Din proiectele (posterele) elevilor. Idei pentru profesori

          „Proiect” este un termen generalizat în limbajul școlar pentru orice formă de activitate/ cercetare a elevilor, realizată acasă, mai puțin sau deloc coordonată de profesor și care are ca finalitate întocmirea unui material scris, grafic, tridimensional etc. La sfârșit citiți și partea a doua!
        Proiectul de acasă, fie că vorbim despre poster, referat, portofoliu sau machetă, este foarte bine primit de către elevi, dacă se întrunesc câteva condiții:


1. Trebuie să existe un echilibru între cerințele foarte clare impuse de profesor și libertatea de acțiune a elevilor. Dacă se anulează libertatea, impunându-se foarte fixist conținutul proiectului, atunci dispar creativitatea, originalitatea și implicarea elevului. La fel, dacă nu există cerințe și îndrumări precise din partea profesorului, lăsându-li-se elevilor toată libertatea („Adu și tu un proiect pentru notă!”) atunci apar debusolarea și „copy-paste-ul” de pe internet, deci din nou lipsă de creativitate, de originalitate și implicare.

2. Aspectele organizatorice, în schimb, trebuie să fie foarte bine trasate: echipele de lucru, data, durata prezentării etc.

3. Proiectul trebuie să fie întotdeauna evaluat corespunzător, prin note sau punctaje acordate pe merit. Deci portofoliile lungi de 10 pagini sunt risipă de timp, hârtie și energie, pentru că nu vor putea fi niciodată parcurse și evaluate corect și complet de către profesor, iar acest neajuns devine deprimant pentru un elev care chiar s-a străduit să-l facă bine. Pe elevii buni îi încântă mai mult aprecierile și punctul tău de vedere vizavi de munca lor, decât un simplu 10 în catalog aruncat la repezeală.

4. Așadar, un proiect reușit trebuie să condenseze cât mai multe realizări ale elevului într-o formă cât mai simplă.

5. Proiectul trebuie să fie integrat în lecție, prin prezentare. Munca elevului va fi văzută nu doar de profesor, ci de toți colegii. Elevul se responsabilizează prin această afișare, dar are și prilejul de a-și lăuda „isprava” făcută.

          Pare simplu, nu? Nicidecum, „proiectul ideal” nu există. Totuși rămân un mare fan al acestuia, deoarece dezvoltă elevilor capacitatea de a întreprinde o cercetare proprie, meticulozitatea, spiritul cooperant (când proiectele sunt în echipă), simțul organizatoric, estetic și artistic. Elevul știe precis pe ce va primi notă, spre deosebire de test sau evaluare orală, în fața cărora așteaptă necunoscutul cu mare emoție și stres.
          După mai multe ajustări ale metodei, prin care am tot încercat să împac cele cinci criterii de mai sus pentru un maximum de eficiență și atractivitate, semestrul acesta am optat pentru o variantă de poster cu prezentare. În prima oră am stabilit aspectele organizatorice:

1. Am stabilit caracteristicile posterului. Pe un carton sau hârtie cât mai mare (A1) să fie desenate, scrise sau lipite, toate în corelație cu tema proiectului:
- titlul, numele autorilor, bibliografia;
- informații;
- imagini;
- desene/diagrame/grafice/o hartă;
- la sfârșit un joc (rebus, ghicitori, spânzurătoare) care urmează a fi rezolvat de colegi. Soluțiile jocurilor trebuie să fie numai din proiect.
- alte aspecte de originalitate și creativitate și aranjarea sunt bine primite. Constituie un plus tot ceea ce este făcut de elevi (de ex. hărți desenate, nu imprimate).

2. Am stabilit circa 10 echipe/clasă (2, 3, 4 elevi/echipă), în funcție de prietenii. Le-am explicat că nu este obligatoriu să se întâlnească acasă la cineva, ci că e suficient să își dea sarcini individuale (unul aduce informațiile, unul imaginile, unul desenele etc.) și să le unească pe toate la școală.

3. În fiecare săptămână prezintă câte o echipă, circa 10-15 minute din oră, astfel că avem proiecte până la vacanța de Crăciun. În general, ora mea se desfășoară astfel:
- la început 5-10 minute recapitulare și evaluare orală frontală a lecției de data trecută;
- 10 minute prezentarea posterului și rezolvarea jocului, care au ca temă lecția de zi, familiarizând clasa cu ceea ce vom studia;
- 20 minute desfășurarea propriu-zisă a noii lecții, fixând practic și conceptele din timpul prezentării;
- 10 minute exerciții/aplicații și notarea elevilor (în agendă) care au răspuns și au rezolvat bine exercițiile;
          Marele dezavantaj constă în faptul că elevii trebuie să-și facă proiectul despre o lecție încă neînvățată la clasă, primind notă strict pe munca personală. Proiectul de dinaintea lecției are însă un important rol de captare a atenției clasei.

4. Deci temele sunt practic titlurile lecțiilor, în ordinea lor din programă, lăsând însă libertatea elevilor de a-și personaliza subiectul posterului.

5. Ordinea de prezentare (deci inclusiv tema alocată fiecărei echipe) s-a stabilit prin tragere la sorți.

6. Criteriile de evaluare sunt: calitatea informației, estetica, creativitatea, originalitatea, abordarea tuturor punctelor stabilite, prezentarea clară, seriozitatea. Membrii echipei nu primesc aceeași notă, dacă sunt contribuții disproporționale.

          Iată mai jos câteva postere realizate și prezentate de elevi (click pe imagini pentru a mări):

Foto 1. Cls. a V-a, Pământul și Luna. Informații generale, imagini cu cele două corpuri cosmice, fazele Lunii, un rebus simplu și o jumătate de minge transformată în Terra (stânga-jos).

Foto 2. Echipa care a realizat posterul.

Foto 3. Relaxarea (sau oboseala ultimei ore?) și glumele din timpul prezentării.

Foto 4. Cls. a V-a, Coordonatele geografice. O lecție puțin mai grea, dar cu un proiect reușit. Am învățat despre latitudine, longitudine, paralele, meridiane, emisfere și am fixat puncte pe harta lumii în funcție de coordonate.

Foto 5. Același proiect, planșa a doua. În colțul din dreapta-jos autorii au adăugat coordonatele exacte ale școlii. De asemenea, jocul pregătit a fost foarte interesant: colegii au fixat mai multe puncte pe o hartă în funcție de coordonate. Prin unirea punctelor a rezultat un desen cu un maimuțoi.

Foto 6. Cls. a V-a, Mișcarea de rotație a Pământului. O variantă înrămată și făcută pe calculator (cu ajutorul părinților, bineînțeles), dar cu o prezentare foarte bună și clară. Am învățat despre mișcarea în jurul axei, alternanța zilei și a nopții, variația temperaturii, fusuri orare... Cel mai tare a fost când am folosit un elev, un „elev-Pământ”, pentru a le demonstra copiilor mișcarea în jurul axei.

Foto 7. Un big like pentru proiect, bucuros după ce echipa sa a luat un 10.

Foto 8. Cls. a VI-a, Marile Descoperiri Geografice. Începem în forță la cls. a VI-a cu o grafică de excepție. Fără îndoială că părinții meritau un 10 :)) Unii vor spune, poate, de ce dau note și pe munca părinților. Simplu: pentru că într-o Românie cu părinți în occident și copii crescuți de bunici și într-un oraș cu părinții plecați 10-12 ore pe zi la muncă, a-ți face puțin timp pentru copilul tău reprezintă cel mai mare câștig (atât pentru copil, cât și pentru părinți).

Foto 9. Echipa Columb-Magellan...

Foto 10. Cls. a VI-a, Statele lumii. Proiect făcut de fete sau de băieți? Ați ghicit, de fete (fără ajutorul părinților, de data aceasta). Câteva informații despre statele lumii (stânga), două poze cu Marea Piramidă și statuile din Insula Paștelui, o hartă colorată de autoare (au scris și o legendă în dreapta unde au menționat statele pentru fiecare culoare), curiozități de tipul „Știați că” în centru-dreapta, câteva poezioare în dreapta-sus și jos un aritmogrif (noi spunem „rebus” la școală, că e mai simplu). Aaa, era să uit, și o notă de 10 la final :)

Foto 11. În timpul prezentării.

Foto 12. O echipă bucuroasă de realizare.

Foto 13. Cls. a VII-a, Asia de Vest și Sud-Vest. Elevii și-au ales patru state din această regiune. Observați concordanța dintre culoarea foilor și culoarea statelor de pe harta desenată de ei, detaliu pe care eu nu-l observasem, noroc că mi-au explicat ei. Jocul pregătit a fost unul de atenție, colegii trebuind să găsească, în aglomerația aceea de litere, câteva denumiri de țări și orașe din regiunea respectivă.

Foto 14. Un răgaz pentru poză în timpul prezentării.

Foto 15. Și ceilalți doi membri ai echipei.

Foto 16. Cls. a X-a, Harta politică și statele lumii. Un proiect extraordinar și foarte muncit (îmi laud elevii, dar în general mă feresc de superlative de genul „cel mai bun”, „cel mai tare” etc. deoarece devin geloși unii pe alții). Planșe detașabile cu informații sub care se află hărți politice desenate de mână; desene; animale din hârtie fixate inițial lângă titlu, dar care au fost apoi așezate corespunzător pe hărți; ghicitori în stânga-sus ca niște ferestre... Ce să mai, o nebunie!

Foto 17. După ce au fost detașate informațiile, au rămas hărțile continentelor și animalele din hârtie (broască, delfin, balenă, rechin, pinguin)

Foto 18. O echipă bucuroasă...

Foto 19. Partea cu Australia.

Foto 20. Ghicitoarea este scrisă la exterior. Trăgând de marginea hârtiei, se deschide ca o fereastră și aflăm soluția ghicitorii.

Foto 21. Cls. a X-a, Probleme actuale de geografie politică. Exemplu de proiect frumos, despre câteva zone de conflict, cu țările respective decupate din hârtie colorată (Siria, Ucraina etc.) și cu două hărți ale lumii, dar care nu a primit nota 10 deoarece nu au fost atinse toate cerințele, iar prezentarea a fost dezastruoasă (abia au descifrat ce au scris pe el). :D

Foto 22. Cls. a XI-a, Mediile din zona caldă. Un poster care excelează la capitolul claritate (ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el): 4 hărți de pe net (chiar de pe Geografilia) cu distribuția principalelor medii, o hartă cu toate mediile de pe Terra colorată de autoare, câteva poze foarte clare și informații scoase la imprimantă. Observați și literele din titlu colorate în nuanțe... calde.

Foto 23. În timpul prezentării. Unii au vorbit liber, alții au citit de pe poster, alții și-au scos câteva idei pe foi separate pentru a vorbi cu fața spre clasă... fiecare cum a dorit.

Foto 24. Tot despre mediile din zona caldă, la o altă clasă de-a XI-a. De data aceasta scris de mână.

Foto 25. Cls. a XI-a, Cutremure și erupții vulcanice. Primul proiect din seria hazardurilor naturale, un capitol foarte atractiv pentru elevi.

Foto 26. Prezentarea posterului.

          La clasele terminale (a VIII-a și a XII-a) nu am dat proiecte din motive lesne de înțeles, iar la cls. a IX-a nu am ore anul acesta. Sper ca articolul și imaginile să constituie o sursă de inspirație și motivație pentru profesori spre regândirea organizării metodei didactice a proiectului/posterului. Îmi doresc ca și în școlile dumneavoastră geografia să fie printre orele favorite ale elevilor. În fond, trebuie să ne „vindem marfa” cât mai bine...
          Pentru continuare, vă rog să citiți partea a doua dând click aici!

___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
24.10.2018

4 comentarii:

Silvia Ciontu spunea...

Salutare.
Cum ai formulat de exemplu cerintele pentru proiectul Probleme actuale de geografie politică? Mulțam fain.

AdminGeografilia spunea...

Salut! Cerințele au fost aceleași pentru toate proiectele. Acestea constau în:
- o bucată cât mai mare de carton sau hârtie;
- titlul și numele autorilor (eventual și bibliografia);
- câteva paragrafe cu informații text;
- câteva poze scoase la imprimantă;
- o hartă/un grafic/o diagramă (de preferat desenate de elevi);
- sau alte desene făcute de elevi;
- un joculeț care să fie rezolvat de colegi la sfârșitul prezentării și să fie pe baza proiectului (un aritmogrif, o ghicitoare, spânzurătoare etc.)
- oricare alte elemente de originalitate;
- posterul să iasă cât mai clar și fără spații albe prea mari;

În cazul lecției „Probleme actuale de geografie politică” le-am spus că își pot alege o temă de abordare la alegere dintre: zonele de conflict de pe Terra (să vorbească despre războaie, conflicte de graniță etc), problema migrației internaționale, problema regimurilor politice dictatoriale, a apelor internaționale și a zonelor polare, comerțul cu droguri, cu arme etc. Tuturor echipelor le-am oferit indicații: Dacă vorbiți despre războaie, puteți să trasați conturul hărții lumii și să hașurați zonele afectate (Iraq, Siria, Ucraina de Est) etc. Dacă vorbiți despre migrația internațională, puteți să trasați prin săgeți rutele principale ale migranților etc.

Silvia Ciontu spunea...

Mulțumesc

AdminGeografilia spunea...

Cu plăcere!

Trimiteți un comentariu