Clădiri bucureștene în stil Art Nouveau


Capitala Art Nouveau-ului în România este fără îndoială Oradea, în București fiind mai slab reprezentat. Apar mai degrabă elemente integrate sau intersectate cu alte curente contemporane acestuia. Prin promenadele urbane ni se dezvăluie totuși câteva obiective spectaculoase ce nu trebuie ratate. 

Art Nouveau, după denumirea sa franceză, sau în alte țări Jugendstil, Stile Liberty, Glasgow Style, Secessionsstil, Stile floreale, Arte nova ș.a., are perioada maximă de manifestare la granița secolelor XIX-XX (1890-1910), în La Belle Epoque, când societatea cunoaște o dezvoltare în majoritatea domeniilor: producția industrială de masă, comerțul internațional, urbanizarea țărilor central- și vest-europene, noile descoperiri care ridică nivelul de trai. Are loc așadar o schimbare de paradigmă inclusiv în artă, arhitectura urbană interesându-ne în mod special pe această pagină de geografie. 

Dezvoltarea de care vorbim se reflectă în Art Nouveau spre două direcții. În primul rând fizic, stilul preia materiale disponibile acum pe scară largă, precum fierul forjat sau sticla. În al doilea rând, ca orice cosmos în plină schimbare, arată vădite repulsii față de reperele vechi, în cazul acesta față de stilurile istorice (academist, neoclasic, eclectic etc.) Dacă acestea din urmă exprimau mai degrabă solemnitate și rigurozitate geometrică, Art Nouveau-ul reformează cu totul abordările, propunând surprinderea dinamicii, în locul staticității și monumentalității clădirilor istorice. Oarecum se aseamănă cu barocul în încercarea de a exprima mișcarea, însă acela surprindea mai degrabă stări și tensiuni paroxistice, pe când Art Nouveau-ul propune un fel de visare translatorie. 

Societatea la vremea aceea dădea startul unui nou dinamism. Se inventau și începeau a fi utilizate filmarea („fotografiile mișcătoare”), radioul, automobilul, cursele navale transoceanice... Se crea un nou mental colectiv, în care mișcarea în general devenea parte integrantă. Aici ajungem la motivele definitorii ale stilului, recognoscibile chiar și de un ochi neavizat: curburile, unduirile și sinuozitățile de tot felul, prin utilizarea modelelor vegetale, florale, uneori zoomorfe și antropomorfe, care te învăluie în percepția unei mișcări continue. 

Liniile nu respectă nici ele vreo rigoare, ci te învăluie într-o magie a meandrărilor și rotunjirilor. Uneori acestea cotesc ca întorsătura artei la granița veacurilor, motiv cunoscut drept „lovitura de bici”, într-o încercare de a iluziona auditiv. 

Așadar, Art Nouveau-ul nu prea iubește colțurile drepte, simetriile și normele. Este ca un val, ca o undă transmițând grație prelungită la maximum. De aceea poate fi considerat un „stil feminin”, multe personalități marcante ale genului frumos promovându-l, cum ar fi Regina Maria. Fiind o marcă a esteticii pure, Art Nouveau s-a manifestat cu brio în toate artele plastice. Are chiar și o zi dedicată (10 iunie). 

Pentru înțelegerea stilului și formarea abilității de recunoaștere a elementelor sale, cel mai grăitor loc din București îl constituie casa din str. Dimitrie Racoviță, la 100 m de părculețul Izvorul Rece, care ne dezvăluie un Art Nouveau curat și înrudit cu lucrările lui A. Gaudi din Barcelona, după cum spun unii. 

Foto 1. Casa este un joc al sinuozităților și rotunjirilor. De urmărit ancadramentele, ferestrele , vălurile și medalioanele ornamentale, elementul vegetal supradimensionat de pe fațada principală (cea spre curte). Un adevărat monument! 

Foto 2. De urmărit unduirile superbe ale pervazurilor și ale mansardei din dreapta. 

Foto 3. Inimile din ferestre. Fără îndoială avem ce admira aici! 

Foto 4. Gardul continuă armonios arhitectura imobilului. Poarta are integrați doi balauri în partea de sus. 


Pe Calea Victoriei găsim cea mai impozantă clădire din sectorul nordic, aproape de Piața Victoriei: Palatul Cantacuzino care adăpostește Muzeul „George Enescu”. 

Foto 5. Palatul Cantacuzino, ridicat în stilul academismului francez, cu numeroase elemente Art Nouveau. Atrag atenția balconașele și statuile grandioase de pe acoperiș, privite deseori de trecători. 

Foto 6. Impresionanta copertină de fier și sticlă ca o scoică, o evidentă marcă Art Nouveau. 


Nu departe, la Piața Amzei, se găsește unul dintre cele mai impunătoare lăcașuri din București, Biserica Amzei, o adevărată comoară arhitectonică. Ea înglobează influențe artistice multiple, însă cu un predominant Art Nouveau. 

Foto 7. Biserica Amzei, vedere de ansamblu. 

Foto 8. Una dintre intrări. Biserica are 2 intrări laterale (N, S) și o intrare frontală principală (V). 

Foto 9. Din acest unghi se observă bine brâurile vegetale care, datorită reliefului lor, creează o alternanță deosebită de lumini și umbre. 

Foto 10. O ușă laterală. 

Foto 11. Altă ușă laterală, îmbrăcată frumos de unduirile vegetale. Cărămida ornamentală joacă și ea un rol vizual contrastant plăcut. 

Foto 12. Deschiderea largă a corpului în dreptul intrării principale (V) construiește un spațiu nou, lipsit de frânturi sau durități. 

Foto 13. Pictura în aceeași manieră a rotunjimilor, încadrată de medalioane circulare, definitivează Art Nouveau-ul intrării principale. 

Foto 14. O discretă copertină din fier și sticlă. 

Foto 15. Felinarele sunt și ele în același stil. 

Foto 16. Alt felinar care străjuiește fațada principală. 


Pe Bulevardul Magheru, foarte aproape de Piața Romană, întâlnim Casa Dinu Lipatti, o oază de cultură în vânzoleala metropolei. 

Foto 17. De admirat și aici curburile create, intrarea și scara de acces, basorelieful antropomorf, medalionul ornamental, colțurile rotunjite, acoperișul. Bicicleta de epocă se potrivește de minune. 


Lângă Biserica Amzei găsim Casa Mița Biciclista, un personaj foarte cunoscut în cancanurile vremii. 

Foto 18. Clădirea este eclectică, dar are importante elemente Art Nouveau. 

Foto 19. Detaliu fațadă. 

Foto 20. Pancartă informativă. 


Un exemplu de manifestare a stilului în design și grafică îl descoperim la Teatrul Metropolis din str. Eminescu. 

Foto 21. Tip de scriere Art Nouveau. 

Foto 22. Deasupra intrării tronează literele în același stil, iar sub ele liniile mișcătoare ale „loviturilor de bici”. În mijloc observăm asimetria literei „M”, asimetrie specifică și ea stilului.

Foto 23. O vitrină specifică. 

Foto 24. Vizavi de teatru, o altă copertină deasupra ușii. 


Iată mai jos alte exprimări ale curentului: 

Foto 25. O intrare pe B-dul Magheru. 

Foto 26. Un balconaș pe același bulevard. 

Foto 27. Stâlp de gard, tot în zonă. 

Foto 28. O intrare în Piața Kogălniceanu, cu motivul „loviturii de bici” în geam. 

Foto 29. Aceeași intrare, din alt unghi. Figura calmă, visătoare, cu plete fluturate deasupra ușii este clar de factură Art Nouveau. 

Foto 30. Fântâna din Intrarea Henri Coandă, un colț tăcut al Cotrocenilor. 


Orașul este un muzeu în aer liber. Locșoarele și cotloanele acestuia nu sunt numai amalgamuri de beton, cărămidă și sticlă, ci ele ascund povești, legende și o bogăție culturală, care pot fi cunoscute de orice doritor, de orice plimbăreț înnăscut. Cu multă curiozitate și pasiune vom depăși tacticos amploarea superficialului din jur, aglomerația și zgomotul traficului, reclamele stradale poluatoare vizual, înjurăturile și chiștoacele azvârlite pretutindeni, muzica urlată și supraestimată calitativ. 

Prin prezentarea succintă a frânturilor de Art Nouveau, sperăm să rămânem cu imaginea frumoasă a Bucureștilor, iar dacă v-a plăcut subiectul, puteți citi și despre: 



Surse 
Lynne Porter, Art Nouveau
Valentin Mandache, Biserica Amzei 
Valentin Mandache, Case de epocă
Wikipedia, Art Nouveau 
 

de Ionuț Tudose
9.09.2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu