Referatul la geografie


Acest articol se adresează în primul rând elevilor mei. Referatul este o lucrare de dimensiuni mici (1-2 pagini aș prefera), care sintetizează informațiile consultate de voi în 2-3 surse diferite. Orice referat trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 

1. Să aibă o structură logică: titlu, autor, introducere, cuprins/prezentare, concluzie, bibliografie. 
2. Să conțină elemente grafice/vizuale: hartă, diagramă, grafic, imagini, schiță, desen etc. 
3. Să aibă o importantă amprentă personală, prin creativitate, originalitate, implicare artistică, idei personale, opinii exprimate vizavi de subiectul analizat etc. 
4. Să fie o SINTEZĂ, adică un rezumat al informațiilor consultate de voi. 
5. Să îndeplinească condiții de redactare: nu o mie de fonturi, nu o mie de stiluri și culori, fără sublinieri, încadrări și alte minunății. Clar și la obiect. Recomand fontul times new roman, nr. 12. 

În general (e valabil pentru toți elevii din România), peste 90% dintre referate sunt slabe, din diverse motive: 
- prea mult copy-paste de pe net, prea puțină capacitate de reformulare și sinteză! 
- prea puține idei, inspirație, creativitate! 
- prea multă dorință de a impresiona prin cantitate, în loc de calitate! 
- pentru cele redactate pe PC, prea puține diacritice, aranjare în pagină dezastruoasă, figuri nenumerotate și fără titlu, din nou copy-paste la greu! 

Vă prezint câteva referate ale colegilor voștri pentru a vă fi sursă de inspirație:

Fig.1. „Tipuri de orașe”, de Șerban Andreea Denisa, cls. a X-a E, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.2. „Mediul mediteranean”, de Manea Diana, cls. a XI-a A, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.3. „Soarele”, de Lupea Denisa maria, cls. a IX-a F, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.4. „Războiul Rece dintre Iran și Arabia Saudită”, de Sechel Antonia, cls. a X-a F, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.5. „Statele din Caraibe - Bahamas, Dominica”, de Matei Alina, cls. a X-a F, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.6. „Revendicările teritoriale în Antarctica”, de Ciubotariu Ana-Maria, cls. a X-a D, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.7. „Urbanizarea”, de Nae Adriana, cls. a X-a F, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București

Fig.8. „Criza economică din Venezuela”, de Anghel Amalia, cls. a X-a F, Lic. Teor. „C-tin Brâncoveanu” București
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

prof. Ionuț Tudose
31.10.2020

Un comentariu: