Ce este geografia?

          Ştiinţă milenară, despre om şi natură, Geografia caută să explice aspecte ale mediului înconjurător, obţinându-şi un loc fruntaş între domeniile cunoaşterii. Totodată, devine un instrument util societăţii prin latura sa practic-aplicativă (prognozarea şi gestionarea fenomenelor meteorologice, a inundaţiilor, a alunecărilor, planificarea şi amenajarea teritoriului, predarea ca materie şcolară etc).

Fig.1. Herodot, “părintele Istoriei” 
dar şi “părintele Geografiei” (sursa: Wikipedia.org)




Definiţie, obiect de studiu 
          Atât numeric cât şi calitativ geografia a fost definită în variate moduri. Vastul său domeniu de activitate a constituit principalul impediment în faţa compunerii unei definiţii unanim acceptată. Geografii ajung la paradoxul de a nu putea defini propriul domeniu.Din multitudinea de definiţii, se pot extrage următoarele puncte commune:
          - Geografia este o ştiinţă socială şi a naturii. Vizează raporturile dintre societatea umană şi mediul său.
          - Se bazează pe analize spaţiale (extinderea unor fenomene, stări, obiecte) şi cauzal-explicative (cum se manifestă, ce cauze şi ce dezvoltare temporală au acele fenomene)
          - Caracterul său de “ştiinţă de contact” este evidenţiat de unele preocupări comune sau asemănătoare cu Geologia, Biologia, Astronomia, Sociologia, Politologia ş.a. şi de unele metode de lucru utilizate mai ales de ştiintele apropiate (metoda stratigrafico-paleontologică, metoda analizei sporo-polinice, metode statistico-matematice, metoda analizei granulometrice, metoda aprecierii gradului de uzură al materialului ş.a.)
          - Dispune de metode de lucru proprii (metoda analizei hărţilor, metoda schiţelor de hartă, metoda morfografică, metoda morfometrică, metoda blocdiagramei, metoda profilelor, metoda cartării)
          - Obiectul său de studiu este învelişul geografic, cunoscut şi sub denumirea de mediu geografic. Acesta se desfăşoară la suprafaţa Pământului. Limita sa superioară este considerată în stratosferă, iar cea inferioară în substratul de rocă (partea inferioară a scoarţei terestre). Deci, învelişul geografic este compus din: partea inferioară a atmosferei (cunoscută şi sub numele de “climatosferă”), din biosferă, antroposferă, pedosferă (solurile), hidrosferă şi reliefosferă (relieful). Ultima dintre ele, a cărei limită inferioară corespunde cu limita învelişului geografic, se identifică în mare parte cu scoarţa terestră. Aşadar, în preocupările strict ale geografilor nu se încadrează Terra în totalitate, ci doar o mică parte!
          - Lărgirea continuă a orizontului cunoaşterii a generat de-a lungul vremii naşterea subdomeniilor: geomorfologia, hidrologia, meteorologia, pedologia, geografia urbană, biogeografia, geografia habitatelor, organizare, amenajare şi planificare teritorială, topografia, cartografia ş.a.

          Repere temporale
          Printr-un exces de simpatie faţă de acest domeniu, originile sale ar putea fi plasate în negura timpurilor, când oamenii din vechime, în lunga lor migraţie, îşi îmbogăţeau cunoştiinţele despre natură cu fiecare râu traversat, pădure ori deal străbătut.
          Însă, conturarea gândirii geografice este sinonimă cu activitatea filozofilor şi a călătorilor din Antichitatea elenă şi romană. Descrierea a ceea ce putea fi observat (locuri, cetăţi, popoare etc.) apărea ca principală abordare în spiritul geografic, “Odyseea” lui Homer fiind un exemplu relevant.
          Herodot, “părintele istoriei”, este considerat de mulţi cercetători ca fiind şi “părintele geografiei”. “Istoriile” sale, lucrare reprezentativă a Antichităţii, ne-au lăsat moştenire foarte multe denumiri de locuri (toponime) între care: Europa, Euxine, Italia, Asia, Lybia (Africa de azi, sau mai corect spus partea nordică a Africii – cunoscută atunci). În urma călătoriilor întreprinse, Herodot descrie Babilon-ul, locuitorii Asiei Mici (Turcia de azi), aspecte din lumea egipteană (Nilul, piramidele, crocodilul şi hipopotamul). A descris imensul popor tracic şi a fost primul care a amintit despre existenţa pigmeilor.
          În secolele următoare geografia progresează, cea mai mare realizare fiind identificarea formei sferice a Pământului. Susţinând această idee, Aristotel chiar presupune existenţa unui continent sudic, menit a echilibra Pământul, în condiţiile în care Nordul este acoperit de uscat. Tot el, în magistrala lucrare “Meteorologica” semnalează “sfera aerului” (Atmosfera), vorbeşte de două zone reci, două temperate şi două toride, sau de relatia dintre condiţiile climatice şi pigmentaţia pielii lybienilor (africanilor).
          Erathostene a utilizat pentru prima dată cuvântul “geografie” şi a calculat dimensiunile Pământului cu o eroare de doar 0,5%. Mare parte a muncii sale a fost materializată în lucrarea “Geographica”.
          Ptolemeu a condensat întreaga operă geografică antică. El o împărţea in două subramuri: geografia (modalităţi de a reprezenta pe hartă suprafaţa Pământului) şi chorografia, ce se ocupă cu descrierea amănunţită a ţărilor şi teritoriilor.
          Evul Mediu nu a reprezentat o piedică în calea evoluţiei ştiinţei geografice. Vikingii realizau hărţi foarte detaliate ale liniilor de ţărm, numite “portulane”, pentru a-i deservi în navigaţie. Ei au descoperit şi colonizat Islanda şi Groenlanda. Au fost primii ajunşi în Canada. Trebuie amintite câteva personalităţi marcante ale acestei perioade, majoritatea din lumea arabă, ce au lăsat moştenire importantă cunoaşterii: Isidor de Sevilla, Al Masudi, Al Muqadassi, Al Idrisi, Ibn Khaldun şi Marco Polo, a cărui experienţă asiatică a fost consemnată în cartea “Il Milione”
          După gloriosul volum de cunoaştere oferit de perioada marilor descoperiri geografice, o personalitate a secolelor al XVIII-lea şi al XIX-lea îşi lasă amprenta şi în domeniul geografiei. Immanuel Kant a realizat o serie de studii ce tratează răspândirea spaţială a cutremurelor şi efectele asupra oamenilor, mişcările maselor de aer, influenţa Lunii asupra condiţiilor meteorologice. Începând cu el se conturează ideea determinismului geografic (condiţiile de mediu determină organizarea şi viaţa omului).
          Câteva din temele operelor (mai ales cartea “Kosmos”) lui Alexander von Humboldt (1769-1859): vederi din muntii Cordilieri şi ale monumentelor popoarelor indigene ale Americii, observaţii de geologie şi anatomie, eseuri politice, numeroase atlase geografice, geografia plantelor, o hartă cu izoterme la nivelul întregii planete, monografii regionale asupra Mexicului şi Cubei, reevaluarea noţiunii de peisaj (“totalitatea caracteristicilor unei regiuni”), consideraţii toponimice. A introdus şi aprofundat metode ştiinţifice de studiu (inductivă, comparativă, istorică, cantitativă) şi principii în geografie (al suprafeţei, al conexiunii, al corelaţiei, al cauzalităţii)
          Carl Ritter (1779-1859) era în dezacord cu exagerarea utilităţi hărţilor şi cu gama largă de date, fără explicaţii suplimentare. A avansat conceptul de “Geografie pură”, prin care explicarea şi analiza fenomenelor trebuie să fie prioritare în preocupările geografului. Opera sa de prim rang se numeşte “Erdkunde”.
          Elisee Reclus (1830-1905) moşteneşte de la Humboldt atenţia specială acordată dinamicii peisajului, elaborarea unei geografii cauzal-explicative, stabilirea unei corelaţii permanente a spaţiului cu timpul.

Fig.2. Immanuel Kant (mai puţin cunoscut ca geograf), Alexander von Humboldt, Carl Ritter, Emmanuel de Martonne, Elisee Reclus, Paul Vidal de la Blache, Simion Mehedinţi, George Vâlsan (sursa: Wikipedia.org)

          Ideile esenţiale desprinse din lucrările lui Ch. Darwin (“Originea speciilor”) au influenţat atât geografia fizică (conceptul schimbării în timp se regăseşte în teoria evoluţiei ciclice a reliefului) cât şi geografia umană (conceptul de luptă, selecţie naturală şi adaptare în geografia politică).
          De la Friederich Ratzel a rămas denumirea de “antropogeografie” (geografie umană) El a analizat aspecte de geografie politică: teritoriul, războiul, statul, poporul, energia poporului (energie vitală), teritoriul necesar unui popor (spaţiu vital). Opera sa a reprezentat sursa elaborării ideologiei naţional-socialiste de către A. Hitler (“Mein Kampf”)
          O nouă direcţie este propagată de Paul Vidal de la Blache şi Jean Brunhes: posibilismul. Aceasta avansează ideea că natura oferă o gamă variată de opţiuni, societatea umană având posibilitatea de a alege.
          Şcoala geografică modernă românească i-a avut ca întemeietori pe Simion Mehedinţi, George Vâlsan, Constantin Brătescu şi Vintilă Mihăilescu, personalităţi carismatice din prima jumătate a secolului al XX-lea.
          După război, în geografie se dezvoltă puternic tendinţa de a dezvolta metode informaţionale, de a introduce date geografice în modele matematice riguros elaborate. În blocul socialist, geografia devine instrument politic, studiile axându-se mai ales pe interesele economice şi evitând subiecte “fierbinţi” ce ar fi deranjat sistemul (mai ales din geografia politică). În ultimele decenii, globalizarea informaţiei, liberalizarea granitelor, sistemele informatice (sistemele informaţionale geografice) şi alte beneficii ale tehnologiei dezvoltă constant abordările, metodele şi modalităţile de lucru în Geografie.

          Bibliografie
Ielenicz, M., 2010, Geomorfologie, vol 3, Ed. Universitară, Bucureşti
Nicolae, I., 2009, Antropogeografia, o abordare diacronică, Ed. Universitară, Bucureşti

Autor: I. Tudose
25.09.2010

7 comentarii:

  1. buna,
    ia scrieti si voi ceva despre criteriile pe care o asezare trebuie sa le indeplineasca pentru a fi ridicata in rang (ex: ce criterii trebuie sa indeplineasca un sat ca sa fie declarat comuna, o comuna- oras, un oras- municipiu)
    :D

    RăspundețiȘtergere
  2. si cine, ma rog, te pune sa citesti? cu copy/paste de pe wikipedia faci blog? :-)

    RăspundețiȘtergere
  3. Articolul are bibliografie! Wikipedia nu este o sursa sigura pentru informare. Problema internetului este diluarea informatiei utile si corecte intr-un mediu in care oricine poate pune orice. Orice om poate contribui pe site-uri ca wikipedia sau de referate. Si sunt primele cautate de copii cand au nevoie...

    RăspundețiȘtergere
  4. De aceea imformatia preluata din mai multe surse trebuie analizata, intradevar, pe net, articolele de geografie contin foarte multe erori si de aceea trebuie cautat mai "adanc" si eventual in surse sigure ( gen: carti, reviste de specialitate, articole geografice, etc).

    RăspundețiȘtergere
  5. sunt mandra de voi!!! eu am terminat Facultatea de Geografie in Bucuresti, Sectia Turism. O astfel de initiativa trebuie laudata! Confirm si eu ca datele corecte, veridice sunt si trebuie sa fie luate din carti. Pe mine Terra lui Simion Mehedinti m-a facut..om..geograf.
    salutari! Diana

    RăspundețiȘtergere
  6. cine zice ca geografia e grea se inseala e usoara imaginativa ca inveti pentru stiintele naturi

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...