Scriu acest articol pentru copiii care vor să învețe, dar nu știu cum. În apropierea examenelor sunt bombardat cu întrebări din partea elevilor de clasa a XII-a: „vine bacul, nu știu ce să învăț, ce mă fac?”, „ajutați-mă, cu ce să încep?”, „nu înțeleg nimic, cum să învăț?” Articolul se adresează tuturor elevilor, indiferent de vârstă sau materia pentru care se pregătesc. Preluați și adaptați sfaturile în funcție de situația fiecăruia!
Trebuie să știți că toți sunteți inteligenți. Da, ai auzit bine, problema nu e la tine-n cap. Oamenii gândesc diferit, însă nu sunt unii mai proști și alții mai deștepți. După H. Gardner există 9 tipuri de inteligență, fiecare adaptată pentru anumite situații. În cazul fiecărui individ unele dintre acestea sunt mai dezvoltate, iar altele mai puțin.
Toată șmecheria este să ți le descoperi, pentru a ști după aceea cum să înveți și ce tehnici să folosești în funcție de potențialul tău. Hai că la asta nu te așteptai! Pentru a-ți identifica inteligențele specifice, ți-am pregătit testul următor. Mai întâi rezolvă-l și reluăm povestea după aceea!
TEST DE IDENTIFICARE A TIPURILOR DE INTELIGENȚĂ
Pentru fiecare enunț notează pe o foaie litera răspunsului care ți se potrivește cel mai bine. Dacă îți este greu să te hotărăști, poți alege două sau trei răspunsuri (în cazuri excepționale). Citește enunțul, gândește-te câteva momente și abia apoi urmărește variantele de răspuns.
a) Spânzurătoarea, ȚOMAPAN, rebus, scrabble sau alimentara
b) Problemele logice, șah sau jocurile de strategie
c) Jocurile în echipă sau cele când ne întâlneam toți copiii
d) Jocurile individuale
e) Cuburile de la grădiniță, machetele, puzzle sau jocurile de orientare
f) Sesiunile de karaoke sau numărătorile din fața blocului (An-tan-te...)
g) Jocurile cu mingea, sărituri, alergări, mima sau elasticul
h) Jocurile din parc sau cele cu animale
2. Dacă toți profesorii ar fi fost la fel de buni, cred că m-aș fi descurcat cel mai bine la:
a) Literatură sau o limbă străină
b) Gramatică, algebră, informatică, fizică sau logică
c) Psihologie, istorie sau cultură civică
d) Filosofie sau religie
e) Geometrie, desen sau geografie
f) Muzică
g) Sport
h) Biologie sau chimie
3. La un bal, banchet sau petrecere mă atrage/atrag:
a) Vorbăria despre orice
b) Programul bine organizat
c) Stabilirea noilor prietenii
d) Sentimentul de a fi în largul meu
e) Localul, cartierul, mobilierul
f) Muzica și ritmul
g) Dansul și agitația
h) Cadrul degajat, neprefăcut
4. Dacă urmăresc un joc sportiv, prima dată observ:
a) Replicile comentatorilor sau mesajele afișate în tribună
b) Scorul sau tactica de joc
c) Contactele dintre adversari, competitivitatea
d) Arbitrajul sau concentrarea jucătorilor
e) Așezarea pe teren, fizicul sportivilor, reclamele de pe margine
f) Cântecele și scandările suporterilor
g) Driblingurile, mișcarea continuă a jucătorilor
h) Condițiile meteorologice
5. Prima mea amintire legată de cel mai bun prieten/ă se referă la:
a) Conținutul convorbirii
b) Motivul împrietenirii noastre
c) Atitudinea sa prietenoasă
d) Părerea pe care o aveam despre el/ea
e) Înfățișarea sau locul în care ne aflam
f) Vocea sa, vorbele pe care mi le-a spus
g) Mersul și comportamentul său
h) Starea vremii de la momentul respectiv
6. Pentru mine week-endul ideal înseamnă:
a) Lecturarea unei cărți bune
b) Asamblarea unui dispozitiv util pentru locuință
c) O ieșire în oraș cu prietenii
d) Un gest de voluntariat
e) Excursia într-un loc deosebit
f) Participarea la un concert
g) O plimbare cu bicicleta sau rolele
h) Relaxarea la o cabană pe munte
7. Mă captivează:
a) Poezia
b) Știința
c) Societatea
d) Existența
e) Arta vizuală
f) Muzica
g) Sportul
h) Natura
8. Când merg prin oraș cu mașina (ca pasager) și privesc pe geam, îmi atrag atenția mai ales:
a) Denumirea străzilor, scrisul din reclame sau de pe ziduri
b) Numerele de pe semne sau cele din vitrine
c) Pietonii și comportarea lor
d) Privesc adesea în gol, gândindu-mă la ale mele
e) Clădirile și desenele de tot felul
f) Direcția de unde vin unele zgomote (claxoane, sirene, țipete etc.)
g) Traficul continuu
h) Copacii, florile, câinii sau păsările
9. Dacă se anunță vreme capricioasă, prima oară am tendința:
a) Să îmi exprim nemulțumirea
b) Să aflu la ce oră se strică vremea mai exact
c) Să îmi anunț familia că se strică vremea
d) Să îmi pregătesc hainele de vreme rea
e) Să privesc cerul
f) Să aud în minte picurii de ploaie și vântul
g) Să aleg alt traseu sau mijloc de transport
h) Să pregătesc umbrela
10. Îmi place muzica:
a) Cu mesaj (hip-hop, underground)
b) Experimentală sau stilurile noi
c) Comercială, de masă (pop)
d) Cea nepopulară (rock, clasică, muzică veche etc.)
e) Orice piesă care mă înspiră
f) Cea foarte ritmată (electronică, raggaeton, manele etc.)
g) Cea pe care pot dansa (dance, muzică de societate, latino etc.)
h) Ambientală, folk, ciripitul păsărilor și valurile mării
11. Închide ochii și imaginează-ți un lup! Nu pricepi? Stai cu ochii închiși câteva secunde și imaginează-ți un lup. Gata? Acum descrie-l:
a) Deja am în minte întâmplări cu lupi...
b) De ce oare se tem unii oameni de lupi!?
c) Văd o haită sau o lupoaică cu pui
d) Mi-aș dori să am unele calități de lup :)
e) Îi ies în evidență colții, ochii, botul și blana
f) Auuuuuuuuuuuuuuuuuu... asta mi-a răsunat în minte...
g) Îl văd alergând sau mergând, asta-i clar
h) În jurul lui brazii, pământul și o lună plină
12. Vloggerii mei favoriți sunt:
a) Cei care povestesc (de ex. La povești cu Jimmy)
b) Cei care explică niște curiozități (de ex. Atenție, Cad Mere!, TOP OPT)
c) Cei care interacționează mult cu fanii
d) Cei care au idei sau subiecte mai profunde (de ex. Vlad Grigorescu, Levi Elekes)
e) Cei cu efecte vizuale sau gamerii (de ex. MaxINFINITE)
f) Cei cu subiecte din sfera muzicii (de ex. Noaptea Târziu, Coțofan)
g) Cei foarte dinamici (de ex. BucharestBikeTraffic)
h) Cei care fac vloguri în aer liber, în natură
13. Pe internet mă amuză cel mai tare:
a) Jocurile de cuvinte, comentariile
b) Nazy-grammerii sau lipsa raționamentelor unora
c) Prank-urile, provocările sau fazele cu bebeluși
d) Trolii și haterii, aluziile și fazele cu subînțeles
e) Meme-urile
f) Parodiile muzicale, stand-up comedy
g) Filmulețele făcute pe stradă
h) Secvențele cu animale
14. Dacă aș pleca să vizitez altă țară, mi-aș lua obligatoriu cu mine:
a) Un ghid de conversație în limba locală
b) Banii calculați extrem de bine
c) Cel puțin un prieten
d) O listă cu ceea ce îmi doresc să văd
e) Aparatul foto
f) Căștile telefonului
g) Încălțăminte sport pentru mers mult
h) Ochelarii de soare
15. Cele mai bune idei îmi vin când:
a) Citesc
b) Fac o activitate practică
c) Vorbesc cu cineva
d) Mă relaxez sau meditez
e) Văd un lucru interesant
f) Fredonez un cântec
g) Mă plimb sau fac o activitate fizică
h) Sunt în parc
16. Când întâmpin o problemă în viața de zi cu zi:
a) Citesc despre ea în diverse surse
b) Analizez cauzele care au generat problema
c) Cer ajutorul cuiva
d) Mă gândesc singur la o rezolvare, notez în jurnal
e) Desenez o schiță căutând soluții
f) Ascult muzică
g) Exersez mai multe soluții, mă plimb de colo colo gândindu-mă
h) Ordonez lucrurile din viața mea pentru a reintra pe făgașul normal
17. Am o colecție de:
a) Cărți, reviste, etichete cu branduri, reclame sau pliante cu texte
b) Monede, zaruri, cărți de joc, puzzle-uri logice, bilete, bonuri sau obiecte tehnice
c) Autografe ale celebrităților sau lucruri care le-au aparținut
d) Am o colecție de care ceilalți nu știu
e) Jucării, timbre, abțibilduri, brelocuri, brichete, chibrituri, artă, ilustrate, machete, șervețele, haine, jocuri video, exponate sau obiecte de bucătărie
f) Cd-uri cu muzică
g) Dvd-uri cu filme, suveniruri din călătorii sau obiecte sportive
h) Minerale, roci, fosile, frunze, flori sau insecte
18. Când citesc cuvântul „COȘ”, prima oară:
a) Îmi dau seama că are mai multe sensuri
b) Am tendința să-i număr cele trei litere
c) Mă gândesc la cineva care are un coșuri
d) Mă gândesc la bubițele mele de pe corp
e) Îmi apare în minte imaginea destul de clară a unui coș
f) Aud pronunția cuvântului în minte
g) Mă gândesc la coșul de la baschet
h) Mă gândesc la coșul din nuiele sau la coșul de la casă
VERIFICAREA REZULTATELOR
Numără câte răspunsuri de a ai, câte b, câte c etc. și vezi ce predomină. Fiecărei litere îi corespunde un tip de inteligență (vezi mai jos). Deci literele care îți apar cel mai des corespund inteligențelor tale specifice. Dacă rezultatele sunt echilibrate, înseamnă că ai toate inteligențele cam la același nivel. Dar înainte de a citi despre fiecare tip, poate dorești o evaluare cât mai exactă. Poți încerca să rezolvi și testul acesta sau pe acesta.
a) Inteligența verbală sau lingvistică
Punctul tău forte sunt cuvintele. Înțelegi cu ușurință mesajul unui text sau discurs. Nu întâmpini probleme în a-ți exprima trăirile și gândurile. Ai o aplecare spre lectură și comunicare. Înveți foarte bine cu ajutorul limbajului.
b) inteligența logico-matematică
Punctul tău forte este ordinea. Ești atras de numere, calcule sau experimente. Încerci să explici realitatea deductiv, metodic, căutând cauze și efecte. Îți place să fii organizat. Înveți foarte bine logic.
c) inteligența interpersonală
Punctul tău forte este relația cu ceilalți. Le simți cu ușurință gândurile și sentimentele, nu prea poți fi dus de nas. Empatizezi ușor, deci poți fi un bun prieten. Înveți foarte bine împreună cu un prieten.
d) inteligența intrapersonală
Punctul tău forte este introspecția. Îți cunoști bine calitățile, defectele, visurile și scopurile. Ai niște principii solide pe care le urmezi. Îți place să analizezi bine lucrurile și să le contempli. Înveți foarte bine reflectând.
e) inteligența vizual-spațială
Punctul tău forte sunt formele. Percepi foarte ușor culorile și organizarea în spațiu a lucrurilor. Înțelegi perfect desfășurarea în teren a unor fenomene sau situații. Vezi detalii pe care alții nu le văd. Îți place să desenezi, să sculptezi sau să modelezi. Înveți foarte bine cu ajutorul culorilor și formelor.
f) inteligența auditiv-muzicală
Punctul tău forte sunt sunetele. Le deosebești cu ușurință și îți rămân în memorie multă vreme. Nu concepi o zi fără să asculți muzică. Te inspiră și îți dă puteri. Înveți foarte bine ascultând.
g) inteligența corporal-chinestezică
Punctul tău forte este mișcarea. Pe terenul de sport vezi bine jocul și simți mișcările sau tactica adversarilor. Percepi ușor derularea unor situații și îți vin multe idei când te miști. Înveți foarte bine când faci mișcare. De asta simți nevoia să bâțâi piciorul când citești. :)
h) inteligența naturalistă
Punctul tău forte este integrarea în natură. Îți plac pădurea și muntele, floarea sau planta din cameră. Le conștientizezi importanța. Preferi mai degrabă naturalețea oamenilor decât îmbunătățirile artificiale. Înveți foarte bine aflându-te în natură.
A noua inteligență ar fi cea existențială, dar se pare că nu are legătură cu nicio zonă a creierului, de aceea rămâne discutabilă și nu o mai luăm în considerație.
TEHNICI DE ÎNVĂȚARE
În funcție de tipurile tale de inteligență (pe care tocmai ți le-ai descoperit) alege tehnicile și abordările de învățare cele mai potrivite. Atenție, nu ai cum să înveți folosind o singură metodă, ci trebuie să le combini!
1. Pregătirea organizatorică
Este valabilă pentru toată lumea și se face înainte de a te apuca de treabă.
- Interesează-te ce ai de învățat (titlurile lecțiilor, capitolele). Întreabă-ți profesorii sau consultă programele de examen. Pentru geografie bac am pus aici programa.
- Adună materialul necesar (lecțiile din caiet, manualul, suportul de curs, pdf-uri, culegeri, variante de bac, site-uri etc.)
- Selectează din toate materialele adunate numai ceea ce ai nevoie, conform programei.
- Stabilește-ți un scop (pentru ce înveți). Acesta are valență motivațională și de perspectivă intelectuală, profesională: „Vreau să învăț toate astea până la data cutare”, „Învăț pentru a mă dezvolta spiritual și profesional”, „Asta îmi va fi de folos în cutare situație a vieții”, „Trebuie să reușesc!” Atenție, nu-ți fixa un obiectiv imediat (trecerea cu brio a examenului), ci învață pentru viață! În prima situație creierul tău va fi setat să rețină mai puțin, deoarece i-ai sugerat că înveți pentru o nevoie imediată (examenul). În situația a doua creierul tău va reține mai mult, deoarece i-ai transmis că ai nevoie pe termen lung de cunoștințe (pentru viață).
- Dozează-ți timpul! Ține cont de scop, termen sau programul personal și stabilește-ți pentru fiecare zi cât vei petrece învățând, la ce materii și ce aspecte vei urmări (lecții, capitole, conținuturi). Fii ambițios, dar nu suprarealist! Distribuie materia pe întreaga perioadă! Mai bine puțin și regulat, decât mult și deodată.
- Învățarea propriu-zisă cuprinde 3 etape:
- familiarizarea cu noutatea
- înțelegerea noilor cunoștințe
- reținerea/fixarea cunoștințelor. Unele metode de învățare vizează o singură etapă, altele două, altele toate trei. Să nu crezi că dacă ai înțeles un lucru, l-ai și învățat! Trebuie să-l reții pe termen lung.
- Citește cu atenție toate metodele următoare și fă-ți o strategie de învățare (combină metodele) în funcție de tipurile tale de inteligență. Urmărește pe imaginile atașate gradul de eficiență în cazul fiecărei metode!
2. Cititul
Mulți citesc o dată, nu pricep nimic, se panichează și abandonează lupta. Citirea este metoda primei etape a învățării: familiarizarea ta cu noile cunoștințe. Citirea, de una singură, nu are nicio valoare (trebuie completată cu alte metode). Totuși ea se face de mai multe ori:
- prima citire este de familiarizare (când cel mai probabil nu vei pricepe nimic).
- a doua și a treia citire sunt pentru înțelegere. Aici trebuie să o combini cu alte metode.
- abia a patra citire și următoarele, dacă este cazul, sunt pentru reținerea și fixarea cunoștințelor. Și aici trebuie completată cu alte metode. Ultimele citiri pot fi „printre rânduri”, pentru că deja știi despre ce este vorba.
Lecturarea se face diferit în funcție de inteligențe:
- lingvistică: Citește de mai multe ori decât ar face-o ceilalți (este foarte eficientă numai în cazul acestei inteligențe)!
- logică: Urmărește firul logic al textului, fluența și organizarea lui!
- interpersonală: Întâlnește-te cu un coleg și citiți împreună!
- intrapersonală: Citește în gând!
- vizuală: Imaginează-ți cele citite prin forme, imagini, diagrame, desene!
- muzicală: Citește cu voce tare!
- chinestezică: Citește mișcându-te! Adică schimbă-ți poziția din când în când sau plimbă-te prin cameră.
- naturalistă: Citește în parc, în aer liber sau lângă o plantă!
Notă: Dacă deții și inteligența intrapersonală, și pe cea auditivă, alege metoda care îți place mai mult (pentru că ele sunt contradictorii).
Te ajută să evidențiezi anumite idei și să le reții mai ușor. Este mai eficientă în cazul inteligenței vizuale, lingvistice, logice. Fetelor le recomand culorile, iar băieților creionul. Puteți folosi două tipuri de sublinieri, după importanța ideilor (nuanțe diferite, îngroșări, încercuiri etc.) Nu exagerați, mai ales dacă textul are deja propriile îngroșări și sublinieri! Sublinierile vă ajută de la a treia citire, când săriți rânduri și pagini. Practic vedeți cuvintele subliniate și dezvoltați singuri ideile în legătră cu ele. Aceasta nu este însă o metodă de bază.
4. Consultarea surselor multiple
Niciodată să nu înveți numai cu caietul/cartea în față! Trebuie să ai lângă tine alte surse pe care le consulți de fiecare dată când simți nevoia:
- atlasuri, hărți pentru geografie și istorie, planșe la biologie, desene, grafice la matematică, cărți sau extrase pentru literatură, dicționarul la limba străină ș.a.m.d.
- Google Search pentru rapiditate. Atenție la site-urile accesate, să fie de calitate!
- Google Images pentru a vă rămâne în memorie aspectul unor personalități, evenimente, obiecte (mai ales pentru cei care au inteligența vizuală).
- Dex online pentru a căuta imediat termenii care vă împiedică a înțelege ideea. Mai ales pentru cei fără inteligența lingvistică.
- De asemenea, răsfoiește și informațiile din urmă sau dinainte mereu când este nevoie!
Fetelor le recomand să schimbe mai des sursele (pentru că ele au atenția distributivă mai dezvoltată, iar concentrarea pe o singură sursă poate fi obositoare). Băieților le recomand să le schimbe mai rar (pentru că ei au atenția focalizată mai dezvoltată, iar concentrarea pe mai multe surse poate fi obositoare). Pentru bacul la geografie găsiți numeroase materiale (hărți, diagrame, explicații) în categoria GEO BAC.
5. Invățarea intercalată. Pauzele
Sunt unii care citesc continuu 3 ore și după aceea sunt mândri că „astăzi au rupt cartea”, dar eficiența lor e minimă. Pe lângă faptul că trebuie să alternezi metodele, mai trebuie să iei pauze de relaxare și odihnă (10, 15, 20 min/oră).
De fapt pauza este la fel de importantă ca învățarea propriu-zisă, deoarece are rolul de a fixa, de a așeza cunoștințele sau de a reface creierul și mintea.
6. Notarea ideilor
Fă-ți o schiță cu ideile principale, un rezumat cu noile cunoștințe. Structurează-le bine! Poți să-ți faci fișe, etichete, bilețele etc. Fii inventiv! În funcție de inteligență:
- lingvistică: Folosește multe cuvinte!
- logică: Notează conceptele sub formă de scheme, cu săgeți, cercuri, liniuțe etc!
- interpersonală: Fă schița ca și cum i-ai explica altuia!
- intrapersonală: Fă schița ca și cum ți-ai explica ție!
- vizuală: Adaugă desene, culori și forme!
7. Meditarea asupra informațiilor (contemplarea, reflecția, gândirea intensă)
Fă pauze (câteva momente sau minute) în care te gândești la cele citite! Leagă-le de ceea ce știai deja! Pune-ți întrebări: „De ce se întâmplă așa, ci nu altfel?”, „Ce efecte are cutare proces?” Gândește-te la eventualele răspunsuri, caută semnificații, explică-ți singur lucrurile!
Dacă ai inteligență chinestezică, plimbă-te prin cameră sau prin oraș când te gândești! Dacă ai inteligență naturalistă, ieși la aer, sub un copac! Meditarea este una dintre metodele esențiale pentru toate tipurile de inteligență.
8. Învățarea structurată și asociativă
Aranjează-ți în minte conceptele foarte ordonat și apelează la trucuri pentru a le memora! Un exemplu banal: dacă ai nevoie să reții anii de domnie ai lui Ștefan cel Mare, reții numai „47 de ani” și „1504”, că sunt mai ușor de amintit. Pe 1457 îl deduci din celelalte, deci nu-ți mai încarci mintea și cu el...
Reține scheme și concepte generale pe care să le poți dezvolta singur când ai nevoie! Dacă studiezi romantismul, nu trebuie să memorezi două pagini de trăsături, ci reții numai scheletul: perioada, teme, motive, tehnici, specii, autori – câteva caracteristici pentru fiecare. Altfel spus, învață în straturi: mai întâi un strat al informațiilor generale, după aceea un strat al informațiilor mai detaliate, apoi unul si mai detaliat etc.
Grupează cele învățate în perechi: nazismul/comunismul, celula animală/celula vegetală, clasicismul/romantismul, relieful/clima etc. Sau asociază-le cu anumite lucruri, în funcție de inteligența ta specifică:
- lingvistică: Gândește în concepte și idei!
- logică: Asociază-le unor scheme!
- interpersonală: Urmărește cele învățate din perspectiva oamenilor! Înveți despre Al Doilea Război Mondial, insistă pe caracterul personajelor implicate (Churchill, Stalin, Hitler), pe motivațiile care stau în spatele acțiunilor lor, pe emoțiile și slăbiciunile lor etc.
- vizuală: Învață în forme și imagini!
- auditivă: Imaginează-ți sunetele războiului sau discursurile liderilor!
- chinestezică: imaginează-ți desfășurarea trupelor, tot ceea ce presupune mișcare!
9. Studiul în echipă
Întâlnește-te cu un coleg care are și el inteligență interpersonală și lingvistică! Citiți împreună, explicați-vă reciproc, ajutați-vă, ascultați-vă! Trebuie să găsiți metodele care să vă placă amândurora. Dacă nu ai pe nimeni mai aproape, puteți vorbi la telefon sau pe net. Interactivitatea poate fi foarte productivă în cazul unora.
10. Predarea celor învățate
După ce începi să înțelegi, încearcă să explici unei persoane sau imaginează-ți că ai explica unei persoane cele învățate! Este o metodă foarte eficientă în cazul tuturor.
11. Exercițiul
Rezolvă, exersează, soluționează probleme! Antrenează-te, depune efort! Rezolvă variante de bac sau alte teste! Creează mental chiar tu exerciții și probleme legate de cele parcurse și apoi rezolvă-le! Pentru bacul la geografie găsești teste, inclusiv on-line, în categoria GEO BAC sau în aplicația OmniQuiz. O metodă de asemenea eficientă în cazul tuturor.
12. Înregistrarea audio
Este eficientă pentru cei cu inteligență auditivă. Înregistrează cursul sau pe tine citind lecția clar și cu intonație, apoi ascultă-te! Dacă nu-ți place propria voce, roagă pe cineva să te ajute. Poți pune chiar și o muzică pe fundal, cu volumul redus. Dacă îți place rapul, poți încerca să reciți pe beat, ca Psihotrop. Dar nu lua piesele ad litteram! :P Și nu uita că aceasta este o metodă mai mult pentru memorare, nu prea te ajută să înțelegi conceptele în adâncimea lor.
13. Softurile și aplicațiile digitale
Întreabă profesorii sau caută pe internet softuri educaționale pentru materiile la care studiezi. Acestea sunt foarte utile. Poți schimba parametrii unor funcții pentru a vizualiza modificările sau poți face modelare moleculară la chimie.
14. Jocul
Învață jucându-te și relaxându-te! Pentru geografie bac găsești multe jocuri în OmniQuiz. Pentru geografie în general găsești câteva joculețe aici. Dar există posibilități și în afara calculatorului: ghicitori, teste amuzante, rebusuri, desene etc.
15. Experimentul, descoperirea personală, aplicația în teren
Fă încercări, analizează lucrurile, montează obiectele, ieși prin oraș sau în natură și aplică cele învățate. La geografie identifică formele de relief din jurul localității, fă o deducție asupra altitudinilor, analizează rocile, calculează densitatea populației din cartier, vezi profilul economic al localității, caută explicații de natură geografică etc. Amintește-ți ce ai văzut la munte sau la mare în vacanță și leagă informațiile cu cele citite!
16. Învățarea ilustrativă-vizuală
Valabilă pentru cei cu inteligență vizual-spațială bună. Insistă pe planșe, imagini, desene! La geografie analizează și reține elementele sau fenomenele din perspectiva desfășurării lor în teritoriu! Să ai harta în minte tot timpul! Nu memora țările cu climă temperat-oceanică, ci uită-te pe harta Europei din mintea ta, vezi ce țări sunt în vestul continentului și ai rezolvat problema. La fel pentru relief, ape, orașe și celelalte: vizualizează-le pe harta din mintea ta!
17. Documentarele, filmulețele educative
Pot fi utile în anumite situații, dacă sunt bine realizate. Este bine ca firul narativ să nu fie prea alert, pentru a-i permite urmăritorului să reflecteze și să analizeze cele văzute.
18. Povestirea
Este utilă mai ales pentru materiile umaniste. Structurează-ți noile cunoștințe sub forma unei povești captivante. Adaugă-i un fir narativ!
CONCLUZII
Dacă aș nota de la 0 la 3 fiecare tip de inteligență, profilul meu ar arăta ca cel de mai jos. Ceva asemănător faceți-vă și voi, ca să știți la ce stați mai bine și la ce mai prost.
Dacă aș nota de la 0 la 3 fiecare tip de inteligență, profilul meu ar arăta ca cel de mai jos. Ceva asemănător faceți-vă și voi, ca să știți la ce stați mai bine și la ce mai prost.
Prin urmare profilul meu este excelent pentru învățarea individuală, cu ajutorul reprezentărilor vizuale. Știu că meditarea asupra celor citite este extrem de eficientă, la fel și organizarea unei „predări” imaginare. Când analizez mental cele învățate, uneori mă ridic de la birou sau mă plimb prin oraș. Iar contactul cu natura este și el important.
Tu ce profil ai și ce activități de învățare ți se potrivesc? Dacă nu îți dai seama, lasă-mi în comentariu primele trei tipuri de inteligență care ți-au ieșit la test și îți voi spune ce metode ți se potrivesc.
Vezi și alte articole interesante:
de Ionuț Tudose
10.01.2019
7 comentarii:
Buna seara , nu mai sunt de mult un copil..am aproape 40 de ani si o fetita de 11 ani dar viata a fost plina de surprize,asa ca anul acesta este un an important ptr. mine .
Doresc sa va multumesc cu aceasta ocazie , ptr.aceste sfaturi atat de utile .
Să vă trăiască și să fie sănătoasă! Mult succes!
Va multumesc frumos !
Inteligenta - Verbal Lingvistica
- Vizual Spațiala
- Auditiv Muzicala
Oricare dintre metodele enumerate îți este de ajutor. La geografie învață mai întâi hărțile, e foarte imortant să le ai în minte. Țările, capitalele, tipurile de climă, unitățile de relief, vegetația etc. să le vizualizezi pe harta ta mentală.
Apoi suportul de curs și lecțiile le poți imagina ca pe niște povestiri. Poți să te înregistrezi citindu-le și să te asculți ulterior.
Bineînțeles multe exerciții și variante de bac...
-Inteligența verbală sau lingvistică
-inteligența intrapersonală
-inteligența auditiv-muzicală
În afară de cele valabile pentru toată lumea (4, 5, 7, 11) metodele 6, 9, 10, 12 sau 18 pot fi foarte eficiente în cazul tău.
Trimiteți un comentariu