Povești de la catedră 7: O lumină din carte

Tot la liceul din episodul precedent a trebuit să suplinesc o colegă de economie, absentă la o clasă de-a XI-a, clasă destul de modestă cu care, de altfel, făceam și eu geografie. Pentru a umple timpul, am purtat niște discuții pe varii teme, în special cu un băiat mai țigănos din prima bancă. 

Unul frezat și cu bărbiță, vorbăreț din cale-afară, pe care nu îl văzusem niciodată, pentru că la ora mea nu venea. Mi s-a părut cam șmecheraș, chiar agasant aș zice. 

Vorbim ce vorbim, după care îi las pe toți să-și ocupe ora după cum doresc, făcând teme, jucându-se pe telefon etc. Eu mă retrag ușor în spațiul personal, deschizând o cărțulie să mai citesc din ea, o broșurică de vreo 100 de pagini... 

Mă întreabă băiatul ăsta, agasantul, „Ce carte citiți?”; la care eu, destul de arogant, cu inima respirând aere înalte și misterioase: „O carte... dacă vrei, ți-o dau s-o citești și tu.” 

Chiar dacă nu mă exteriorizam, totuși în sinea mea râdeam de el, îl cam luam peste picior – „Ăsta nici măcar nu știe să citească bine și mă întreabă de cărți”, gândeam eu. „Și cum se numește?”, insistă el la fel de enervant; la care eu răspund cu același ton apăsat și plictisit de interlocutorul meu care își caută amiciție unde nu îi fierbe oala: „Ți-o dau s-o citești, ți-am zis doar!”

În secunda următoare, foarte natural adaugă el: „Vă întreb pentru că și eu citesc acum o carte. Se numește Cum iubim. Și scoate omul nostru din ghiozdan un cărțoi de vreo 400 de pagini pe care mi-l așază pe catedră. Și cartea în sine, și situația, dar și titlul m-au amuțit. Am rămas ca prostu’ buimăcit de prostia mea. O lecție cumplită, o mare pastilă pentru vindecarea aroganței și mândriei... 

de Ionuț Tudose 
11.05.2021

P.S. Pentru celelalte povestiri de la catedră, accesați CATEGORIA ȘCOALĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu