Greva profesorilor de astăzi


Dintre foștii olimpici naționali la geografie din generația mea, sub 1% am devenit profesori. Probabil situația este valabilă și pentru celelalte discipline. Motivul este unul foarte simplu: salariile ridicol de mici. 99% dintre elevii aceia extrem de pasionați pot fi considerați astăzi o mare pierdere pentru sistemul de învățământ, deoarece ar fi putut deveni buni profesori într-o societate care conștientizează importanța colosală a oamenilor care creează oameni. 

Să fim măcar un strop de Sfântul Ioan Botezătorul!


Purtarea numelui Sfântului Ioan ne cheamă în anul nou la transformarea continuă în omul nou, unul înnoit sufletește. Sfântul Ioan L-a botezat pe Dumnezeu Iisus cu apă, adică cu cele bune ale lumii, lăsându-L pe El să ne boteze cu duh, adică cu cele ale Cerului. Așa și noi, Ionii cei mici de azi, mai ales profesorii, să îi învățăm pe cei din jur cele bune ale lumii, lăsându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos să sădească mai departe cele bune ale Cerului! 

Burse școlare de merit doar pentru elevii cu medii de peste 9.50?


Sunt de acord ca bursele de merit să se dea doar elevilor cu medii de peste 9.50, cu o condiție: acestea să fie mult mai mari, astfel încât să nu „se piardă” banii prin alte „proiecte de investiții”, adică prin buzunarele politrucilor. 

100 de curiozități despre Vârful Everest


În lume sunt milioane de oameni fascinați de Everest, dar peste 99% nici măcar nu și-au propus să ajungă vreodată pe el. Deschizând un documentar oarecare, cu siguranță nu te vei opri la el, ci vei căuta tot mai mult și mai mult și mai mult, ca un drog neînțeles, pentru că este un munte plin de povești și curiozități științifice...