După ce ați citit seria „Poveștilor de la catedră”, vă rog să votați episodul favorit și să îmi scrieți impresiile dumneavoastră. Completați SONDAJUL ACESTA. Vă mulțumesc!
Ionuț Tudose
22.05.2021
Povești de la catedră 16: Cui îi este frică de feedback?
A iscat rumoare și indignare pe internet o inițiativă absolut necesară a Consiliului Național al Elevilor, prin care profesorul urmează a primi obligatoriu observții/sfaturi/nemulțumiri din partea elevilor săi la final de semestru. Comentariile „didactice” depreciative la adresa „țâncilor și mucoșilor” au inundat platformele media, ceea ce mi se pare un simptom al nesiguranței cronice.
Povești de la catedră 15: Te mănâncă ăștia!
Consiliu profesoral înainte de începerea anului școlar. Mi se oferă la dirigenție o clasă de-a XII-a și o accept cu tot dragul. „Săracu’ de tine! Te mănâncă ăștia!”, îmi parvin glumițele colegiale. Din partea direcțiunii, însă, toată încrederea și sprijinul. Nu știu dacă am fost prima variantă propusă, cert este că oricum nu dorea nimeni clasa asta. Doar era Baba-Cloanța, spaima spaimelor și urâciunea urâciunilor, nu?
Povești de la catedră 14: Cele 14 sacoșe
În primul an aveam un elev cu o dizabilitate neuropsihică la o clasă de-a V-a. Acesta venea zilnic cu însoțitoarea, mama lui, care îl ajuta la lecții, la scris, la răspunsuri... o experiență inedită și pentru mine. Pe cât posibil l-am integrat în colectiv și a fost totul în regulă. Notele lui erau doar de 9 și 10, contextul îmi era tare ciudat... Bineînțeles că măream artificial și notele celorlalți, pentru a menține un echilibru. Copiii sunt copii și nu înțeleg chiar toate nuanțele...
Povești de la catedră 13: „Pe vremea noastră”
Uneori glorificăm anii împrăștiați ai candorii și ne cufundăm într-un soi de mit al paradisului pierdut, care apoi apasă prea insistent. Ne cufundăm în acest amestec complex de melancolie și hiperbolizare, curăție și naivitate, emoție și meditație, clișee și modele dispărute: „Pe vremea noastră... era altfel!”
Povești de la catedră 12: Revenirea
O întâmplare de acum patru ani: un copil din clasa a X-a, accidentat extrem de grav pe trecerea de pietoni chiar lângă liceu, revine din comă și lungi operații. Se deplasează deocamdată doar în cărucior, cu mare greutate.
Povești de la catedră 11: Planșa îl face pe om!
Se apropia ziua inspecției, iar eu pregătisem un proiect de lecție, niște planșe didactice și o fișă de lucru. Emoții nu aveam, mai văzusem eu inspecții...
Povești de la catedră 10: Tristă despărțire
A murit un elev de-al meu în clasa a XI-a. Un suflet curat ca un crin, foarte respectuos și chiar atras de geografie, dând răspunsuri inteligente la ore. Avea organismul blocat în dezvoltare, arătând ca un copil de 12 ani. Probabil a murit din cauza unor complicații. Am fost foarte mâhnit.
Povești de la catedră 9: Gălăgia
Gălăgia este teribilă, ea blochează orice inițiativă și orice materializare a unui proiect bun. Gălăgia stresează, inhibă și afectează demersurile organizatorice ale profesorului. Destructurează lecții și împrăștie ideile prin aerul dens și poluat de compușii fonici. Ea se metamorfozează rapid într-un monstru gură-de-foc, descătușat, inhalator al minților. Gălăgia este concomitent iubită și renegată, acceptată și hulită. Este concomitent crescută și nerecunoscută de părinții ei, anume elevii.
Povești de la catedră 8: Hristos a înviat!
După Paști profesorii obișnuiesc să îi salute creștinește pe elevi cu formula Hristos a înviat! De regulă se întâmplă aceasta o singură dată. După aceea revin toți la banala Bună ziua!, de frica imaginatei fantome a habotniciei. O greșeală!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)