Diversitatea etnică în America Latină. Câteva sfaturi cartografice pentru a face o hartă frumoasă

Fig.1.  Planșa la rezoluție slabă
          În mod convențional, America Latină cuprinde toate țările situate la Sud de Rio Grande (granița dintre SUA și Mexic). În mod real însă, state precum California, New Mexico, Arizona sau Florida ar putea fi integrate cu ușurință în această regiune datorită procentului ridicat de populație latino. În studiul de față m-am axat pe limita convențională a regiunii.
          Din punct de vedere etno-cultural, populația Americii Latine a fost influențată determinant de istoria ultimelor 5 secole, o perioadă începută cu Marile Descoperiri Geografice și urmată de cucerirea teritoriilor de către europeni, colonialism, fluxuri migratorii intense în etape diferite (în special dinspre Europa), sclavagism (aducerea negrilor din Africa) și etajarea societății asemeni sistemului de caste din India, mixtura populațiilor și apoi redobândirea drepturilor. 


          Societățile nou-create se diferențiază total de oricare spațiu originar, cel mai spectaculos aspect fiind structura etnică destul de complicată: albi (europeni), afro (negri), amerindieni, metiși, mulatri, creoli, asiatici, javanezi, zambos, garinagu, afro-asiatici, indieni din India, multirasiali (care păstrează caracteristici dominante de la 3 sau mai multe populații).
          Planșa ”Diversitatea etnică în America Latină” am realizat-o în GIS, în scop didactic. Este în format A3, plastifiată, prevăzută cu stinghiuțe și agățătoare și o găsiți în secțiunea MATERIALE DIDACTICE. În cele ce urmează vă voi arăta câteva detalii ale acesteia, făcând totodată unele precizări metodologice care vă vor fi foarte utile când lucrați în GIS.
          Datele au fost culese din diverse surse și le-am centralizat într-un tabel Excel (fig.2). Valorile pentru fiecare grup etnic sunt în procente, iar indicele de diversitate are valori până la 100. Prin împărțirea la 100 se obțin valori între 0 și 1. Cu cât o țară este mai apropiată de 1 cu atât societatea este mai omogenă. De ex. în Haiti predomină afro. Cu cât valoarea este mai apropiată de 0 cu atât țara respectivă este mai eterogenă: fie grupurile etnice sunt numeroase, fie nu se evidențiază nicio etnie dominantă. De ex. în Venezuela metișii, albii, mulatrii și afro au procente asemănătoare.


Fig.2. Tabel Excel cu date demografice pentru țările principale din America Latină

           Acest tabel a fost salvat în format .dbf și importat în QGis, unde a fost adus și un fișier .shp cu țările Americii Latine. Următorul pas a fost atașarea tabelului dbf la tabelul shp-ului. Aceasta se face foarte simplu. Trebuie să aveți în ambele tabele câte o coloană denumite la fel (să zicem ”pentru_join”) și cu valori identice. Adică pentru Argentina valoarea 1 în ambele tabele, pentru Belize valoarea 2 în ambele tabele șamd. Apoi se dă click pe shp-ul cu țările și prin funcția join se lipesc cele două tabele după coloana comună.
          Acum shp-ul cu țările are toate aceste date, deci puteți face harta liniștiți. Primul lucru: reprezentarea indicelui de diversitate (fig.3). 

Fig.3. Detaliu legendă: Indicele de diversitate

  • Sfatul 1: alegeți una dintre scările de culoare prestabilite din soft, deoarece sunt excelente. Eu am ales acest verde-albăstrui, dar nu am pornit de la cea mai pală, pe care am folosit-o pentru fundal. Dacă nu vă plac scările de culoare din soft, există site-uri specializate (în limba engleză) care ne explică și ne ajută să alegem culori pentru hărți. Culorile nu se aleg la întâmplare!

  • Sfatul 2: în general, când aveți de reprezentat intensități ale elementelor, fenomenelor sau indicatorilor (ca și în cazul de față), numărul cel mai potrivit de clase este 5, deoarece atâtea sunt cel mai ușor de urmărit, nu sunt nici prea puține nici prea multe. Bineînțeles, acest lucru nu este bătut în cuie; contează și natura hărții. Pe o hartă de temperatură pot să existe foarte bine și 20 de culori, iar pe o hartă destinată copiilor de clasa a IV-a sau a V-a pot să fie folosite și 3 culori...

Fig.4. Detaliu hartă: țări colorate diferit în funcție de indicele de diversitate

          Ați văzut în tabel o coloană a numărului de locuitori, dar și o altă coloană a indicatorului numărului de locuitori. Acest indicator crește odată cu nr. de locuitori și l-am inclus pentru a-mi fi mai ușor să reprezint nr. populației prin cercuri. Dacă am ține cont de prima coloană, cercul pentru Brazilia (200 mil) ar fi de două ori mai mare decât Mexic (100 mil) și de 800 ori mai mare decât Guiana Franceză. Ar fi absurd. Prin acest indicator am reușit să aduc reprezentarea mai aproape de normalitate: Brazilia (valoare 38) este cu puțin mai mare decât Mexic (33).

  • Sfatul 3: reprezentați elementele prin creștere logaritmică, nu aritmetică (atunci când este cazul).

Fig.5. Detaliu legendă: reprezentarea prin cercuri a numărului de locuitori

         Reprezentarea prin diagrame (fig.4, 5) se realizează în felul următor. Mai întâi, prin funcția polygon centroids din vector -> geometry tools, se obține pentru fiecare țară (de tip poligon) câte un punct central care copiază toate atributele poligonului-mamă. Se dă click pe shp-ul nou creat (tip punct) și se alege reprezentarea prin diagrame unde se setează:
     - dimensiunea cercului în funcție de valorile din coloana Indicator nr. locuitori
     - câte o culoare pentru fiecare coloană (roșu pentru coloana amerindieni, roz pentru metiși șamd). Vezi mai jos semnificația culorilor din diagrame.

Fig.6. Detaliu legendă: culorile grupurilor etnice reprezentate pe diagramă

          Aceste culori se văd foarte bine pe hartă din următoarele motive:

  • Sfatul 4: în alegerea culorilor trebuie acordată importanță maximă saturației, luminozității și nuanței (dacă lucrați în sistem hsl). Cel mai ușor este când aveți de reprezentat două sau mai multe elemente complementare sau contradictorii. De exemplu în cazul habitatelor unor animale (capra neagră, urs, mistreț). Vom folosi culori asemănătoare ca saturație și luminozitate dar depărtate ca nuanță, mai exact egal depărtate între ele în spectru. Culorile trebuie să fie complementare (toate principale sau toate secundare): de ex. nuanțe de verde, albastru și roșu. Atenție însă, culorile calde pot ieși în evidență în dauna celor reci! Dacă aveți de reprezentat, de pildă, răspunsurile la un chestionar (răspunsuri de tip DA/ NU), culorile pot determina impactul emoțional asupra cititorului în funcție de interesul cartografului. Dacă nu îmi place de un primar, voi reprezenta pe hartă cu roșu răspunsurile ”Da” și cu albastru răspunsurile ”Nu” la întrebarea ”Credeți că primarul x este corupt?”. Dacă totuși mai mulți au răspuns ”Nu” iar pe mine mă enervează rezultatele, voi inversa culorile și impactul emoțional va fi de fapt același. Pentru că roșul iese în evidență negativ, fiind o culoare caldă (”mai agresivă”). Deci, chiar dacă oamenii au răspuns ”Nu”, dacă eu îi colorez cu roșu, cititorul interpretează în subconștient că toți repondenții respectivi au dat răspunsul greșit. Mă opresc aici... s-ar scrie o adevărată teză de doctorat doar pe tema culorilor pe hărți...
  • Sfatul 5: în cazul nostru, alegerea culorilor s-a făcut ținând cont de mai multe aspecte: să corespundă cu situația convențională (deschis pentru albi, maro pentru afro, galben pentru asiatici etc) și grupurile intermediare să aibă culori intermediare (metișii la jumătatea dintre albi și amerindieni, mulatrii la jumătatea dintre albi și negri). Încă o dată, se umblă cu mare atenție la luminozitatea și saturația culorilor...

          Voi mai da un exemplu de utilizare a culorilor în medalionul ”Limbi oficiale” (fig.7). Este colorat în Paint, pe baza unui șablon luat de pe net.

Fig.7. Detaliu medalion: limbile oficiale în America Latină
  • Sfatul 6: observați că aceste culori au saturație și luminozitate asemănătoare cu ale grupurilor etnice. Nu realizați hărți cu variații de saturație și luminozitate de la un medalion la altul deoarece devin obositoare și urâte! Observați că nuanțele de culoare sunt egal depărtate în spectru: roșu, galben, verde, albastru, violet.
  • Sfatul 7: de asemenea, au fost create și alte semne convenționale pentru statele cu două sau mai multe limbi oficiale specifice, din două motive: pentru a le diferenția de limbile internaționale, mult mai cunoscute și pentru a nu încărca harta cromatic.
  • Sfatul 8: atenție cum reprezentați granițele și orice limită în general (fig.4, 7)! Acestea pot face diferența între o hartă urâtă și una frumoasă! Cu timpul vă veți dezvolta simțul estetic și veți ști când să alegeți culori închise sau deschise, să alegeți grosimea și tipul liniei etc.  
  • Sfatul 9: revin la diagrame (fig.4). Nu le urcați pe hartă când nu încap! Un sistem de orientare prin săgeți simple este mult mai estetic. Deci nu lăsați diagramele așa cum vi le exportă softul GIS, ci aranjați-le corespunzător într-un program de desenat. Săgețile direcționale trebuie să fie firave și să își atingă scopul. Adică nu este obligatoriu să le suprapuneți până în centrul țării, ci doar să se înțeleagă despre ce țară este vorba. 

Fig.8. Săgeată orientativă pentru Paraguay

  • Sfatul 10: când este absolut necesar, săgeata trebuie suprapusă. Dar nu păstrați aceeași culoare! În exterior săgeata va fi pe fond deschis, deci trebuie să fie închisă la culoare; iar dacă interiorul este închis, săgeata va fi deschisă. Efectul vizual este mult mai atractiv (fig.8). 
  • Sfatul 11: să știți că și textul respectă aceleași reguli (închis la culoare pe fond deschis și deschis pe fond închis). Ceea ce poate nu știați este faptul că tonurile de gri pot varia în funcție de fundal (fig.9). Ochiul uman percepe mult mai ușor contrastul decât diferențele ușoare de gri. În mod normal, nimeni nu și-ar da seama că ”Venezuela” este scris cu gri mai mai închis decât ”Argentina”. Priviți cu atenție imaginea de mai jos.

Fig.9. Tonuri diferite de gri pentru același tip de text

  • Sfatul 12: aranjarea în pagină. O hartă sau planșă frumoasă trebuie să fie echilibrată din punct de vedere al omogenității informației pe întreaga sa suprafață, cu un ”centru de greutate” fixat după scopul și dorința cartografului (însă nu foarte lateral). Orice parte a planșei transmite ceva. Spațiile albe sunt cele mai obositoare și reduc drastic calitatea unei hărți. În cazul planșei de față, aș fi riscat ca centrul de greutate să fie prea lateral, prea în N (în zona Caraibelor). Deficitul a fost însă stopat prin adăugarea strategică pe laterale a elementelor legendei, a informațiilor suplimentare și a textului despre 9 grupuri etnice (fig.10).
Fig.10. Extras din textul lateral despre cele 9 grupuri etnice

  • Sfatul 13: precizez că imaginile au fost redimensionate (pentru a fi egale) și modificate astfel încât să se încadreze perfect în contextul planșei. De ex. aproape toți copiii situați pe lateral stânga au oarecum o poziție spre dreapta, pentru ”a privi spre hartă și spre cititor”. Au fost aleși copii (ci nu adulți) pentru a înfrumuseța planșa și pentru a-și atinge mai bine scopul didactic. Imaginile nu se aruncă la întâmplare! Iar textul trebuie de asemenea dimensionat și bine integrat: paragrafe cu margini drepte când este cazul sau margini mulate după articulația țărmurilor... Pentru text nu folosiți niciodată negru perfect, ci tonuri de gri, asta dacă vreți să se distingă și altceva în afară de text...

          În concluzie, sper că ați înțeles cât de greu se face o hartă. Instrumentele GIS ne sunt foarte folositoare în sensul de a grăbi substanțial comenzile, analizele și interpretările. Dar în spatele oricărei hărți stă de fapt foarte multă muncă și studiu. Oricine știe astăzi să facă o hartă, dar puțini fac bine. Și ca să vă surprind total, vă spun în ce proporție m-am folosit de instrumente:
     - Internet 15 % (date, imagini, tutoriale)
     - Excel 15 % (centralizare date, calcularea indicilor)
     - Qgis 15 % (shp-uri, diagrame, reprezentarea indicelui de diversitate)
     - Paint 55 % (aranjare în pagină, text, legendă, unele desene)

de I. Tudose
6.09.2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...