Agenția Spațială Română ne anunța pe pagina sa că un modul ajunsese pe altă planetă. Pentru a desemna operațiunea de coborâre la suprafața planetei respective, autorul apela la verbul a asoliza, care mi s-a părut doar o încercare forțată, hazlie și inutilă de a evita termenul a ateriza, pentru că, nu-i așa, particula terra din acesta ar face referire la planeta noastră... Deci a asolizat, adică a atins solul, nu!? Și astfel suntem neutri în exprimare, folosind un verb cel puțin ciudat, care îți poartă gândul mai degrabă spre atingerea Soarelui (lat. sol, solis = soare).
Nu este chiar așa! A ateriza (din fr. atterrir) poate fi corect utilizat și pentru alte planete, chiar și pentru Lună (sinonim în cazul acesta cu a aseleniza) sau chiar pentru asteroizi și comete. Chiar recomand. De ce? Pentru că particula terra (lat.) sau terre (fr.) nu se referă la numele planetei, ci la cealaltă semnificație, anume cea de „sol, țărână, pământ, uscat”, prezent și pe alte corpuri cosmice, chiar dacă într-o altă structură.
Deci a ateriza înseamnă „a atinge solul, pământul, uscatul”, iar nu „a atinge suprafața planetei Terra”. De aceea, avioanele coborâte pe mare sau ocean întotdeauna amerizează, niciodată nu aterizează, chiar dacă și acolo se află tot pe suprafața Terrei...
Apropo de Terra, încă de la clasa a V-a elevii sunt familiarizați cu structura internă a planetei, cerându-li-se adeseori să enumere geosferele Pământului, atât cele interne (nucleul, mantaua etc.), cât și cele externe (atmosfera, hidrosfera etc.). Stop! Sper că ați sesizat greșeala! Dacă nu, este foarte probabil să fi fost folosită chiar și de dumneavoastră. Particula de compunere savantă geo înseamnă taman Pământ, deci sintagma geosferele Pământului este evident pleonastică (geosferă = înveliș al Pământului).
De altfel, pleonasmele sunt enervant de dese în domeniul nostru. O disciplină școlară se numește geografia mediului înconjurător și probleme fundamentale, de parcă mediul poate fi și neînconjurător. Mediul conține în mod inerent sensul de „în jur, în vecinătate, în apropiere”. În fine, completarea s-a făcut prin diferențiere față de ceilalți termeni din științele naturii (mediu geografic, mediu antropizat, mediu natural) sau din alte domenii (mediu de afaceri). Însă tot nu există vreo justificare rațională pentru pleonasmul respectiv, fiind de preferat genericul mediu.
Cutremurele de pământ, a căror magnitudine se exprimă pe scara Richter și intensitate pe scara Mercalli, sunt doar de pământ, iar veșnic pomenita foaie de hârtie de la teste nu poate fi altfel decât de hârtie. La clasa a VII-a încă se mai studiază geografia continentelor extraeuropene, de parcă ar exista și continente intraeuropene... Dar na, sună pompos și parcă mai științific să adaugi adjective cărora nu le pricepi înțelesul.
Fig.2. Așa arată profesorul sau elevul sătul de propoziția asta?
Imediat ne vine în minte și așa-zisul pleonasm averse de ploaie, care chiar nu este pleonasm, deoarece există și averse de grindină sau de ninsoare.
La măsurarea distanțelor pe hartă ne folosim de scara sau scala de proporție. Amândouă sunt corecte, au același etimon, lat. scalam, primul fiind un cuvânt moștenit (scară), iar al doilea un neologism (scală).
Anumite sensuri ale unor substantive sunt defective de plural: reliefurile sunt elementele proeminente din artele plastice, în timp ce relieful din geografie este doar la singular. Deci o țară nu poate avea reliefuri, ci forme de relief sau tipuri de relief. De asemenea, pluralul clime sună tare ciudat, fiind de preferat tipuri/zone de climă sau climate.
Și dacă tot suntem în acest registru, trebuie să reținem că zonele biopedoclimatice au desfășurare orizontală, fiind impuse de latitudine și continentalism, iar etajele au dispunere în altitudine. În țara noastră vorbim așadar de zona de stepă și cea de silvostepă (specifice regiunilor central-estice și estice ale Europei) și de etajele foioaselor, coniferelor, subalpin și alpin, impuse de altitudine. Iată că am optat pentru termenul altitudine, nu înălțime, deoarece primul este specializat pentru contextul geografic.
Prin analogie cu râuri, unii au tendința de a imita pluralul și pentru pâraie (greșit pârâuri). Iar hazardurile sunt schimonosite în programele școlare, manuale, cursuri universitare și chiar articole științifice prin forma eronată hazarde (fig.1).
Fig.3. „Toate pârâurile au ieșit din matcă” la Valea Prahovei TV
Alte câteva nuanțe ce trebuie explicate: numele științei și disciplinei de învățământ se scrie cu literă mică (geografie), cu excepția așezării inițiale în propoziție sau în titlu; punctele cardinale se scriu cu literă mică (est, vest, nord, sud); prescurtat se scriu cu majuscule (E, V, N, S); când intră în componența unor toponime se scriu cu majusculă (Coreea de Sud); Antarctica și Antarctida sunt denumirile interschimbabile ale aceluiași continent, nefiind greșită utilizarea uneia sau a alteia; Anglia nu înseamnă același lucru cu Regatul Unit sau cu Marea Britanie; America nu este sinonimă cu SUA.
În Polonia se vorbește limba polonă, nu poloneză , prin analogie cu modelele Germania – german – limba germană și România – român – limba română.
Și pentru utilizatorii de romgleză, scrisă sau orală: harta se numește hartă, nu mapă; poluarea se numește poluare, nu poluție; economia capitalistă și globalizată este caracterizată de consumism, nu consumerism; iar limba română are diacritice, inclusiv în toponime și termeni geografici. Gheata nu e gheață, iar Țara Bascilor nu e tara bascilor.
În limba română scriem Iraq (nu Irak), Coreea (nu Korea), Egipt (nu Egypt), Libia (nu Libya), iar denumirile corecte ale altor țări sunt: Malaysia (nu Malaezia), Macedonia de Nord (nu Macedonia), Bosnia și Herțegovina (nu Bosnia-Herzegovina). Chile se pronunță cu ci ca în cină, nu cu chi ca în chip, iar pentru Wales avem denumirea Țara Galilor. La fel pentru Greenland (Groenlanda).
O poveste mai ciudată are Taiwan, transcrierea sa îndreptățindu-ne să-l citim cu v (ca în wați), chiar dacă în pronunția originară se folosește sunetul u. Toponimul a ajuns la noi pe filieră engleză (unde litera w notează sunetul u) și a rămas așa, fără a fi adaptat în varianta scrisă Taiuan, care ar fi fost normală. Deci ar fi corecte ambele pronunții.
În loc de concluzie menționăm faptul că utilizarea corectă a terminologiei de specialitate este nu numai o dovadă de cunoaștere a limbii române, ci și o susținătoare a veridicității discursului geografic. Totodată, poate asigura o deschidere mai largă spre publicul-țintă. Dumneavoastră ce greșeli de „limbă geografică” ați sesizat în jur?
de Ionuț Tudose
19.11.2019
2 comentarii:
Interesant!
O întrebare: ce e rău în denumirea ”Geografia continentelor extraeuropene”? Nu mi se pare greșită, ea încercând să arate faptul că se studiază toate celelalte continente, în afară de Europa. Cred că este o soluție bună de denumire a unui curs, care altfel s-ar fi numit Geografia Asiei, Africii, Americii etc., ceea ce ar fi fost puțin cam peste mână.
Mă rog, poate fi o formulă forțată din care s-ar putea înțelege că există și „continente intraeuropene”. Mai corectă ar putea fi „Geografia spațiului extraeuropean”. Este o chestie de nuanță, dar, într-adevăr, nu aceasta este cea mai mare greșeală...
Trimiteți un comentariu