Sunt cele mai mici ţări din lume, dar reuşesc să încânte şi să fascineze călători de pe tot globul. În continuare, sunt prezentate zece dintre cele mai mici ţări din lume, unde se poate petrece o vacanţă plină de distracţie, în mijlocul unor peisaje de neuitat. Unele dintre ele sunt vizitate foarte rar şi mai ales de către turiştii care colecţionează vize pe paşaport. Cele mai multe sunt insule izolate. Resursele fiecărei ţări variază, de la aproape cel mai mare PIB pe cap de locuitor, la aproape cel mai scăzut.
10. Grenada - 344 kmp
Acest teritoriu oval este cunoscut în zona caraibeană şi sub numele de Insula Mirodeniilor, deoarece aici sunt culturi însemnate de scorţişoară, cuişoare, piper, ghimbir şi este cel mai mare producător mondial de nucşoară. În Grenada, peisajul este mirific: fiind înconjurată de 45 de mici plaje, are un relief deluros cu vegetaţie luxuriantă, la tot pasul sunt văi străbătute de râuri care se adună în lacuri montane. Grenada este o destinaţie ideală pentru iubitorii de vacanţe exotice datorită plajelor albe cu nisip fin, vegetaţiei abundente caracteristice zonelor tropicale şi sporturilor extreme ce pot fi practicate pe apă.
9. Malta - 316 kmp
Niciodată nu se poate spune că nu este nimic de făcut în Malta. Deşi este o insulă atât de mică, aici se organizează o sumedenie de festivaluri pe toată perioada anului, mai ales în timpul verii: Festivalul Mâncărurilor Mediteraneene, Festivalul Artificiilor, Festivalul de Jazz şi lista poate continua la nesfârşit. Cu adevărat fabulos este un eveniment ce se întinde pe două zile, organizat pentru ca participanţii să aleagă reprezentantul Maltei la Eurovision. Cei sătui de atâta interacţiune cu oamenii pot vizita nenumăratele clădiri istorice, pot face scufundări, se pot îndrepta cu feribotul spre insulele nelocuite din apropiere pentru a se destinde sau pot hoinări printre monumentele megalitice malteze.
8. Maldive - 298 kmp
Cele mai uimitoare peisaje din Maldive sunt în Oceanul Indian, ce înconjoară insula. Celebre în mod special sunt croazierele de la apus, oferite pe cele mai multe dintre cele 200 de insule locuite (dintr-un total de 2.000). Aici se pot vedea delfini în habitatul natural, comportament ce nu poate fi văzut în niciun parc marin. O altă excursie tipică prin partea locului este cea de pescuit nocturn, unde şi cel mai nepriceput pescar va învăţa să mânuiască o mulinetă şi va reuşi să prindă peşte. În timpul zilei, turiştii oscilează între a sta la plaja de o frumuseţe absolută sau a face scufundări pentru a vedea bancuri de peşti nemaivăzuţi, cum aleargă printre coridoarele de corali.
7. Saint Kitts & Nevis - 261 kmp
Adesea sunt făcute comparaţii între dubla insulă caraibeană St. Kitts & Nevis şi paradisurile luxuriante tropicale din Pacificul de Sud. Relieful din St. Kitts, cea mai mare insulă dintre cele două, este dominat de un lanţ muntos, acoperit de o deasă pădure tropicală, deasupra cărora se înalţă vârful vulcanului adormit Liamuiga. Conservarea naturii este una dintre principalele ţinte ale guvernului, în acest sens fiind impuse legi dure, care interzic orice construcţie care să depăşească cel mai înalt palmier. Plajele sunt ca odinioară, înconjurate de ape preţuite de acvanauţii din întreaga lume. Imaginea o înfățișează pe Fatisha Anita, Miss St. Kitts & Nevis și una din concurentele la Miss World din 2010.
6. Insulele Marshall - 181 kmp
Mamele, femeile în general, sunt primite cu o deosebită căldură când vizitează acest lanţ retras de aproximativ 60 de atoli şi insule din Pacific. Populaţia care numără puţin peste 52.000 de locuitori a menţinut tradiţiile de tip matriarhal ale culturii marshalleze, iar copiii sunt învăţaţi de la vârstă fragedă să respecte femeile şi pe cei în vârstă. Regiunea este renumită pentru nucile de cocos, precum şi pentru zonele ideale pentru scufundări, nenumăratele recifuri şi apele cristaline ce ascund epave din Al Doilea Război Mondial. Atolul Wotje este recunoscut ca fiind cel mai frumos atol din lume, cu a sa lagună plină de scoici gigante, recoltate de către localnici.
5. Liechtenstein - 160 kmp
În ciuda faptului că este ţinta glumelor spuse de-a lungul graniţelor elveţiene şi austriece, Liechtenstein are multe de oferit călătorilor deschişi la nou. În interiorul acestor 160 kmp se găsesc incredibile pârtii de schi, ce înconjoară încântătorul cătun Malbun, care a furnizat micii ţări câştigătorii a 11 medalii olimpice la schi alpin. De asemenea, cicliştii de orice nivel pot parcurge mai mult de 90 km de trasee pe Valea Rinului sau în jurul muntelui Lechnerberg.
4. San Marino - 61 kmp
Datorită altitudinii ridicate a republicii San Marino, panorama oferită turistului care se plimbă prin această enclavă din Italia se aseamănă cu privitul dintr-un avion - piscuri pline de zăpadă ale munţilor Apenini, scăldate în nori albi, interminabili. Fondată în 301 î.Hr. de către un arhitect pe nume Marino, oraşul-stat se autoproclamă ca fiind cea mai veche republică din lume. O călătorie aici nu este completă fără vizitarea celor trei impozante turnuri-fortăreaţă, aşezate tocmai în vârful stâncilor. O altă atracţie turistică o reprezintă Muzeul Torturii, unde sunt expuse diagrame pentru a explica turiştilor cum erau folosite înfiorătoarele instrumente.
3. Tuvalu - 26 kmp
Nouă atoli şi insule formează Tuvalu, una dintre cele mai izolate naţiuni independente de pe pământ, adunate într-un colţ idilic din Pacific. Din cauza costurilor mari pe care le implică o excursie aici, Tuvalu este vizitat foarte rar. Suprafaţa totală a ţării de doar 26 kmp este formată dintr-un lanţ arcuit de pământ, poartă către rai: scufundări liniştite printre recife de corali, plaje fără oameni şi vreme paradisiacă (cu excepţia sezonului de uragane). În acest decor idilic, cântatul şi dansatul reprezintă distracţia numărul unu, având loc în fiecare seară adevărate spectacole „fale kaupule".
2. Nauru - 21 kmp
Unul din scopurile de a alege o excursie în cea mai mică republică din lume ar putea fi acela de a vedea cu ochii proprii cum pot corporațiile străine să distrugă o minune a naturii. Numită Insula Agreabilă de către primii vizitatori europeni, în cinstea vegetaţiei luxuriante şi a băştinaşilor prietenoşi, mica insulă Nauru a devenit un exemplu izbitor de gestiune greşită a resurselor. În doar 50 de ani, un consorţiu de companii britanice şi australiene de minerit a reuşit să distrugă 80% din suprafaţa de 21 kmp a insulei, care se află la numai 5 metri deasupra nivelului mării. În mijlocul acestui teritoriu, distrus pentru fosfaţii atât de preţuiţi, turistul învaţă o lecţie şocantă despre lăcomia care poate decima ecosistemele. Nu este ceva ce poate fi uitat uşor.
1. Monaco - 1,95 kmp
Iubitorii luxului şi ai eleganţei se vor simţi ca acasă în acest principat. Monaco a fost întemeiat în 1297, când François Grimaldi a asediat fortăreaţa care domină în continuare regiunea, învingând un grup italian rival. Statul independent de numai 195 de hectare, cu împrejurimi pitoreşti, a fost vreme îndelungată un refugiu fiscal pentru cei spectaculos de bogaţi sau faimoşi. Faima micului principat a fost înzecită în anii '50 de povestea de dragoste dintre actriţa americană Grace Kelly şi Prinţul Rainier de Monaco, urmată de o nuntă de basm. Cathédrale Notre-Dame Immaculée este locul unde se odihnesc rămăşiţele celor doi, loc dedicat familiei Grimaldi, în inima oraşului vechi Monaco-Ville. Turismul la pas e facilitat de lifturile publice, venind în ajutor celor care doresc să urce dealurile abrupte.
Cel mai mic stat independent din lume este Vatican (0,44 kmp) (de fapt, o enclavă în orașul Roma) dar a fost exclus din top, deoarece nu reprezintă o destinaţie care să ofere turiştilor hoteluri, restaurante şi locuri de distracţie, aici neputându-se petrece un concediu cap-coadă. Cu toate acestea, este intens vizitat.
Sursa: Imopedia
Un comentariu:
Crăciun Fericit !
Trimiteți un comentariu