Harta clasei este o activitate distractivă, ce poate fi făcută în timpul orei de Geografie pentru a îmbunătăți atmosfera din clasă, pentru a-i ajuta pe copii să se vadă prin ochii celorlalți și pentru a-i ajuta să devină mai buni. Mulți copii se simt marginalizați, nu se simt deloc apreciați. De aceea devin bătăuși, vorbesc vrute și nevrute în timpul orelor, fac tot posibilul să fie băgați în seamă. Această activitate vine și în ajutorul lor.
Fiecare copil va scrie numele tuturor colegilor în regiunea cea mai potrivită de pe hartă. Cu cât sunt mai aproape de Inimăland cu atât colegii sunt mai la inima autorului hărții. În centrul hărții sunt regiunile care evidențiază calitățile, iar la periferie sunt regiunile care evidențiază defectele. După completare, profesorul centralizează hărțile. În funcție de regiunile unde a fost scris de cele mai multe ori, fiecărui elev i se vor evidenția principala calitate și principalul defect. Așadar, harta îi ajută pe elevi să înțeleagă cum sunt văzuți de ceilalți colegi. Vor înțelege că sunt și ei apreciați pentru ceva, dar și că au de îndreptat un defect.
Bineînțeles, se mai poate face și altfel, De exemplu, se pot face două hărți: una a calităților și alta a defectelor. Sau se pot adăuga sau elimina diverse regiuni... Numele unui copil trebuie să apară o singură dată pe hartă sau în mai multe regiuni etc. Fiecare profesor poate ajusta metoda după cum dorește...
___
de Ionuț T.
30.01.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu