Câmpiile – câteva aspecte mai puţin ştiute

          Aceste forme monotone de relief, prin simplitatea şi rutina lor peisagistică, provoacă privitorului o profundă stare de… plictiseală. Totuşi, şi ele au dreptul de a ascunde poveşti interesante sau caracteristici surprinzătoare.

Fig.1. Câmpia Bărăganului (Sursa: dulu.ro)

          În trecut, aproape toate câmpiile au fost oceane sau mări
          Imaginaţi-vă Bărăganul nostru sau Câmpia Germano – Polonă, Câmpia Mississippi sau Marea Câmpie Chineză, Câmpia Padului sau multe altele împreună cu peisajele lor specifice! Acum întoarceţi-vă mult în timp, cu milioane de ani, şi încercaţi să vizualizaţi aceleaşi locuri total diferite, cu mări, oceane sau lacuri foarte extinse de adâncimi de la câţiva metri la sute de metri şi cu flore şi faune marine... Cum se pot trage aceste concluzii conform cӑrora au existat mӑri în actualele cȃmpii? Există câteva argumente în acest sens, pe care le prezentӑm mai departe.
          Din câmpie, geologul poate extrage o carotă de roci (coloană stratigrafică adâncă de zeci sau sute de metri) pe care apoi o studiază. La suprafaţa acestei coloane stratigrafice va observa roci sedimentare moi (nisipuri, pietrişuri, argile, marne, luturi, sare etc.). Aceste roci s-au depus într-un mediu (numit “facies”) umed (facies marin / facies lagunar etc.) De exemplu, sarea s-a depus in spaţii marine (sărate) puţin adânci unde climatul foarte cald a permis evaporarea apei şi cristalizarea sării. Astfel de ape puţin adânci sunt lângă ţărm, şi parţial izolate de restul bazinului. Deci, dacă geologul găseşte sare în coloana stratigrafică, îi află vârsta prin metode de laborator (să zicem 6 milioane de ani) şi apoi trage concluzia că spaţiul de câmpie respectiv, a fost în urmă cu 6 mil ani o zonă de contact între mare şi continent, mai exact un ţărm cu lagune, într-un climat foarte cald.

Fig.2. Exemplu de coloană stratigrafică

 
          Într-un alt exemplu, dacă geologul găseşte nisipuri cu urme de fosile marine, în funcţie de mărimea grăunţilor poate trage concluzii asupra adâncimii mării. Dacă grăunţii găsiţi în coloana stratigrafică sunt mai grosieri, înseamnă că spaţiul marin respectiv avea adâncime mică şi se afla aproape de ţărm, iar dacă grăunţii sunt foarte fini înseamnă cӑ marea avea adâncimi mai mari în punctul respectiv, se afla la o depӑrtare mai mare de ţărm (apele marine transportă mai uşor materialul fin, iar râurile care se varsă în mare depun mai întâi nisipul grosier aproape de ţărm şi mai spre larg nisipul fin).
          Deci, geologul studiază rocile şi fosilele din câmpie şi apoi trage concluzia că acolo a fost apă marină în trecut. Există însă şi situaţii, mult mai rare ce-i drept, în care câmpiile nu sunt foste bazine marine unde s-au depus sedimente, ci sunt foşti munţi erodaţi de agenţii externi (apele curgătoare, vântul) până când au fost aduşi la un nivel plat, orizontal şi coborât. Aceste câmpii se numesc peneplene sau pediplene, denumirea variind în funcţie de climatul şi agenţii care le-au creat. Aici, dacă s-ar prelua o coloană stratigrafică, la suprafaţă nu ar mai fi acele roci sedimentare moi, ci rocile mai dure din care era constituit fostul munte ce a fost ‘măcinat”.

          De ce sunt atât de plate şi orizontale câmpiile
          Acvatoriul dintr-un bazin marin nu este static. În cadrul sӑu se produce o continuӑ stare de agitaţie / de amestec specificӑ fluidelor. Dinamica apei este rezultatul diferenţelor termice, barice, de salinitate, de densitate etc. care determinӑ apariţia diferitelor mişcӑri ale apei, verticale, orizontale sau în alte direcţii (majoritatea fiind de tipul curenţilor) în tendinţa de a omogeniza fluidul. Rȃurile tributare unui astfel de bazin aduc cu sine sedimente, ce se împrӑştie pe fundul mӑrii. Acestea şi altele (de alte origini) pӑtrund în bazinul marin a cӑrui apӑ, dupӑ cum am spus, se aflӑ în continuӑ mişcare. Deci, se confruntӑ cu tendinţe de împrӑştiere şi nivelare. Ulterior, apele marine se retrag lӑsȃnd în urmӑ cȃmpuri netede de sedimente. De ce se retrag apele marine? Existӑ şi aici o gamӑ variatӑ de situaţii. O ridicare localӑ a scoarţei poate înӑlţa regiuni întregi scoţȃnd de sub apele mӑrii aceste cȃmpii. Sau o rӑcire climaticӑ globalӑ determinӑ stocarea apei Oceanului Planetar în calotele glaciare, deci o scӑdere a nivelului mӑrii (implicit acea retragere a apelor marine). Am mai putea aduce ca exemplu şi evaporarea apei mӑrii închise sau semiînchise în climat foarte cald.

          Cȃmpiile nu sunt singure
          De cele mai multe ori, cȃmpiile, ce au şi ieşire la mare, au un frate sub ape, despӑrţiţi fiind chiar de linia de ţӑrm. Este vorba de platforma continentalӑ (şelf-ul). Morfologia netedӑ, orizontalӑ (coborȃnd uşor de la 0 la 180 m adȃncime), cu vӑi fluviatile situate în prelungirea rȃurilor de pe continent îi oferӑ titlul de cȃmpie submersӑ (sub apele mӑrii) platformei continentale. De altfel, în timpul fazelor glaciare, cȃnd nivelul apei Oceanului Planetar era mult mai coborȃt, platformele continentale au funcţionat ca uscat (cȃmpii).

Fig.3. Culoarea verde reprezintă câmpiile Terrei, iar cea bleu deschis – platforma continentală. (Sursa: intlawgrrls.blogspot.com)

 
          Cȃmpiile pot pune probleme societӑţii umane
          Chiar dacӑ par de o simplitate funcţionalӑ, peisagisticӑ şi materialӑ uşor de abordat şi de administrat de cӑtre om, cȃmpiile, prin caracteristicile lor, pot pune probleme, pot fi foarte imprevizibile. Putem cita aici cȃteva situaţii.  
          Alcӑtuirea litologicӑ (roci sedimentare moi) rӑspunde pozitiv la propagarea undelor seismice. Fenomenul de “lichefiere a solului” pare a fi cauza magnitudinii cutremurului resimtit în Bucureşti (1977!), oraş situat la distanţe mari de epicentru.  
          Deschiderea largӑ a cȃmpiilor reprezintӑ agenţ pasiv de pericol. Astfel, energiile descӑrcate prin fenomenele atmosferice extreme (uragane, tornade, vȃnturi puternice, viscole etc.) cȃştigӑ în intensitate in cȃmpie, unde punctele – adӑpost nu existӑ (aşa cum sunt în dealuri şi munţi, în spatele unui versant, în depresiuni). În aceastӑ situaţie, amenajarea spaţiului nu poate evita fenomenele extreme (amplasarea localitӑţilor în puncte – adӑpost ca la munte), ci trebuie sӑ le facӑ faţӑ: construirea clӑdirilor de-a lungul direcţiei vȃnturilor dominante, amenajarea de perdele şi parapeţi contra viscolului, evitarea construirii ferestrelor clӑdirilor în bӑtaia vȃnturilor dominante etc. Situaţie asemӑnӑtoare apare în momentul unor accidente industriale sau chiar în timpul activitӑţii industriale prin care sunt evacuaţi poluanţii. Astfel, dacӑ la munte existӑ baraje naturale, la cȃmpie orice schimbare a vȃntului direcţioneazӑ poluanţii spre oraşe sau spre alte zone de interes.

          În încheiere
          Orice lucru banal şi lipsit de orice spectaculozitate poate ascunde cȃteva chestiuni interesante ce meritӑ a fi amintite. Din economie de spaţiu şi timp al cititorului, acest articol doar aminteşte cȃteva aspecte legate de cȃmpii, ocolind tratarea lor amӑnunţitӑ.

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

Autor: Tudose I., 12.10.2010