Teoria Pământului în expansiune


          După ce v-am prezentat Pământul Gol în interior cu civilizația sa intraterestră, continuăm seria teoriilor atipice și nonformale, care stârnesc interesul căutărilor pe internet.



          Sistemul de raționamente al prezentei teorii pornește de la două idei de bază:
- expansiunea continuă a universului și a materiei începând cu momentul Big Bang-ului.
- potrivirea contururilor continentelor, care sugerează că acestea au format în trecut un singur mega-continent. Această idee este împrumutată de la Teoria derivei plăcilor tectonice (propusă inițial de Wegener), care argumentează că fragmentarea ulterioară s-a produs datorită translației plăcilor pe astenosferă. Teoria Pământului în expansiune spune că de fapt fragmentarea mega-continentului, care acoperea inițial toată planeta, a fost generată de creșterea volumului Terrei. În crăpăturile nou formate ar fi apărut astfel oceanele.


Fig.2. Model expansionist al Terrei (sursa: expansiontectonics)

          Asemănări și diferențe între Teoria derivei continentelor (TDC) și Teoria Pământului în expansiune (TPE)
1. Existența unui mega-continent în trecut
TDC: da
TPE: da

2. Existența plăcilor tectonice
TDC: da
TPE: da

3. Fragmentarea ulterioară a mega-continentului
TDC: da
TPE: da

4. Vârsta Pământului și a universului, exprimate în miliarde de ani
TDC: da
TPE: da

5. Creșterea volumului Terrei
TDC: nu
TPE: da

6. Existența curenților de convecție în astenosferă
TDC: da
TPE: nu

7. Deplasarea orizontală a continentelor
TDC: da
TPE: nu

8. Prima oară a apărut
TDC: scoarța de tip oceanic (ocean unic)
TPE: scoarța de tip continental (mega-continent pe întreaga suprafață)

9. Prezența subducției la contactul dintre plăcile tectonice
TDC: da
TPE: nu

10. Prezența rifturilor la contactul dintre plăcile tectonice
TDC: da
TPE: da

11. Tipuri de deplasări ale maselor continentale (unele în raport cu celelalte)
TDC: convergente (India și nordul Asiei), divergente (America de Nord și Europa) și transformante/ laterale (California și restul Americii de Nord)
TPE: în principal divergente (continentele se depărtează toate unele de altele)

          În principiu, dacă s-ar putea demonstra că rata globală de producere a scoarței în zonele rift este mai mare decât rata de consumare a scoarței în zonele de subducție, atunci Teoria Pământului în expansiune ar putea fi validă.





          Atât modelul derivei continentelor cât și modelul Pământului în expansiune sunt sisteme imaginate pentru a explica diverse aspecte geografice constatate în natură:
- potrivirea contururilor țărmurilor continentelor;
- existența fosilelor acelorași specii pe continente diferite;
- în cadrul bazinelor oceanice vârsta recentă a rocilor din apropierea dorsalelor medio-oceanice și înaintată la exteriorul bazinelor;
- fracturile scoarței, care delimitează plăcile tectonice;

          Bineînțeles, toate aceste aspecte sunt analizate și constatate într-un context științific mai larg și anume în contextul paradigmei evoluționiste. Pentru a înțelege aceasta, vă dau un exemplu. Evoluția spune că o specie se dezvoltă dintr-un strămoș în anumite condiții, într-un anumit areal continuu și unitar. Găsindu-se fosilele aceleiași specii atât în America de Sud cât și în Africa s-a dedus că cele două continente au fost lipite la un moment dat. Așadar presupunerea validității contextului evoluționist determină raționamentele ulterioare…
          Problema privitoare la care teorie este adevărată – a derivei continentelor sau a Pământului în expansiune, se poate pune în discuție doar în măsura în care evoluția este acceptată ca fiind adevărată. Despre reticiența față de evoluționism am mai vorbit aici, aici și aici.
          Cred că interesul exagerat pentru aceste tipuri de teorii este complet inutil. În fond, atât susținătorii teoriei derivei continentelor cât și cei ai Pământului în expansiune coontraargumentează teoria celuilalt prin argumentele propriei teorii. În plus. ambele tabere sunt închistate în paradigma veacului acestuia otrăvit de evoluționism în atâtea domenii ale științei și ale vieții în general…

          Bibliografie
Expansion Tectonics
J. Maxlow, Expansion tectonics, an overview
J. Maxlow, site persona
___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
16.10.2015

2 comentarii:

Anonim spunea...

Si iata unde s-a dus apa de la potopul lui Noeee!
Cum unde? Nu s-a dus nicaieri, a ramas in ocean. Heee-he-heee!

Pamantul, intradevar, creste, dragi copii. Uneori mai repede alteori mai incet. Acum creste mai incet. Pe vremea lui Noe si a potopului lui a crescut foarte repede - cam intr-un an de zile. Si a mai crescut odata, tot asa de repede, de fapt mult mai repede, pe vremea lui Peleg, ca de la asta i se si trage numele - numele lui Peleg vreau sa spun - de la "pul geo".
Aaa!?
Pul-seaza, pul-monar (plaman), pul-veriza, pul-a chiar, ca sa nu zic ca ar fi trebuit sa incep cu asta, apoi, ceva mai derivate: umple, umfla, chiar si impuia, etc.

Ce misto ca nu ne lasam prostiti!
Ma rog... si mai sunt multe de spus.

AdminGeografilia spunea...

Un punct de vedere interesant!

Trimiteți un comentariu