„Poarta Iadului” din Turkmenistan


Poarta Iadului, cunoscută oficial ca Craterul de Gaze Darvaza, este unul dintre cele mai faimoase fenomene geografice create de om. Este localizată în Deșertul Karakum, Turkmenistan, Asia Centrală. Se află în apropierea fostului sat Darvaza, la aproximativ 260 km nord de capitala Așgabat. 

Aceasta are un diametru de aproximativ 69-70 de metri și o adâncime de circa 20-30 de metri. Originea sa poate fi fixată în jurul anului 1971 când geologii sovietici forau în căutarea gazului natural. Echipamentul de foraj a pătruns într-o cavernă subterană plină cu gaze, iar solul de deasupra s-a prăbușit, formând craterul. Temându-se că gazul metan toxic eliberat se va răspândi în satele din apropiere, geologii au luat decizia de a-l aprinde intenționat, estimând că va arde timp de câteva săptămâni, până la epuizare. Totuși arderea are loc neîntrerupt de peste 50 de ani.

Foto2. Craterul Darvaza (Sursa: Wikipedia)

În plan economic acest fenomen înregistrează din păcate o importantă risipă de resurse rămase astfel nevalorificate. De asemenea, nu trebuie neglijat nici impactul asupra mediului, noxele ajunse în atmosferă având efect  de seră. Președintele Turkmenistanului a ordonat de mai multe ori (inclusiv în 2010 și 2022) ca experții să găsească o modalitate de a stinge definitiv focul,însă până în prezent nicio metodă nu a fost pusă în aplicare cu succes. 

Partea bună este că aceasta a devenit cea mai populară atracție turistică a Turkmenistanului, atrăgând vizitatori din întreaga lume. 

Foto3. O imagine nocturnă cu turiști pe buza craterului (Sursa: Ybrayym Esenov)

de Ionuț Tudose
26.10.2025
___
* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu