Morfostructura urbană se referă la modul în care un oraș este alcătuit și organizat din punct de vedere spațial și fizic, descriind aspectul exterior, conturul, organizarea zonelor funcționale, rețeauastradală și textura sau țesătura urbană (densitatea clădirilor, înălțimea acestora, tipurile de construcții și modul în care acestea se integrează).
Morfostructura urbană este determinată de evoluția istorică a așezării, de politica urbană și de regimul de utilizare a terenurilor de-a lungul timpului. Ea ne arată „amprenta” fizică a orașului. În funcție de acest criteriu, există mai multe tipuri de orașe, cele mai întâlnite fiind exemplificate mai departe:
1. Tipul radiar-concentric. Orașul se dezvoltă în jurul unui centru vechi, de obicei o piață, o cetate, o biserică sau un nod important de comunicații. Arterele principale pleacă din acest centru ca niște raze, direcționând traficul dinspre periferie către inimă orașului. Străzi și bulevarde concentrice înconjoară centrul sub formă de inele, intersectând străzile radiale și permițând ocolirea centrului.
Avantaj: Asigură o accesibilitate rapidă către zona centrală și permite o dezvoltare uniformă în toate direcțiile.
Dezavantaj: Poate duce la congestionarea traficului în zona centrală, în special la intersecțiile mari.
Exemple: New Delhi, București, Moscova ș.a.
Fig.1. Morfostructură radiar-concentrică simplificată
2. Tipul rectangular. Adesea asociat cu planificarea rațională și construcția pe terenuri plate, fiind un simbol al eficienței și al ordinii. Sistemul de străzi este format din două seturi de străzi perfect paralele, care se intersectează la unghiuri de 90 de grade, formând o rețea de tip „grătar” (grid). Intersecțiile la unghi drept creează cvartale de formă pătrată sau dreptunghiulară, uniforme ca mărime și foarte eficiente pentru maximizarea spațiului construit.
Avantaj: Este extrem de ușor de planificat și de dezvoltat. Orientarea este simplă, iar traficul se poate dispersa rapid pe rute alternative.
Dezavantaj: Poate fi monoton și neadaptat la terenurile cu relief accidentat (coline sau dealuri).
Exemple: Manhattan (New York), Philadelphia, Barcelona, Riad, Alexandria (România) etc.
Fig.2. Morfostructură geometrizată, rectangulară
3. Tipul liniar. Se dezvoltă predominant de-a lungul unei singure axe, fie o arteră de circulație majoră, fie un element al cadrului natural (un râu, o coastă maritimă etc.). Orașul are o formă foarte alungită, cu o lățime redusă, clădirile fiind dispuse de-o parte și de alta a axei.
Asigură o excelentă accesibilitate longitudinală, dar comunicarea laterală (între cele două părți ale orașului) poate fi limitată. Acest model este mai des întâlnit la orașele mici și mijlocii sau la sate transformate în orașe (satul-stradă).
Exemple: Câmpulung Moldovenesc, Petroșani, Sulina. Datorită eficienței oferite, au fost gândite mai multe proiecte îndrăznețe de acest fel, precum Ciudad Lineal (Spania) sau The Line (Arabia Saudită - un oraș smart cu cele mai avansate tehnologii integrate în mijlocul deșertului).
Fig.3. Oraș de tip liniar sau alungit, pe malurile unui râu
4. Tipul semicircular. Reprezintă o variantă a tipului radiar-concentric, fiind însă limitat în dezvoltarea sa pe o parte de un obstacol natural major: un lac, un fluviu lat sau, cel mai frecvent, de-a lungul unei coaste maritime în jurul unui port sau a unei plaje. Se extinde sub forma unui arc de cerc sau a unei semiluni. Centrul istoric sau administrativ se află, de regulă, aproape de linia de coastă sau de port. Rețeaua stradală poate avea elemente radiar-concentrice.
Exemple: Constanța, Brăila, Napoli, Genova ș.a.
Fig.4. Două nuclee semicirculare în opoziție, separate de un râu
5. Tipul polinuclear. Este specific orașelor mari și aglomerărilor urbane moderne, unde nu există un singur centru dominant, ci mai multe nuclee de activitate bine definite. Fiecare nucleu (centru) poate fi specializat pe o anumită funcție: un nucleu istoric (administrație, cultură), un nucleu financiar (zgârie-nori), un centru comercial mare (mall-uri) sau un parc industrial. Acest model apare adesea în zonele care au inclus prin expansiune orașe satelit sau foste localități independente.
Exemple: Londra, Paris, Budapesta ș.a.
Fig.5. Orașele polinucleare sunt aglomerări urbane rezultate, de obicei, prin aglutinarea unor orașe mai mici sau centre evoluate inițial separat
6. Tipul neregulat. Este caracteristic așezărilor care au evoluat organic și gradual, fără un plan urbanistic prestabilit. Nu există o geometrie dominantă (nici cercuri, nici unghiuri drepte). Rețeaua de străzi este un rezultat al adaptării la relief, la căile de acces preexistente (drumuri rurale sau poteci) și la succesiunea de proprietăți private. Este specific nucleelor urbane foarte vechi (medievale sau pre-industriale), unde dezvoltarea a fost constrânsă de zidurile de apărare, de topografie sau de proprietățile funciare moștenite.
Exemple: Veneția, Toledo, Praga, Alger etc.
Fig.6. Rețeaua neregulată creează multe probleme de infrastructură și trafic, având de multe ori aspectul unei așezări sufocate și aglomerate
de Ionuț Tudose
28.9.2025
___
* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu