Să fim măcar un strop de Sfântul Ioan Botezătorul!


Purtarea numelui Sfântului Ioan ne cheamă în anul nou la transformarea continuă în omul nou, unul înnoit sufletește. Sfântul Ioan L-a botezat pe Dumnezeu Iisus cu apă, adică cu cele bune ale lumii, lăsându-L pe El să ne boteze cu duh, adică cu cele ale Cerului. Așa și noi, Ionii cei mici de azi, mai ales profesorii, să îi învățăm pe cei din jur cele bune ale lumii, lăsându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos să sădească mai departe cele bune ale Cerului! 

Sfântul Ioan cel postitor ne cheamă la răbdare și detașarea de pofte. Sfântul Ioan cel pustnic ne cheamă la liniștire, rugăciune și împăcarea cu noi înșine, cu Dumnezeu, cu lumea. Sfântul Ioan cel însetat de dreptate ne cheamă să certăm patimile noastre, dar și ale lumii, inclusiv greșelile repetate ale elevilor noștri. Sfântul Ioan cel martir ne predică prin capul său tăiat pe tipsie micimea acestei lumi și măreția Cerului. Așa că nu vă întristați de lipsa rezultatelor imediate ale muncii voastre! Ele se pot vedea peste 50 de ani sau în Cer. La mulți ani purtătorilor numelui Sfântului Ioan Botezătorul!

de Ionuț Tudose
07.01.2022

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu