Plăcile tectonice (implicit și continentele) se deplasează cu viteze de câțiva milimetri până la 3-4 cm pe an. Conform teoriei tectonicii globale, această mișcare ar fi provocată de curenții de convecție din astenosferă, pe care plutesc plăcile. Extrapolând viteza și urmărind sensurile de deplasare, geologii spun că în urmă cu zeci de milioane de ani toate continentele erau lipite, formând un supercontinent denumit Pangeea.
Sunt cinci argumente principale care pot fi aduse în sprijinul acestei teorii:
1. Potrivirea țărmurilor. Unele țărmuri se pot îmbina destul de bine (de ex. America de Sud cu Africa), ceea ce ar însemna că erau lipite și s-au rupt ulterior.
2. Prezența unor depozite glaciare (morene) foarte asemănătoare în părțile sudice ale Australiei, Indiei, Africii și Americii de Sud. Acestea ar data din vremea unei glaciațiuni mai vechi (paleozoicul târziu), când regiunile respective erau alipite de Antarctica.
3. Descoperirea unor fosile de aceleași specii (Cynognathus, Lystrosaurus, Mesosaurus) pe continente diferite. Prin alipirea continentelor se poate observa că habitatele acestor specii erau continue.
4. Datarea rocilor de pe fundul oceanelor. Vârsta rocilor crește dinspre rifturi spre marginea continentală, ceea ce înseamnă că fundul oceanic s-a expandat și continentele s-au îndepărtat.
5. Asemănările între formele de relief situate pe țărmuri opuse (Podișul Braziliei/ Podișul Angola; Appalași/ munții vechi din Europa de Vest). Inițial acestea alcătuiau forme unitare, sparte odată cu îndepărtarea continentelor. Tot prin deriva plăcilor tectonice s-ar explica și apariția lanțului Caucaz – Karakoroum – Hymalaia în zona de coliziune a plăcii iraniene și indiene cu placa eurasiatică.
Teoria derivei continentelor prezintă totuși mai multe imperfecțiuni. Datarea radiometrică se bazează pe un set de presupuneri, ceea ce nu este în regulă din punctul de vedere al validității științifice. Cu excepția Americii de Sud și Africii, potrivirea țărmurilor este foarte subiectivă și adeseori forțată. De fapt potrivirea ar trebui să se facă la nivelul platformelor continentale, care sunt părțile submerse ale continentelor.
Apoi sunt unele probleme legate de curenții de convecție din astenosferă: Cele patru continente (America de Sud, Africa, India, Australia) erau lipite. Un rift le-a separat de Antarctica, compensat de subducțiile din Marea Tethys. Însă alte trei rifturi paralele (Atlanticul de Sud și două în Oc. Indian) au separat cele patru uscaturi. Dacă mai considerăm și Marele Graben African, sunt 4 rifturi paralele. Cum este posibil să existe 4 rifturi succesive fără nicio subducție/coliziune majoră intercalată? Atâta timp cât există un rift (divergența curenților/ expansiunea plăcii oceanice), trebuie să existe și o compensație, adică o subducție sau coliziune (convergența curenților/ consumul plăcii oceanice). Ori, subducții apar doar la exterior (Anzi și Munții Australiei).
Altă chestiune: în zona Anzilor există o subducție activă și continuă încă din Mezozoic (când Gondwana a început să se fragmenteze) și până în prezent (dovadă stau cutremurele și erupțiile vulcanice). Dacă riftul Atlanticului de Sud și curenții divergenți din astenosferă au împins America de Sud câteva mii de kilometri, cum este posibil să se deplaseze și contactul convergent de sub Anzi tot atât, având în vedere că el este generat doar de cauze interne (căldura internă a Terrei)? În mod normal contactul convergent al curenților din astenosferă ar trebui să rămână pe loc. De aceea, odată cu deriva continentului ar fi trebuit să apară încrețiri, bombări și fracturi ale scoarței în partea interioară a Americii de Sud… Mai mult, subducția din zona Anzilor ar fi trebuit să înceteze și să pasivizeze marginea continentală.
Fig. 1. Teoria tectonicii globale spune: curenții de convecție din astenosferă iau naștere ca urmare a variației temperaturii pe adâncime. Rezultă celule cu ramuri ascendente și laterale care vor mișca plăcile tectonice de deasupra. În zonele de ascendență și divergență apar rifturile, iar în cele de convergență și descendență apar subducțiile. Ce argument explică deplasarea convergenței subandine a curenților odată cu placa tectonică, în loc să staționeze în raport cu ea (cercul de pe imagine)?
Ar fi multe alte contraargumente de discutat. Totuși teoria derivei continentelor este interesantă și merită prezentată elevilor, cel puțin ca exemplu de metodă științifică inductivă (din cazuri particulare observabile – țărmuri, fosile, roci, relief – se generalizează un model științific – deriva continentelor), nu neapărat ca adevăr absolut și incontestabil. În acest sens am pregătit următoarul puzzle alcătuit din 14 piese:
1. Eurasia
2. Arabia
3. India
4. America de Nord
5. Groenlanda
6. America de Sud
7. Africa
8. Antarctida
9. Australia
10. Madagascar
11. Noua Zeelandă
12. Papua
13. Kalimantan
14. Sumatera
Puteți imprima color planșele cu piese, le decupați și vă jucați cu elevii. La ultimele cinci din listă puteți renunța, dacă vi se par prea dificil de decupat. Apar desenate principalele lanțuri montane, arealele cu fosile descoperite și depozitele glaciarele.
Fig. 2. Continentele în prezent (click pentru detaliere).
Fig. 3. Continentele îmbinate pentru a forma Pangeea.
Fig. 4. Piesele pentru decupat (1). Planșa se poate imprima atât A4, cât și A3. Aveți grijă să se încadreze bine și marginile!
Fig. 5. Piesele pentru decupat (2). Aveți grijă să decupați foarte exact mai ales țărmurile care se vor îmbina (estul Americii, sudul Eurasiei, Africa aproape toată etc.). De asemenea, observați că unele continente trebuie decupate cu tot cu mările marginale (vezi și imaginile de mai jos).
Propunere de activitate cu elevii (cls. a V-a/ a VII-a/ a IX-a)
1. Profesorul decupează acasă piesele. Poate să distribuie planșele elevilor și să le dea temă pentru acasă să decupeze cele 14 (sau doar cele 9 mai mari) piese și să le aducă data următoare. Nu decupați în clasă pentru că durează foarte mult!
2. La ora următoare profesorul împreună cu elevii așază piesele conform hărții lumii (fig.6). De preferat toți în jurul catedrei sau în perechi, fiecare pe bancă.
Fig. 6. Piesele decupate și așezate pe o masă în harta lumii.
3. Profesorul le cere elevilor să descopere principalele lanțuri montane și să le numească în funcție de continentele pe care se găsesc.
4. Apoi le arată arealele unde s-au descoperit fosilele.
5. Le explică după aceea că în anumite zone calde s-au descoperit roci aduse de ghețari. „Ce înseamnă asta?” „Că au fost cândva ghețari acolo și că era o climă mult mai rece”.
6. Apoi le cere să urmărească țărmul Americii de Sud și al Africii și să spună ce constată.
7. După ce vor descoperi că se potrivesc, profesorul magician va îmbina perfect piesele de puzzle (fig. 7).
Fig. 7. Pangeea, piesele îmbinate.
8. Profesorul arată cum fosilele se desfășoară acum pe areale continue și cum depozitele glaciare apar în jurul Antarcticii.
9. Profesorul va arăta apoi, deplasând spre nord America de Nord, Groenlanda și Eurasia, cum Pangeea s-a fragmentat în Laurasia și Gondwana, separate de Marea Tethys din care au rămas Mediterana, Marea Neagră și Marea Caspică din prezent.
fig. 8. Laurasia și Gondwana.
10. Profesorul explică apariția și extinderea Atlanticului. Poate simula formarea Mării Roșii sau ruperea Madagascarului de Africa.
Fig. 9. Explicarea extinderii Oceanului Atlantic cu ajutorul Americii de Sud și Africii.
11. Profesorul corelează lanțul Caucaz – Elburs – Hindukush – Karakoroum – Hymalaia cu deplasarea plăcii arabo-iraniene și indiene spre Eurasia.
Fig. 10. Coliziunea Arabiei și Indiei cu Eurasia și formarea lanțului Caucaz - Elburs - Karakoroum - Hymalaia. Apariția Mării Roșii prin separarea Arabiei de Africa.
Pentru și mai mult spectacol, li se explică elevilor că Africa de Est se va rupe de restul continentului în viitor, putându-se tăia piesa pe loc, în lungul liniei punctate a Marelui Graben.
Sper să vă fie de folos acest material și vă rog să nu îmi eliminați semnătura de pe piesa cu Asia! Mulțumesc!
de Ionuț Tudose23.08.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu