), mi-au completat 282 – nu toată lumea dorește să ofere feedback, după cum am explicat mai sus; unii mai dezorientați nici nu au luat cunoștință de chestionarul online, probabil. 

Dintre votanți, niciunul nu mi-a acordat notă sub 5, chiar dacă destui tremură pe frontiera mediei 5. 180 de elevi (63% din voturi sau 40% din totalul elevilor) mi-au acordat nota 10, în condițiile în care numai 20-25% au media 10 la materia mea. Altfel spus, mi-au dat nota 10 elevi care nu au 10 la geografie.

Atunci întreb: cui îi este frică de feedback? Unde este „tăvălugul vindicativ” al elevilor cu note mai mici? Sau poate ei apreciază altceva la profesor, nu ceea ce avem noi impresia... Ce apreciază? Păi aplicăm chestionare și aflăm... 

Răspunsurile liceenilor

Răspunsurile elevilor de gimnaziu. Nota 1 de fapt am primit-o din partea unui singur elev care a trimis de 10 ori :))) Mi-am dat seama după răspunsurile similare de la celelalte întrebări și după ora înregistrării. Fiind un chestionar anonim, nu am putut seta opțiunea unui singur răspuns :)


de Ionuț Tudose
21.05.2021

P.S. Pentru celelalte povestiri de la catedră, accesați CATEGORIA ȘCOALĂ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu