În Bucegi: Furnica – Peștera – Piatra Arsă – Jepii Mari

          Valea montană a Ialomiței este plină de obiective turistice foarte interesante: Lacul Bolboci, Peștera Ursului, Cheile Tătarului, Cheile Coteanului, Izbucul Coteanului, Turbăria Lăptici, Turnul Seciului, Canionul Horoabe, Peștera Ialomiței, Mănăstirea Peștera, Cascada Obârșia Ialomiței ș.a. Pentru tura aceasta de o zi mi-am propus să vă arăt cât mai multe, în funcție de timpul avut la dispoziție. Mă gândisem să ajungem până la Cascada Obârșia și poate chiar la Crucea Eroilor de pe Caraiman (la întoarcere), dar, după cum ați sesizat deja din titlu, alții sunt maratoniștii, nu noi...

1. Harta Munților Bucegi. Traseul parcurs este cu linie neagră punctată.

          Plecarea din București cu același interregio de 6.05. Când să-mi iau bilet, două cozi predecembriste! Bineînțeles că m-am așezat la coada „înceată”... norocul prostului. După aceea am văzut că dincolo se dădeau bilete pe bandă rulantă. Am schimbat coada și am ajuns la ghișeu mai repede. În fine, după aproape două ore cobor la Sinaia, orașul-stațiune regală, încărcat de istorie, cu niște clădiri superbe în diverse stiluri arhitecturale: o mulțime de case și hoteluri în neoromânesc, Casa Domnească cu elemente neoclasice, Peleșul aparținând neorenașterii germane, Biserica veche a Mănăstirii Sinaia în stil brâncovenesc etc.

2. Hotel Caraiman.

3. Alt hotel.

4. Pentru a ajunge pe platou vom apela la transportul pe cablu, pentru a-l compara cu cel din Bușteni (unde am stat 5 ore la coadă). Urcăm prin cartierul Furnica spre cota 1000, unde se află gondola. (Centrul orașului are altitudinea de 880 m)

5. Pentru dezmorțirea de dimineață, ne abatem din asfalt pe o potecă prin pădure.

6. După un sfert de oră ieșim la gondolă, care intră în funcțiune la ora 9.00. Prețul pentru adulți până la cota 2000 este de 35 de lei. De sus se anunță prin stație: vânt și 6ᵒ C. Mă așteptam la asta deoarece urmărisem prognoza meteo, venind foarte pregătit: bluze, geacă de vânt, cagulă, mănuși. Nu am simțit nimic, pe munte trebuie să fii mereu pregătit! Vremea a fost rea doar în prima oră, după aceea s-a schimbat în bine.

7. Priveliște din gondolă asupra Munților Baiului. Pădurea începe să respire greu, a toamnă.

8. La cota 2000 ne aflăm sub vârful Furnica și privim spre sud, unde orizontul este mai puțin încețoșat. Vedem Vârful cu Dor, 2030 m (cel mai înalt din imagine) și firele de teleski. De aici obiectivul îl constituie ajungerea la coada de sus a Lacului Bolboci, în ideea de a vedea luciul apei și Cheile Tătarului. Însă traseele turistice ne scot fie prea jos (la baraj, caz în care am pierde mult timp pe malul lacului), fie prea în amonte (la Diana și Padina, caz în care am rata câteva chestii frumoase deoarece ne interesează să mergem tot în amontele Ialomiței). Așa că vom alege calea de mijloc.

9. Mai întâi coborâm de-a dreptul, în Valea Izvorul Dorului, pe pârtia Valea Soarelui. Aruncăm o privire tot spre sud, unde vedem mai bine Vârful cu Dor.

10. Peisaj tipic al Platoului Bucegi. În spatele interfluviului celor trei vârfuri se află Lacul de acumulare Bolboci. Pentru a ajunge spre coada lui superioară, vom trece printre vârfurile Blana și Pietrosu, urmând să coborâm pe Valea Blana.

11. Până una alta ne odihnim sub o stâncă alcătuită din conglomerate cu fragmente grezoase intercalate.

12. Ce bucurie să stai tolănit în iarbă și să pozezi flori...

13. Același clopoțel înlăcrimat, aceeași bucurie.

14. Apoi mi-a atras atenția un clopoțel mov.

15. Floare de ger strălucind în fereastră... Nu rupeți florile de pe munte!

16. Ce te uiți, mă?

17. Floricele „trei frați pătați”.

18. Trecem pe lângă oițele de pe Vârful Pietrosu (Lăptici)...

19. ... și depășim interfluviul. Ne oprim puțin pentru priveliștea panoramică asupra Văii Ialomiței și sectorului vestic al Bucegilor. Din păcate norii nu vor să ne arate mai multe. Apoi coborâm prin păduricea de molizi din prim plan.

20. Cam așa arată coborârea prin Valea Blana... o feerie!


22. Pe potecă tot la vale.

23. După o coborâre destul de lungă, ieșim la asfalt. Hmm, nici nu știam de drumul ăsta, nu apare pe harta mea, încât m-am cam dezorientat. Prima oară am crezut că am ajuns în aval de lac. Mi-am dat seama că am ieșit bine, undeva la coada lacului, pe care nu l-am mai văzut însă, fiindcă era puțin mai în aval. La fel și Cheile Tătarului... Așa că vom continua pe asfalt câteva minute și ajungem la Turbăria sau Tinovul Lăptici, rezervație Natura 2000.

24. Rezervația este o zonă mlăștinoasă cu mușchi sphagnum, salcie bicoloră, ienupăr, jneapăn, specii de flori. Vă puteți plimba pe pontonul din bușteni în căutarea vreunui triton.

25. Dar înainte de asta, luăm masa drumețului: pâine, șuncă, mușchi, ouă, brânză, ceapă și ciocolată.

26. Salcia bicoloră (Salix bicolor) este o plantă relictă rară în Carpații Românești și formează tufișuri în special în zona de mlaștină. Este răspândită intrazonal în etajul pădurii de conifere pe suprafețe restrânse (min. 10 ha), la altitudini de 1350-1400 m.

27. O suprafață cu mușchi sphagnum (mușchi specifici mlaștinilor turboase acide).

28. Puntea care dă ocol rezervației.

29. De la turbărie ne continuăm drumul în lungul Ialomiței spre Padina prin Cheile Coteanului.

30. „Nihil sine Deo” la poalele Muntelui Coteanu.

31. Pe platoul Padina privind spre izvoarele Ialomiței. Legat de asfalt, am remarcat în această excursie (și în altele) că mizeria de pe munte crește direct proporțional cu accesibilitatea rutieră sau de alte feluri. Cu cât se ajunge mai ușor pe munte, cu atât vor apărea mai mulți neaveniți care nu știu să respecte natura. Pentru că o respecți și o iubești abia după ce te vântură, te plouă și te obosește. Într-adevăr, intră niște bani în economia locală, dar în rest muntele se transformă într-o groapă de gunoi, e poluat fonic și îi sunt fragmentate habitatele.

32. Continuăm spre Peștera, intrăm din nou în pădure, ascultând susurul Ialomiței.

33. Pe partea stângă putem observa, dintr-o poiană, Turnul Seciului și intrarea spre Canionul Horoabe. Timp nu mai avem și pentru el, este prea târziu.

34. Potecuța ne conduce în Cheile Urșilor și undeva, pe aici, trebuie să fie peștera...

35. Urcăm o alee pe lângă peretele de stâncă și ne întâmpină un schit chiar la gura peșterii.

36. Un loc ce trebuie vizitat!

37. Biserica Gura Peșterii este ctitorie recentă, din timpul Patriarhului Teoctist (1993-1996).

38. Izvorul-troiță din fața bisericuței.

39. După bisericuță se achită taxa de acces în peșteră (10 lei adulți, 5 lei elevi/studenți). La intrare puteți vedea oase descoperite înăuntru, dar și o frumoasă colecție de „flori de mină” (cristale și minerale de cuarț, pirită, calcopirită ș.a.) din diverse locuri. Pe o masă stau grămadă căști de protecție de unde vă puteți alege una pentru durata vizitei. Peștera este amenajată bine cu un grilaj care urcă în adâncuri. Vizita completă durează vreo 30 de minute, dar mulți fac greșeala de a se întoarce la jumătatea distanței. Cu cât avansezi în măruntaiele pământului, cu atât devine mai frumos, de aceea trebuie mers până la altarul din capăt.

40. O călătorie spre centrul pământului... Doar că aici urci, nu cobori.

41. Apar dese blocuri erodate. Stalactitele și stalagmitele sunt destul de rare. Evoluția peșterii este marcată mai degrabă de eroziuni violente și prăbușiri (de aici și povestea căștilor) decât de dizolvare și precipitarea carbonatului de calciu. După puțin timp se deschide Sala Urșilor, unde au fost găsite oase ale ursului de peșteră.

42. Din capătul peșterii (locul numit „La Altar”) coboară spre Sala Lacurilor apele pure ale unui izvor, denumit „Izvorul de apă vie”, pe care tradiția locală o numește „Apa sfântă a dacilor”. Această apă are o încărcătură bacteriologică zero, fără nitrați. Sunt păreri că acest izvor ar trece peste zăcăminte masive de argint care ar aduce apa la puritate maximă, dar și păreri că această puritate a apei se datorează unor anomalii geo-magnetice (din pancarta de informare).

43. Craniu de Ursus spelaeus (urs de peșteră) expus pe stânci prăbușite.

44. O vedere de ansamblu asupra Sălii Urșilor.

45. Peștera care nu se mai termină.

46. „Calea Apelor”. Traseul turistic continuă pe Calea Apelor, printr-o galerie îngustă și relativ înaltă, cu pereți șlefuiți de apă, în secțiunea cărora putem observa nivelele de curgere, prin succesiunea verticală a unor îngustări și lărgiri. În finalul Căii Apelor galeria coboară brusc, fiind parțial obturată de formațiuni stalagmitice, iar partea vizitabilă a peșterii se termină în fața a două coloane din calcit, care dau impresia unui altar. Altarul este un loc sfințit și era luminat pe vremuri de către călugării și turiștii cu lumânări aprinse (din pancarta de informare).

47. La Altar, finalul peșterii vizitabile. Dincolo de acesta peștera continuă printr-un sistem de galerii pe două etaje. Noi ne întoarcem pe unde am venit...

48. La ieșire am văzut gândacul ăsta. Cum se numește, cine știe? L-am mai văzut...

49. După vreo 10 minute ajungem la Schitul Peștera, situat într-un cadru ideal.

50. Aici am auzit niște străini vorbind. Engleza lor îmi părea de la mama ei, din Marea Britanie. Intru în vorbă cu ei din curiozitate, să văd dacă am ghicit de unde sunt. Clar... din „Bămingăm”. Unul dintre ei, pierdut pe drum, m-a atenționat că îmi căzuseră banii. I-am mulțumit oferindu-i „a romanian chocolate”. Foarte mulți străini întâlnesc prin munții noștri: cehi, germani, englezi, maghiari, suedezi, israelieni, italieni...

51. Ceasul arată ora 15.00, iar noi batem a retragere. Cea mai bună variantă: de la Hotelul Peștera urcăm la Cabana Piatra Arsă și de acolo coborâm pe Jepii Mari în Bușteni, ultimul fiindu-mi cunoscut deoarece l-am mai făcut de vreo trei ori în anii trcuți.

52. Încă un Sit Natura 2000.

53. Magaoaia din mijlocul pustietății.

54. Vedere spre obârșia Ialomiței.

55. Distracții pe fire.

56. Excelent! Este ora 15.30, deci pe la 17.00 ar trebui să fim la Piatra Arsă, de acolo rămânându-ne timp berechet pentru coborâre.

57. Atenție, zmeură! Atenție, mai ajungem mâine...!

58. Luăm altitudine cât ai zice „zmeură”. Hotelul Peștera și telecabina jos, în vale. În față munții Bătrâna și Doamnele.

59. Potecă de vis prin Muchia Văcăriei și apoi pe Muntele Cocora.

60. Flori albe. Cine știe cum se numesc?

61. Garofiță pitică?

62. Luceafăr (Scorzonera rosea), alb-rozalie ce înflorește în iulie-septembrie.

63. Ieșim din pădure în „Plaiul lui Păcală” și admirăm îninderile...

64. ... dar și iarba. Floare galbenă, nu știu cum se numește.

65. O băbuță. Întregul platou Bucegi e plin de babe... păcat că lumea le vede doar pe cele arhicunoscute. În zona aceasta m-am întâlnit cu trei studenți, un băiat și două fete, care coborau spre potecă prin iarba unui versant. Își lăsaseră mașina la capătul drumului Transbucegi și porniseră spre Peștera Ialomiței, dar se speriaseră de sunetele din pădure și o apucaseră pe „arătură”. Erau prima dată pe munte, cu echipament necorespunzător. Și-au dat și ei seama că e târziu pentru peșteră și am mers împreună până la asfalt.

66. Transbucegi, una din șoselele de mare altitudine din România. Asfaltul ajunge foarte aproape de Cabana Piatra Arsă (din păcate :P). În depărtare Vârful cu Dor. În stânga începe Rezervația cu Jnepeni de la Piatra Arsă. Jnepenii, jnepii sau jepii (de aici numele celor două trasee turistice) sunt formațiuni arbustive târâtoare de conifere. Nu își dezvoltă trunchi, ci cresc mai mult pe orizontală, adaptate fiind la vânturile năpraznice de la aceste altitudini (1700 – 2000 m).

67. La ora 17.00 am ajuns la Piatra Arsă de unde intrăm pe traseul Jepii Mari pentru coborârea în Bușteni. Îmi vin în cap versurile:

Suntem jnepii, mergem înainte
la-nălţimi de foc deasupra stepii;
ne zdrelim de cuie şi de ţinte
şi-ndârjiţi, cu ghearele, cu ţepii,
ne-mbulzim pe lespedea fierbinte,
mergem înainte, suntem jnepii.

Strâmbi, chirciţi, târâş pe brânci, pe coastă,
trebuie să biruim genunea.
Nu ne temem câte râpi ne-adastă,
n-auzim cum mormăie furtuna,
ştim atât, că mergem sus pe creastă.
Suntem jnepii şi urcăm întruna.

Râd de-mpleticita noastră turmă
brazi trufaşi cu vârful lung de fiere;
râsul lor, năvala nu ne-o curmă
şi muşcăm din piatră cu putere
şi-i lăsăm pe povârniş în urmă.
Suntem jnepii, mergem în tăcere.

Dacă-n calea noastră sar şuvoaie,
le sorbim cu sete neînfrântă.
De ne-mproaşcă roca cu pietroaie,
răzvrătirea ei mai mult ne-avântă.
Totul ne-ntărâtă, nu ne-ndoaie –
Suntem jnepii şi trăim din trântă.

Poate înspre culmea cu mari focuri
trecem peste sânge şi morminte.
Poate ne vom sfâşia de blocuri –
nu-i nimic, călcăm pe oseminte.
Sus ne-aşteaptă vulturii, în ciocuri
cu cununa spaţiilor sfinte.
Suntem jnepii, mergem înainte.

(Jnepii, de Radu GYR, scrisă în închisoarea Aiudului)

68. După câteva minute, din Cantonul Alpin ni se deschide Valea Prahovei.

69. Bușteni jos, Munții Baiului peste drum.

70. Bătut de vânt, găurit de ani.

71. Un buchet de...?

72. Ne aflăm în etajul subalpin.

73. Cine-a pus florile-n drum, ăla n-a fost om nebun...

74. Ghioc?

75. Lumina se reduce și pozele nu mai ies ca lumea.

76. După o pauză unde simțim parfumurile și liniștea naturii, pornim tăvălug prin pădure și ajungem aproape de final la acest marcaj care ne arată cât se face la urcare până la Piatra Arsă (3,5 - 4 h). La coborâre am făcut maximum două ore până aici.

77. Înainte de a ieși din pădure m-am întâlnit cu alte trei persoane foarte tinere (elevi sau studenți), încălțați în teniși, care m-au întrebat:
- Veniți de sus?
- De unde „de sus”?
- De la Babele?
- Vin de pe platou, dar nu de la Babele, ci de la Piatra Arsă.
- Și cât mai avem până la Babele? (era ora 7 seara)
- Păi e cam târziu pentru Babele... Vreo 6 ore.
- Aaa. Dar până la Urlătoarea?
- Maximum 1 oră, dar trebuie să vă grăbiți că vă prinde noaptea în pădure.
- Mulțumim!
          Un dialog suprarealist! Poate că salvamontiștii ar avea mai puține intervenții, dacă noi, profesorii de geografie (și parțial cei de biologie), am face la ore și puțină educație montană: încălțăminte, haine, prognoză meteo, trasee, marcaje, riscuri, frumusețile naturii, conservarea mediului, gunoaie etc. În fond, suntem neam de țărani și ciobani „înfrățiți cu codrul” și orice tânăr va fi ispitit la un moment dat să vadă și el „ce e pe-acolo”. Chemarea lui e absolut naturală, înmagazinată genetic, chiar dacă ar sta toată ziua într-un birou de beton și sticlă. Puțină pregătire nu strică! Programele de cls. a V-a, a VIII-a, a IX-a și a XI-a sunt extrem de permisive în acest sens...

78. Iacătă-ne ajunși la finalul zilei! Este ora 19.30. Chiar a fost o tură în care am învățat și am văzut multe lucruri noi. Prima în care am avut bețe de trekking pe tot parcursul. Recomand! Prelungesc viața genunchilor, deoarece preiau din greutate. Bune la echilibru, sprijin și aderență.

          Mergând spre gară, mă gândeam la poze și la articolul acesta, sperând să iasă cât mai bine. Citiți și despre celelalte drumeții dând click aici. Iubiți și respectați muntele! Scopul este de a ne găsi liniștea, de a ne bucura de frumusețile lui Dumnezeu, de a respira natura. O floare, un con sau un fir de iarbă pot să trezească interesul. Țelul nu trebuie să fie un vârf anume și să alergăm ca nebunii până acolo, pentru peisajul oferit ori palmaresul personal! (Ce te faci, dacă prinzi ceață?!) Decât un Moldoveanu făcut astfel, mai bine un muntișor înflorat de care să te bucuri cu adevărat.

de Ionuț Tudose
8.09.2018

2 comentarii: