Crocodilul de Nil (Crocodylus niloticus) din specia căruia face parte și cumplitul Gustave, este cel mai mare crocodilian din Africa. De fapt, nu este întrecut în mărime decât de crocodilul de apă sărată (Crocodylus porosus) care trăiește in Asia de sud-est, India și Australia. Dar chiar și din rândul celor mai mari crocodili de apă sărată existenți în prezent, cu greu s-ar putea identifica vreun exemplar care să poată rivaliza cu Gustave.
Care este recordul lui Gustave? Ei bine, autoritățile din Burundi au, până în prezent, o listă care conține numele a peste 300 de oameni care i-au servit drept hrană locatarului din râul Ruzizi. Lista completă cuprinde mai multe victime, numai că aici este Africa, iar o parte dintre atacurile fatale ale lui Gustave nu au fost semnalate încă autorităților, deoarece victimele trăiau în sate izolate.
Majoritatea victimelor sale au fost înșfăcate în momentele periculoase, când fie se scăldau, fie se aflau în apă pentru a strânge plasele de pescuit. O parte din victime erau femei aflate la râu pentru a spăla haine. Regele apelor era însă atât de îndrăzneț încât, uneori, își sălta trupul imens deasupra apei pentru a înșfăca vreun pescar ghinionist direct din barcă...
de Ionuț T.
06.02.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu