Astfel, teritoriile statale prezintă configurații deosebite, unele foarte spectaculoase, stimulând imaginația privitorilor: forme de tip zoomorf (pasăre – Azerbaijan, pește – România, căluț de mare – Japonia, șarpe – Malawi), de tip geometric (trapez – Egipt, hexagon – Franța) sau de tip obiectual (lacrimă – Sri Lanka, cizmă – Italia). Tot printr-o cartografiere distractivă, am putea împerechea statele lumii după gradul de asemănare, determinată, bineînțeles, de simpla coincidență: Ethiopia-Zimbabwe, Muntenegru-Kosovo, Burkina Faso-Republica Centrafricană, Barbados-Luxembourg-Liechtenstein, Grenada-Sao Tome și Principe etc.
Lăsăm cititorul să descopere alte detalii amuzante de acest fel și revenim la importanța formei teritoriului de stat, care se manifestă sub raport geostrategic, geopolitic, economic și social. Am clasificat statele lumii în patru clase principale (cvasicirculare, alungite, răsfirate, fragmentate), la rândul lor împărțite în mai multe subclase. Trecând peste celelalte caracteristici ale spațiului geografic (relief, resurse naturale, condiții biopedoclimatice, densitatea și diversitatea populației etc.), statele cvasicirculare, cu orașul-capitală situat într-o poziție relativ centrală, par a fi mai ușor de apărat în situația unui conflict militar, ca niște veritabile cetăți medievale. De asemenea, suprafața concentrată este mai permisivă pentru dezvoltarea unei rețele eficiente de transport, cu timpi de deplasare relativ asemănători în toate direcțiile și o acoperire bună în teritoriu.
Statele alungite și răsfirate sunt mai vulnerabile în situații conflictuale deschise și au infrastructuri dezvoltate unidirecțional, cu timpi mari de deplasare între extremități. De obicei se suprapun pe mai multe subzone biopedoclimatice (Japonia, Mexic, Chile, Portugalia, Rusia), ceea ce poate constitui, după caz, un avantaj (resurse variate) sau un dezavantaj (zone întinse slab locuite). Totodată, statele alungite și răsfirate sunt mai predispuse la a avea mișcări separatiste sau tensiuni sociale, tocmai pentru că este puțin probabil ca un teritoriu alungit să constituie căminul unei uniformități etnice. Astfel, Italia (discrepanța nord-sud), Rusia (Caucaz, Siberia), Finlanda (Laponia), Somalia (Somaliland), China (Tibet, Turkestanul de Est, Manciuria), Pakistan (Belucistan, Kashmir) sau Regatul Unit (Scoția), mai eterogene etnic, par mai vulnerabile în fața mișcărilor secesioniste decât statele mai rotunjite.
Statele cu teritoriul fragmentat se confruntă în primul rând cu problema comunicațiilor între regiuni, fiind necesare investiții suplimentae de infrastructură (porturi, aeroporturi, poduri etc.). De altfel, această vulnerabilitate economică, dar și cea militară (protecția dificilă a granițelor de-a lungul istoriei) sau naturală (zone întinse nelocuite) au încetinit dezvoltarea economică ori impunerea acestor state pe scena mondială. Superputerile lumii sau cele regionale au în general un teritoriu compact, cu alte insule sau exclave fără importanță fundamentală (SUA, China, Rusia, Germania, Regatul Unit, Franța, Brazilia, Australia, Coreea de Sud ș.a.). Dintre statele fragmentate, doar Japonia s-a impus pe scena mondială, spre deosebire de Noua Zeelandă, Canada, Grecia, Danemarca, Indonezia, Filipine ș.a. care au rămas cu un rol secundar sau minimal în peisajul geopolitic mondial.
Așadar, diagrama de mai jos poate fi o sinteză a lumii în care trăim, dacă știm să îi citim marginile și formele, adică granițele și teritoriile de stat.
Fig.1. Clasificarea statelor lumii după forma teritoriului
___
de Ionuț Tudose
15.08.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu