În acest articol explicăm de ce apar anumite diferențe de natură climatică între statele și regiunile Europei. Acestea sunt interesante inclusiv pentru elevii care susțin examenul de bacalaureat, atât pentru subiectul la care au de comparat climatele a două state, cât și la subpunctele E, unde pot avea de argumentat și explicat anumite situații climatice din Europa sau România.
Clima reprezintă o medie multianuală a mai multor parametri (temperatură, precipitații, vânturi, presiune atmosferică, strat de zăpadă etc.) Forma planetei și poziția axei în raport cu soarele determină o scădere a radiației solare de la ecuator spre poli (fig. 1), deci o reducere a temperaturilor și formarea celor trei zone de climă: caldă, temperată și rece. Acestea, la rândul lor, cuprind mai multe subtipuri (temperat-continentală, temperat-oceanică etc.), diferențiate în funcție de temperaturi, precipitații, vânturi.
În mare parte, Europa se suprapune zonei temperate și doar puțin zonei reci (nordul Scandinaviei și al Rusiei, Islanda și insulele din Oc. Arctic).
Fig. 1. Scăderea radițiai solare de la ecuator spre poli și formarea zonelor cimatice.
1. Așa că putem considera așezarea geografică latitudinală (în concordanță cu radiația solară) primul factor care influențează clima țărilor europene. Statele din sud receptează circa 140-150 kcal/an, cele din centrul Europei 130-100 kcal/an, iar cele din nord sub 100 kcal/an.
Dacă aveți de comparat, de pildă, clima Finlandei cu cea a Italiei, puteți formula o diferență în genul: Cele două state sunt așezate la latitudini diferite; Italia este în sudul Europei, primind o cantitate mai mare de radiație solară (140-150 kcal/an) decât Finlanda (sub 100 kcal/an) care este așezată în nordul Europei. Prin urmare temperaturile sunt mai ridicate în Italia (10-20ᵒC) decât în Finlanda (0-6ᵒC).
Fig. 2. Așezarea geografică latitudinală și radiația solară ca factori genetici ai climei.
2. Clima Europei de Vest este puternic influențată de vecinătatea cu Oceanul Atlantic și de Curentul Cald al Atlanticului de Nord. În schimb, clima statelor din est este influențată de întinderea mare de uscat, adică de continentalismul pronunțat.
Practic intervine o diferență de capacitate calorică între apa oceanului, pe de-o parte, și masa continentală, pe de altă parte. Vara uscatul se încălește mai rapid decât oceanul, statele din est având temperaturi mai ridicate decât cele din vest. Iarna tot uscatul se răcește mai repede, statele din est înregistrând temperaturi mai coborâte (frecvent negative), decât cele din vest (foarte rar negative). Așadar, climatul temperat-oceanic se caracterizează prin amplitudini termici anuale (diferențe între T iulie și T ianuarie) mai reduse decât în climatul temperat-continental. Spunem despre ocean că are rol moderator climatic, iar despre climatul temperat-oceanic că este mai moderat decât cel temperat-continental.
Curentul Cald al Atlanticului de Nord curge la suprafața oceanului dinspre zona tropicală a Golfului Mexic și scaldă coastele vestice ale Europei, încălzind climatul în regiune, mai ales iarna.
În plus de asta, din ocean se evaporă o cantitate uriașă de umiditate transportată deasupra continentului de masele de aer cu circulație vestică. Cu cât se îndepărtează de Atlantic spre estul Europei, cu atât masele de aer pierd din umiditate, iar cantitatea anuală de precipitații se reduce.
În extremitatea vestică aceasta este de 1000 – 1500 mm (în unele locuri chiar 2000 – 2500 mm), iar în extremitatea estică, la Marea Caspică, este de sub 350 mm. De asemenea, tot datorită întinderii mari de apă, în statele din vest ceața și nebulozitatea sunt fenomene meteo frecvente.
Celelalte întinderi de apă (Marea Mediterană, Marea Neagră, Marea Baltică, Oceanul Arctic) sunt moderatori termici locali, de mai mică importanță și cu influență limitată la câțiva kilometri sau zeci de kilometri de la țărm. De exemplu, pe litoralul românesc amplitudinea termică anuală este de 20-21ᵒ C, mai redusă cu câteva grade decât în Câmpia Română (22-23ᵒ C). Din punct de vedere al precipitațiilor, aceste mări pot să aibă influență nulă asupra regimului de pe continent, mai ales dacă masele de aer nu au o mișcare dominantă spre acesta (litoralul românesc și Delta Dunării, litoralul spaniol de la Marea Mediterană etc.).
Dacă aveți de comparat, de pildă, clima Irlandei cu a Belarusului, puteți spune: Clima Irlandei este puternic influențată de vecinătatea cu oceanul și de Curentul Cald al Atlanticului de Nord, care îi conferă un caracter mai umed și mai moderat, în timp ce clima Belarusului este influențată de continentalismul pronunțat care generează amplitudini termice mai mari între vară și iarnă.
Fig. 3. Regiunile influențate climatic de Oceanul Atlantic și Curentul Cald al Atlanticului de Nord, respectiv de continentalismul pronunțat.
3. Principalii centri barici care influențează clima în Europa sunt:
- anticiclonii atlantici (instalați mai ales în regiunea Azorelor). Anticiclonul (fig. 4) este o regiune de maximă presiune atmosferică, asociată cu stabilitatea atmosferică, mișcări ușor descendente ale aerului și cer senin. Într-un anticiclon aerul se deplasează divergent, spre regiunile învecinate. Pentru Europa, cele mai importante vânturi care pornesc din anticiclonii atlantici sunt vânturile de vest. Mișcarea vestică a maselor de aer este importantă, după cum am spus deja, prin faptul că aduce umiditatea deasupra continentului, generând precipitațiile mari din climatul temperat-oceanic.
Fig. 4. Anticicloni și depresiuni (cicloni).
- anticiclonii siberieni și est-europeni; se instalează în Siberia, Asia Centrală și Câmpia Est-Europeană. Vânturi mai importante care pornesc din aceștia sunt crivățul (uscat și cald vara, rece și generator de viscole iarna) și suhoveiul (foarte uscat și fierbinte).
- depresiunile mediteraneene; sunt regiuni de minimă presiune atmosferică și se instalează în bazinul Mediteranei, mai ales iarna. Depresiunile (sau ciclonii, fig. 4) sunt zone de convergență orizontală a aerului, asociate în același timp cu mișcări ascendente, nebulozitate și precipitații. În anumite condiții, evoluează spre furtuni, supercelule, mezocicloni și, în alte părți ale Terrei, cicloni tropicali (uragane sau taifunuri).
Din punct de vedere climatic, depresiunile mediteraneene sunt răspunzătoare pentru mare parte din cantitatea de precipitații ce cad iarna aici. Datorită încălzirii puternice din timpul verii, depresiuni atmosferice se instalează frecvent și la nord de bazinul Mediteranei (Europa Centrală, Europa de Est).
- depresiunile islandeze; se instalează în zona cercului polar de nord, deasupra Atlanticului, aducându-și aportul (alături de circulația vestică și ploile orografice convective) la cantitatea mare de precipitații din Islanda (600-2000 mm) și din vestul Norvegiei (1500 – 2500 mm).
- anticiclonii arctici; se instalează în zona Polului Nord, din ei pornind vânturile polare (foarte reci și uscate) care ajung în nordul Scandinaviei, Rusiei și Islandei.
- anticiclonii saharieni; se instalează în Sahara și din ei pornesc alizeele (mai ales spre sud, sud-vest) și alte vânturi uscate, fierbinți, care transportă praf și nisip (sirocco, hamsinul, harmatanul, simunul), unele dintre ele ajungând și în sudul Europei (sirocco și hamsinul).
Știm că înclinarea axei modifică (de la un anotimp la altul) gradul de orientare spre soare a celor două emisfere terestre. Acest lucru face ca centrii barici să migreze ușor de-a lungul anului: de exemplu depresiunile ecuatoriale (calmele ecuatoriale) oscilează de o parte și cealalta a ecuatorului (în iulie între 12ᵒ lat. N - 5ᵒ lat. S; în ianuarie între 5ᵒ lat. N - 12ᵒ lat. S). Un lucru asemănător se întâmplă și cu anticiclonii tropicali, care vara migrează din zona tropicală puțin spre nord, până în bazinul Mediteranei (zona subtropicală). De aceea, în climatul mediteranean verile sunt foarte fierbinți, iar precipitațiile sunt mai rare în acest anotimp. Sunt condiții oarecum asemănătoare cu cele din deșert (maximă de presiune, stabilitate atmosferică, cer senin).
Dacă aveți de comparat, de pildă, clima Greciei și a Portugaliei, puteți spune: Clima Greciei este influențată de ciclonii mediteraneeni și anticiclonii tropicali dinspre care pătrund invazii de aer saharian (sirocco, hamsin), în timp ce clima Portugaliei este influențată de anticiclonii atlantici.
4. Relieful cauzează etajarea climatică pe altitudine, în sensul că temperaturile scad, iar precipitațiile (de obicei) cresc odată cu creșterea altitudinii. De asemenea, precipitațiile solide, nebulozitatea și ceața sunt mai frecvente. Presiunea atmosferică scade, vânturile sunt mai puternice (cu precădere în zonele expuse), se formează brizele montane (de vale dimineața, de versant seara). La altitudini foarte mari, în condiții de temperaturi scăzute tot timpul anului și precipitații solide mai abundente, se formează și se mențin ghețarii montani și de platou: la peste 3000 m (în Alpi, Pirinei, Caucaz) la peste 500 m (Munții Scandinaviei) sau peste 350 m (Islanda). Limbile ghețarilor din zona temperată pot coborî până la 1650 m (Alpi, ghețarul Aletsch) sau 1900 m (Caucaz). De asemenea, minighețari pot fi observați și în munții mai joși de 3000 m (Pirin, Apenini, Dinarici, Munții Apuseni cu doi ghețari subterani).
Toate aceste trăsături sunt specifice climatului montan sau alpin.
Relieful mai influențează clima prin dispunerea lanțurilor montane în calea maselor de aer. Munții au rol de baraj orografic. Versanții expuși circulației aerului, de obicei cei vestici, primesc precipitații mai abundente. La întâlnirea acestora, masele de aer intră în mișcare ascendentă (convecție orografică), se dilată adiabatic și se răcesc, astfel că vaporii conținuți condensează și precipită. Versanții adăpostiți, de obicei cei estici, primesc o cantitate mult diminuată de precipitații. În Europa sunt multe astfel de baraje orografice:
- în calea maselor de aer vestice (umede) sunt barajele cu dispunere aproximativ pe direcția N-S: Munții Grampian, Penini și Cambrieni în Regatul Unit, Munții Scandinaviei, Cordilierele din Pen. Iberică, Munții Apenini, Dinarici, Carpați, Pind.
- în calea maselor de aer subtropical (mai calde) sunt barajele cu dispunere aproximativ V-E: Munții Alpi, Rodopi și Balcani.
Fig. 5. Diferențele climatice dintre Norvegia, Suedia și Finlanda datorate Munților Scandinaviei.
Fig. 6. Pe versanții vestici ai Munților Scandinaviei cad cantități mari de precipitații de convecție orografică, în timp ce regiunile situate la est de munți primesc mai puține precipitații. Pe versanții adăpostiți iau naștere curgeri de aer uscat și mai cald (foehn).
Fig. 7. Diferențele climatice din Pen. Iberică, datorate cordilierelor centrale. Cantitatea maximă de precipitații cade în NV, unde culmile munților Cantabrici, Leon și Serra da Estrela coboară până aproape de țărmul oceanului. Relieful înalt joacă rol de baraj orografic. Sudul Portugaliei, în schimb, nu are un climat temperat-oceanic, deoarece temperaturile sunt mai ridicate, iar precipitațiile mai scăzute decât în nordul țării. Sudul nu primește la fel de multe precipitații pentru că are un relief mai jos, iar țărmul nu se află în directa influență a Curentului Cald al Atlanticului de Nord (deci sunt vapori de apă mai puțini). Mesetele centrale din provinciile Castilla Veche și Castilla Nouă se află în interiorul unui sistem de cordiliere, așa încât precipitațiile oceanice ajung mai greu. Chiar dacă Spania este așezată la latitudini subtropicale, altitudinile mai ridicate din mesete (500-1000 mm) explică temperaturile specifice unui climat temperat-continental. Gradul maxim de uscăciune se înregistrează însă în spatele Codilierei Betice din SE, adică în regiunea cea mai ferită în calea circulației vestice a maselor de aer. În plus, circulația aerului dinspre Mediterana este limitată.
Fig. 8. Irlanda și Regatul Unit au climă temperat-oceanică, însă valorile precipitațiilor medii anuale variază ușor între partea de vest și cea de est, datorită prezenței munților orientați nord-sud. Pentru că munții au altitudini mai mici (vf. Ben Nevis, 1343 m), masele de aer îi pot ocoli cu mai multă ușurință, așa încât transportă umiditatea în continuare, deasupra continentului.
Pe coasta dalmată (Croația, Muntenegru) se produce un fenomen similar. Masele de aer vestice se reîncarcă cu umiditate deasupra Adriaticii, pe care o descarcă pe țărm unde întâlnesc versanții Alpilor Dinarici. Aici se înregistrează valoarea maximă a precipitațiilor din climatul mediteranean (2000 mm). La est de Dinarici este un climat temperat continental de tranziție, cu precipitații mult diminuate (500 – 700 mm).
În România sunt două baraje orografice: Munții Apuseni și Carpații Orientali. Versanții vestici ai Apusenilor primesc cantitatea cea mai mare de precipitații (1200 – 1400 mm). Orientalii separă climatul temperat continental de tranziție (Depresiunea Colinară a Transilvaniei) de cel temperat-continental tipic (Podișul Moldovei).
Dispunerea culoarelor de vale generează fenomene meteo-climatice regionale și locale. De exemplu, vânturile de vest se canalizează pe Culoarul Rhonului și apoi ies pe coasta Mediteranei sub forma unui vânt violent, numit mistral. Acesta poate fi alimentat și de descărcările de aer rece de pe platourile Masivului Central, afectând activitatea agricolă și portuară din regiune. Prin Defileul Dunării de la Cazane se scurg austrul și coșava.
Așadar, principalii factori care influențează clima statelor din Europa sunt:
- așezarea geografică și radiația solară, care determină scăderea temperaturii de la sud spre nord;
- raportul dintre ocean și continent, care explică scăderea precipitațiilor de la vest spre est;
- principalii centri barici, care generează vânturile dominante;
- relieful, prin altitudine și orientarea culmilor.
Elevii îi pot lua în considerație pentru a realiza o comparație corectă și completă la subiectul de bacalaureat.
de Ionuț Tudose
15.07.2019
2 comentarii:
Foarte bine explicat și structurat.
Mulțumesc! Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o DONAȚIE
Trimiteți un comentariu