Teoria Pământului Gol şi a civilizaţiei intraterestre – mit sau realitate?

          Vă propunem o incursiune fascinantă în tainele unei idei vechi de când lumea. Despre Teoria Pământului Gol în Interior s-au scris numeroase cărţi, iar pe internet destui adepţi o susţin cu tărie. Vom vedea ce presupune ea şi dacă este sau nu plauzibilă.

Fig.1. În aceste imagini satelitare se poate observa deschiderea polarӑ.

           Teoria Pământului Gol în Interior oferă o alternativă la ceea ce a stabilit ştiinţa (geologie – geofizică). Ca multe alte idei ce se abat de la “normalitate”, şi aceasta a fost luată în derâdere. Din respect pentru ştiinţa vecină Geografiei (anume Geologia), trebuie specificat faptul că o analiză a acestei teorii ar fi fost facută mult mai bine de un geolog (care studiază Pământul cu tot ce se află în interiorul său). Geograful, după cum aţi aflat din articolul introductiv, se ocupă doar de mediul de la suprafaţa Terrei. Totuşi, caracterul educativ – ştiinţific al site-ului ne determină să abordăm aceste chestiuni.

          În prima parte vă vom familiariza cu Teoria Pământului Gol, făcând şi trimiteri spre alte surse din internet. În partea a doua vom vedea dacă este adevărat sau nu ceea ce prezintă Teoria.

          Ce spune Teoria Pământului Gol în Interior?
          “Pământul este gol în interior din mai multe motive.
          Unul dintre principalele motive este acela că iniţial s-a format din materie aflată în mişcarea de rotaţie în raport cu un centru instantaneu de rotaţie (actualul centru virtual), materie menţinută într-un echilibru permanent dintre două forţe principale prezente în univers, forţe ce se interpătrund şi se condiţionează reciproc.
          Prima forţă principală este forţa de atracţie universală dintre două corpuri, cunoscută prin legile fizicii. A doua forţă principală şi de sens contrar, deci care se opune forţei de atracţie dintre două corpuri, este forţa centrifugă. Aceasta este pretutindeni permanentă în univers, când un corp de natură materială se roteşte în raport cu un centru instantaneu de rotaţie ca punct aparent fix în raport cu materia ce se roteşte în jurul său. Altfel spus, pentru realizarea unui echilibru perfect a materiei aflată în mişcare, chiar dacă la început mişcarea unui grup material este în linie dreaptă prin interacţiuni şi ciocniri tangenţiale, prima forţă, ca forţă de atracţie universală dintre două corpuri, va fi contracarată în mod natural prin grupare şi apariţia mişcării de rotaţie condiţionată de cea de-a două mare forţă ce intervine în menţinerea echilibrului în natură, care are sensul contrar, materia fiind menţinută astfel într-un echilibru permanent atât la scară mică cât şi la scară cosmică. Raţionând astfel, a presupune că Pământul nu este gol la interior ar însemna practic să acceptăm în mod iraţional că el nu se află în mişcare de rotaţie ceea ce este o absurditate bineînţeles.” (Autorul acestor cuvinte încearcă pe blogul său o teoretizare a problemei).
          Teoria Pământului Gol presupune existenţa doar a scoarţei terestre în interiorul căreea se află un gol. Perete planetar ar prezenta la cei doi poli şi in diferite puncte ale Pământului intrări largi sau mai înguste spre Interior. Asadar, Pământul ar avea nu numai o suprafaţă exterioară, ci şi una interioară, pe care ar trăi o civilizaţie intraterestră. Se încearcă dovedirea acestei ipoteze prin diferite metode (imagini satelitare, filmuleţe, argumente mai mult sau mai puţin ştiinţifice, mărturii ale unor exploratori etc). Puteţi urmări foarte multe surse în limbă engleză. Amintim doar:

Hollowplanet.blogspot.com

Ourhollowearth.com

Wikipedia.org 

          De asemenea, susţinătorii ideii de Pământ Gol şi a comunicării exteriorului cu interiorul prin cele două deschideri polare îşi pun adesea numeroase întrebări:
1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?
2. Dacă nu există paralela dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)?
3. De ce vânturile nordice sunt din ce in ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?
4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer?
5. Odată atinsă paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil?
6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?
7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?
8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?
9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se indreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?
10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?
11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil straturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?

          Legendele despre Intratereştri abundă.

          “Multe popoare păstrează ȋncă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveştilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor. Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschmoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea "marelui popor" din nord, din care ei s-au format.

          Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 şi 1956. Ca şi celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic. In timpul expediţiei din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că "pe 13 ianuarie, câţiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud şi au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol". Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că "această expediţie a descoperit un nou tărâm". Mulţi americani işi amintesc cu emoţie declaraţiile de presă de după expediţiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declaraţiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informaţie despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea niciun fel de comentariu, aşa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenţia publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficiala?” (pentru mai multe info, click aici)

          “Rene Guenon aminteşte în scrierile sale de un mit în care se afirma că, în urma unui cataclism planetar, ultimii reprezentanţi ai unei civilizatii avansate, dezvoltată pe teritoriul ocupat de actualul Podiş Gobi, s-au refugiat într-un imens sistem de caverne săpat în profunzimile lanţului himalayan. Acolo, ei s-au separat în două grupuri, fiecare stabilindu-şi un centru material şi spiritual propriu: în Agartha se afla Cetatea binelui, a contemplării şi neamestecului în evoluţia lumii de la suprafaţă şi în Shambhala, Cetatea puterii. Membrii ei îşi concentrează eforturile în direcţia dirijării şi grăbirii omenirii spre Apocalipsă. Alte interpretări consideră Agartha ca fiind de origine budistă; ele se referă la o lume subterană cu milioane de locuitori şi multe oraşe, toate aflate sub dominaţia supremă a Capitalei lumii subterane, Shambhala, unde locuieşte conducătorul absolut, cunoscut în Orient ca Regele Lumii. Se crede, de asemenea, că o reţea de tunele secrete leagă lumea subterană de Tibet, similar camerelor secrete de la baza Piramidei din Gizeh ce duc spre adâncuri.

         Cronicile chineze descriu misiuni ale unor ambasadori trimişi de împăraţi ai Imperiului celest la spiritele munţilor. Conform acestora, teritoriul lor coincide cu zona indicată pe hărţile tibetane, Kanjur şi Tanjur, pentru regatul ascuns, denumit de acestea Shambhala, iar spaţiile aflate în acea regiune, la mare adâncime sub scoarţa terestră, ar fi populate de urmaşii supravieţuitorilor celor două continente scufundate cândva în Atlantic şi Pacific, Atlantida si Mu.” (Sursa)
          In cele ce urmează, vă invităm să urmăriţi acest documentar după care să reveniţi pentru a citi în partea a doua a articolului dacă este sau nu credibil un Pământ gol in interior.

 

          Pământul Gol – contraargumente
          Din păcate, extraordinara poveste a Pământului Gol va fi contestată ȋn cele ce urmează. Este mult mai potrivit ca această teorie să rămână obiectul simbolisticii, al misticismului, al ezoterismului sau al filosofiei. O astfel de teorie pare mai degrabă lipsită de fond pentru ştiinţa geologică şi geografică. Aşadar, să vedem de ce Pământul nu este gol sub scoarţă.

          1. Analiza undelor seismice oferă indicii asupra structurii interne a Pământului.
          Cunoaştem cu toţii structura internӑ vehiculatӑ de ştiinţӑ: mai multe învelişuri concentrice, numite şi geosfere interne (nucleu intern, nucleu extern, manta inferioarӑ, manta superioarӑ, scoarţӑ) (vezi fig.4.).

          

Fig.4. Structura internӑ a Pӑmȃntului (Sursa: Terra, enciclopedia completӑ a planetei noastre – coordonator James F. Luhr). Click pe imagine pentru mӑrire.

          Mulţi se întreabӑ cum au ajuns cercetӑtorii sӑ cunoascӑ atȃt de detaliat Interiorul Terrei, mai ales cӑ cele mai adȃnci foraje au ajuns abia la cȃţiva km, raza Pӑmȃntului avȃnd peste 6300 km. Rӑspunsul este destul de simplu: analiza undelor seismice.

          De cele mai multe ori, cutremurele se produc la nivelul scoarţei sau sub ea. Undele lor se propagӑ prin tot Pӑmȃntul putȃnd fi înregistrate de aparate situate la antipozi. Undele pot fi emise şi de aparatele cercetӑtorilor, nu doar în mod natural. În funcţie de punctul în care sunt recepţionate, oamenii de ştiinţӑ observӑ cӑ acestea au fost refractate (deviate) la trecerea prin interiorul Terrei. Ştiind cӑ refracţia se produce la trecerea undei prin planuri de separaţie a douӑ medii cu densitӑţi diferite, rezultӑ cӑ interiorul Globului este compus din pӑturi / învelişuri / geosfere cu densitӑţi diferite, ce se îmbracӑ una pe cealaltӑ.

          Aşadar, în mişcarea lor la suprafaţa planetei, plӑcile litosferice produc cutremure şi elibereazӑ o energie care se transmite prin Pӑmȃnt sub forma unor vibraţii numite unde seismice. Viteza acestor unde depinde de proprietӑţile mediului pe care îl traverseazӑ – viteza undei creşte dacӑ rocile sunt mai dense. Astfel de relaţii le permit geologilor sӑ sondeze structura de profunzime a Pӑmȃntului, mӑsurȃnd timpul în care unda seismicӑ ajunge la detectoarele amplasate în diverse puncte de pe planetӑ. Cȃnd undele întȃlnesc limite abrupte, viteza se schimbӑ dramatic, iar undele sunt refractate ca undele de luminӑ ce traverseazӑ un acvariu. O astfel de limitӑ este cea aflatӑ la 2900 km adȃncime, care marcheazӑ o creştere bruscӑ şi substanţialӑ a densitӑţii. Aceasta este limita dintre manta şi miez.

         Cutremurele produc douӑ tipuri de unde seismice. Undele de comprimare sau undele P constau din pulsaţii alternative de dilatare şi compresie printr-un material. Undele S (unde de tӑiere sau forfecare) scuturӑ rocile pe verticalӑ şi pe orizontalӑ. Fiindcӑ numai undele P pot sӑ treacӑ prin lichide cum ar fi roca topitӑ, cele douӑ tipuri de unde oferӑ incӑ o posibilitate de a studia interiorul Pӑmȃntului (vezi fig. .). Analiza timpului necesar undelor seismice pentru a fi detectate în diverse puncte de pe Glob, corelatӑ cu prezenţa zonelor de umbrӑ unde pӑtrund foarte puţine unde sau deloc, susţine ideea cӑ Pӑmȃntul are o structurӑ stratificatӑ şi un miez în mare parte lichid. (Sursa foto: Terra, enciclopedia completӑ a planetei noastre – coordonator James F. Luhr)

          2. Tectonica globală Tectonica globalӑ a depӑşit de mult stadiul de teorie, fiind o realitate demonstratӑ. Vom vedea în acest subcapitol cӑ aceasta intrӑ în contradicţie cu Teoria Pӑmȃntului Gol. Deci adevӑrul primeia înseamnӑ falsitatea celei de-a doua.
          Deriva plӑcilor litosferice este o certitudine. Îndepӑrtarea plӑcii Americane de cele Eurasiaticӑ şi Africanӑ a dus la apariţia Oceanului Atlantic şi la extinderea sa actualӑ (chestiune demonstratӑ prin analize ale fundului oceanic şi ale dorsalei medio – atlantice). Subducţia plӑcii Pacifice sub cea Americanӑ, Eurasiaticӑ şi Australӑ este pusӑ in evidenţӑ de numeroasele cutremure din “Cercul de Foc al Pacificului” ce se declanşeazӑ la eliberarea energiilor acumulate la contactul dintre plӑci. De asemenea, vulcanismul reprezintӑ o dovadӑ a derivei plӑcilor. De pildӑ, în zona de contact de tip rift plӑcile se indepӑrteazӑ intre ele, magma avȃnd acces spre suprafaţӑ.
          De-a lungul vremii s-au cӑutat tot felul de explicaţii pentru deriva plӑcilor (forţa centrifugӑ, inerţia continentelor în timpul rotaţiei Pӑmȃntului, atracţia Lunii etc.), însӑ toate s-au dovedit nejustificate. Care sӑ fie mecanismul ce genereazӑ deriva?

Fig.6. Tectonica plӑcilor

          (Sursa: Oceanclass)

          Tectonica globalӑ spune cӑ plӑcile litosferice “plutesc” pe manta (mai exact pe Astenosferӑ). Aceasta se aflӑ într-o stare de tranziţie între fluid şi solid, stare denumitӑ de geologi solidus. În cadrul ei, materia nu este staticӑ, ci curge (foarte greu), sub forma celulelor de convecţie (materialul cald din adȃncul Astenosferei urcӑ spre suprafaţӑ, se rӑceşte, apoi coboarӑ şi ciclul se repetӑ). Ramurile orizontale ale acestor celule, situate chiar sub litosferӑ, pun în mişcare plӑcile de deasupra. O explicaţie simplӑ, conform cӑreia este clar cӑ sub scoarţӑ nu este spaţiu gol aşa cum susţine Teoria Pӑmȃntului Gol.
          Mai mult de atȃt, celulele de convecţie din Astenosferӑ presupun creşterea temperaturii odatӑ cu adȃncimea. Presupunȃnd cӑ sub Astenosferӑ ar fi acel “gol”, de unde ar proveni sursa de cӑldurӑ ?! Este clar cӑ sub Astenosferӑ urmeazӑ un alt înveliş material, care sӑ înmagazineze acea cӑldurӑ. Deci, dacӑ Pӑmȃntul ar fi gol, ce mecanism ar genera mişcarea plӑcilor litosferice?!

          3.Vulcanismul. Dacӑ Pӑmȃntul ar fi gol, nu ar exista vulcani. În cazul existenţei doar a “peretelui planetar” temperatura ar creşte cu adȃncimea pȃnӑ aproximativ la jumӑtatea acestuia dupӑ care ar scӑdea din nou. Problema este cӑ temperatura s-ar apropia de valori mari pe o fȃşie prea îngustӑ în centrul scoarţei. Situaţia ar fi prea fragilӑ pentru generarea fenomenelor magmatice şi vulcanice. De unde ar proveni lavele de 1000 de grade C ce ies la suprafaţӑ?! Sau mai bine spus, de unde ar proveni cӑldura necesarӑ topirii rocilor pentru a le transforma în magme?

          4. Izostazia şi formele de relief. Unii teoreticieni ai Pӑmȃntului Gol spun cӑ peretele planetar se aflӑ în echilibru. Adicӑ sub munţi, pe suprafaţa interioarӑ s-ar afla bazine oceanice, iar sub oceane s-ar afla continente şi munţi tocmai pentru a exista starea de echilibru. Peretele planetar ar avea deci în general aceeaşi grosime. Este evidentӑ incorectitudinea acestor afirmaţii, din mai multe motive.
          În primul rȃnd, presupun preexistenţa stӑrii date. Ori, se cunoaşte faptul cӑ relieful evolueazӑ: munţii se formeazӑ, se ridicӑ, sunt erodaţi şi dispar; bazinele oceanice se extind sau se restrȃng.
          De asemenea, forma bazinelor oceanice evolueazӑ mult mai repede decȃt cea a continentelor. De exemplu, Oceanul Atlantic nu exista acum 200 milioane de ani, în timp ce continentele actuale existau încӑ de acum 500 milioane de ani, chiar dacӑ ocupau altӑ poziţie pe Glob şi aveau forme uşor diferite. Acestea fiind spuse, teoreticienii Pӑmȃntului Gol ar putea considera cӑ dacӑ Oceanul Pacific se restrȃnge, continentul de sub el situat pe suprafaţa interioarӑ s-ar restrȃnge de asemenea. Este o situaţie absurdӑ pentru cӑ niciun continent nu se restrȃnge pur şi simplu.
          Dimpotrivӑ chiar, oamenii de ştiinţӑ au demonstrat cӑ scoarţa este mai groasӑ sub continente şi mai subţire sub oceane. Explicaţia este foarte simplӑ. Dacӑ regiunile cu munti şi platouri înalte se ridicӑ mult în altitudine deasupra fundului bazinului oceanic, ele trebuie sӑ aibӑ şi rӑdӑcini adȃnci (mai adȃnci chiar decȃt baza scoarţei oceanice). Aceasta deoarece ele “plutesc” pe Astenosferӑ şi asemenea unor bucӑţi de gheaţӑ de mӑrimi diferite, ce plutesc pe apӑ, cele mai voluminoase (care se ridicӑ şi cel mai sus) vor pӑtrunde cel mai mult în adȃncime. Acesta este principiul izostaziei (vezi fig.7.)

Fig.7. Izostazie localӑ şi regionalӑ

           (Sursa: Wikipedia.org)

          5. Gravitaţia şi Atmosfera. Un Pӑmȃnt Gol nu ar ţine la suprafaţa sa o atmosferӑ cu volumul şi masa atȃt de mari. În plus, dacӑ eventualul perete planetar susţine aceastӑ atmosferӑ, în virtutea echilibrului, şi în interiorul Pӑmȃntului ar exista o atmosferӑ cu aceeaşi masӑ. Dar, avȃnd în vedere spaţiul de desfӑşurare mult mai redus, aceasta ar avea o densitate mult mai mare. Rӑmȃne întrebarea: “O astfel de atmosferӑ ar susţine o civilizaţie intraterestrӑ asemӑnӑtoare cu a noastrӑ?” Cu siguranţӑ nu. Condiţiile de mediu ar fi necesitat adaptӑri ale organismului. Mai mult, se susţine existenţa celor douӑ gӑuri polare ce faciliteazӑ legӑtura dintre atmosfera internӑ şi cea externӑ. Dar cum cele douӑ medii au densitӑţi diferite, ar fi curs curenţi foarte puternici de aer intre atmosfere în ambele sensuri, lucru bineînţeles inexistent.

          6. Electromagnetismul terestru. Ce ar putea explica electromagnetismul dacӑ nu existenţa unui nucleu intern solid şi a unuia extern lichid cu celule de curenţi de convecţie punȃnd în mişcare substanţa, ce funcţioneazӑ ca un uriaş electromagnet? Un Pӑmȃnt Gol nu ar avea cȃmp magnetic.

          Cât despre cele 11 ȋntrebări şi altele care tot circulӑ pe internet, lӑsӑm cititorul sӑ gӑseascӑ explicaţii. Cert este cӑ unele sunt chiar absurde, prost formulate sau lipsite de fond real. De pildӑ, nu înţeleg întrebarea 2. Dacă nu există paralela dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se află teoretic la latitudinea de 90 grade)? Paralelele oricum nu existӑ, sunt linii imaginare pe hartӑ pentru orientarea în teren.
          Sau la întrebarea 7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce? rӑspunsul este foarte simplu. Gheţarii, în marea majoritate, s-au format din precipitaţiile solide (dulci), nu din îngheţarea apei marine sӑrate. Pentru întrebarea 8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale? existӑ un rӑspuns la fel de simplu. În atmosferӑ existӑ o întreagӑ reţea şi circuite de curenţi ai aerului, ce fac legӑtura între toate locurile de pe Terra (Fiecare dintre noi simte adierea vȃntului). De exemplu, în zona ecuatorialӑ au loc mişcӑri ascendente puternice ale aerului, care pot antrena şi seminţe ori polen. Troposfera superioarӑ este “bȃntuitӑ” de curenţi de mare vitezӑ, numiţi Jet Stream. Aceştia pot transporta seminţe ori polen pe întreaga suprafaţӑ terestrӑ, chiar pȃnӑ la poli.
          Analizȃnd aceste întrebӑri naïve frecvent aduse în discuţie de susţinӑtorii Pӑmȃntului Gol, putem trage concluzia cӑ Teoria respectivӑ este formulatӑ şi adresatӑ unui segment din populaţie mai puţin documentatӑ. Este o teorie fascinantӑ, pe care, din pӑcate, unii au scos-o din tiparele simbolisticii pentru a o face realitate ascunsӑ intenţionat de ochii noştri de cӑtre autoritӑţi.
          În plus, pe Internet aceastӑ problemӑ este abordatӑ de cӑtre scriitori, bloggeri, forumişti, adepţi ai teoriilor conspiraţiei, aşa-zişi cercetӑtori... Google search nu m-a trimis spre niciun site specializat pe Geologie sau ştiinţӑ.

          Totuşi, ar putea fi Gol

          Exclud posibilitatea tratatӑ mai sus a Pӑmȃntului Gol începȃnd de sub scoarţӑ. Însӑ, trebuie avut în vedere cӑ însӑşi ştiinţa cunoaşte foarte puţin nucleul Pӑmȃntului.

          Deci, în nucleul Pӑmȃntului ar putea fi posibil un gol. Unii fizicieni spun chiar cӑ toate corpurile din Univers au în centru o gaurӑ neagrӑ. Dacӑ structura internӑ este uşor de dovedit şi explicat (litosferӑ, astenosferӑ în stare de solidus, manta inferioarӑ, nucleu extern lichid), rӑmȃn totuşi presupuneri în legӑturӑ cu nucleul intern, unde ar putea fi un un gol. De ce nu?

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

Autor: Tudose I.

21.10.2010