Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta societate. Afișați toate postările

Din referatele elevilor la Geografie

Pe primul semestru vă dădeam câteva exemple de referate bine făcute de elevii mei. Pe semestrul al doilea criteriile de evaluare au rămas, în mare, aceleași: dimensiunea (maximum 1-3 pagini sau 5 slide-uri), redactarea, structura, estetica, valoarea științifică, cursivitatea, capacitatea de sinteză, contribuția personală, creativitatea. Notele au fost între 3 și 10, cele maxime fiind foarte puține. Iată câteva modele de referate bune, însoțite de comentariul meu: 

Educația celor patru laturi umane

          Ținând cont de mulțimea percepțiilor eronate, fie reducționiste, fie exagerate asupra educației în general și educației școlare în special, am scris articolul de față pentru a prezenta câteva gânduri personale de natură pedagogică față de acest subiect. Textul vine în completarea și continuarea eseului meu de anul trecut, „Capcanele învățământului contemporan” și a altor idei care pot fi consultate pe Geografilia. Sper ca ele să actualizeze cele deja știute de majoritatea cititorilor, dar și să inspire, să stimuleze conștiințele.