Hartă: Glaciațiunea pleistocenă în Europa

Fig.1. Lacuri în Finlanda

          Pleistocenul, fixat de geologi ca epocă ce a început în urmă cu 2,5 mil. ani și s-a terminat în urmă cu 11 000 de ani, a cunoscut o alternanță de faze glaciare, mult mai reci decât în prezent (Donau, Mindel, Gunz, Riss, Wurm) și interglaciare (mai calde și asemănătoare cu epoca noastră). În timpul fazelor glaciare ghețarii s-au dezvoltat foarte mult, acoperind Europa Nordică și Munții Alpi în întregime.

Calotele (nord-europeană, islandeză, alpină) erau alcătuite din mase enorme de gheață, având grosimi de 1-3 km. Acestea nu erau statice. În zonele interioare (nuclee) își măreau volumul prin formarea continuă de gheață în urma aportului de precipitații solide, a depunerilor, topirii parțiale, recristalizării, tasării și comprimării repetate. Prin această creștere, gheața exterioară era împinsă spre margini, până la contactul cu banchiza arctică și nord-atlantică (zonele nordice), respectiv până în zonele cu temperaturi pozitive din Europa Centrală unde se topea. Procesul de deplasare a gheții calotelor poate fi observat și astăzi în Groenlanda și Antarctica. Și ghețarii din zonele montane înalte se deplasau/ se deplasează dinspre circuri (nucleele glaciare) spre poalele munților, adică în lungul văilor.

Cert este că deplasarea și presiunea uriașă a gheții modelează relieful prin eroziune (exarație), transport și acumulare. Europa nordică este plină de astfel de forme de origine glaciară, pe care le puteți vedea pe harta de mai jos.

Fiordurile sunt foste văi erodate de ghețari (lărgite și adâncite, cu versanți abrupți), care au fost inundate prin creșterea nivelului oceanului după topirea ghețarilor. Sunt specifice țărmurilor înalte și muntoase de la latitudini mari.

În zonele mai netede, calota glaciară a erodat scoarța, formând depresiuni (cuvete) în care s-au acumulat ulterior lacurile glaciare. Totodată ghețarii au depus sedimentele sub formă de coline și movile, numite morene, kamesuri, eskere, drumlinuri etc. ce conferă reliefului un aspect vălurit. Alte lacuri glaciare s-au acumulat între aceste proeminențe, explicând prezența numeroasă a acestora în Finlanda, Suedia, NV Rusiei, Câmpia Germano-Polonă și Câmpia Mării Baltice.

Chiar dacă au dimensiuni mult mai mici, lacurile glaciare au apărut și în munții înalți (inclusiv în Carpați), fie în circuri, fie în spatele unor morene frontale. Dați refresh paginii, dacă harta nu apare mare din prima!

Fig.2. Trageți de săgeata din mijloc pentru a corela distribuția ghețarilor pleistoceni cu formele de relief glaciare (fiorduri, depozite glaciare, cuvete lacustre glaciare). De remarcat și modificarea liniei țărmului după topirea ghețarilor și ridicarea nivelului oceanului. Istmul Bosfor (devenit str. Bosfor) a fost spart de apele Mediteranei care s-au revărsat în Lacul Pontic, ridicându-i nivelul. 

Mai jos cele două hărți separate (click pentru a mări):

Fig.3. Europa în timpul unui maximum glaciar în pleistocen

Fig. 4. Europa în prezent

În încheiere, propun elevilor de cls. a XII-a următoarele exerciții:
1. Enumeră 5 unități de relief modelate de calota pleistocenă nord-europeană. (Vezi aici harta unităților de relief)
2. Enumeră toate statele ale căror teritorii au fost acoperite total sau parțial de calota pleistocenă nord-europeană.
3. Explică prezența numeroasă a lacurilor glaciare în Finlanda, comparativ cu Norvegia.
4. Identifică fluviul european care și-a înjumătățit cursul după topirea ghețarilor.

Aștept răspunsurile voastre în comentarii.

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
30.03.2020