Munţii Alpi - două superlative cucerite (a doua parte)

          Fericiţi că ne-am împlinit un vis, am plecat cu o nouă speranţă către următoarea ţintă: Mont Blanc. Datorită condiţiilor meteo nefevorabile, singura rută sigură din acea perioadă (ninsese mult şi în urmă cu trei zile, doi români şi-au pierdut viaţa în urma unei căderi într-o crevasă acoperită de stratul gros de zăpadă, pe lângă asta, era şi pericol mare de avalanşă).

Foto 24. Spre Mont Blanc


          Ruta: Chamonix – Tȇte Rousse (3167 m) – Goûter (3816 m) – Refugiul Vallot (4362 m) – Vf. Mont Blanc (4810 m) şi retur adică ruta clasică. Am decis să urcăm până la Tȇte Rousse (3167 m), să montăm cortul acolo şi să cerem informaţii noi despre vreme. Deoarece trebuia să ne întoarcem în România, nu mai aveam prea mult timp la dispoziţie aşa că am hotărât să urcăm vârful într-o ascensiune foarte rapidă. De la 3167 m am urcat până la 4810 m apoi am coborât în aceeaşi zi la maşină şi am plecat spre România. Totul a fost foarte rapid, într-o singură zi am parcurs o diferenţă de nivel de aproximativ 6500 m, lucru destul de solicitant.

Foto 25. Spre cabana Tȇte Rousse

          De la Cabana Tȇte Rousse am plecat spre vârf în jurul orei 1.00 dimineaţa. De aici până la refugiul Goûter sunt aproximativ 600 m de căţărare pe stâncă, echipată cu corzi fixe. În afară de Marele Culoar – vestitul culoar de pietre care a făcut multe victime în rândul alpiniştilor deoarece sunt căderi de pietre frecvente ce nu pot fi anticipate, traseul nu are porţiuni prea dificile.

Foto 26. Tabara de corturi de la Tȇte Rousse

Foto 27. Spre refugiul Goûter

          Mare ne-a fost surprinderea când, o dată ajunşi la refugiul Goûter a apărut brusc zăpada. A trebuit să urcăm un perete de câţiva metri de zăpadă pentru a ne continua ascensiunea. Cu greu făceam fiecare pas, altitudinea dar şi oboseala de pe Matterhorn îşi făceau simţite prezenţa. Pe măsură ce înaintam ni se părea că avem din ce în ce mai mult, vârful apărea ca un uriaş prin ceaţa împrăştiată cu greu de vântul puternic. Ajunşi la refugiul Vallot (4362 m - o încăpere cu cauciuc pe jos. A fost construit doar pentru situaţii de urgenţă) am întalnit înăuntru câţiva oameni ce păreau îngheţaţi, fără vlagă. Abia respirau, erau înveliţi în pături. Nimeni nu zicea nimic, parcă îşi aşteptau sfârşitul. Ma simţeam în aceeaşi situaţie, era extrem de frig (-30 gr. C amplificate de vântul ce bătea cu putere). Dacă nu plecam cât mai repede de acolo nu mai aveam şansa să ajung pe vârf aşa că mi-am luat inima în dinţi şi am pornit în sus într-un ritm încetinit.

Foto 28. Refugiul Goûter

Foto 29. Spre refugiul Vallot

Foto 30 .Refugiul Vallot (la întoarcere)

          Începusem să ne întâlnim cu alpinişti care coborau, ei au plecat de la refugiul Goûter şi astfel efortul era mult mai mic, noi nu am avut suficient timp să ne împărţim ascensiunea pe mai multe zile. Deşi parcă timpul a trecut de mii de ori mai încet, am ajuns pe vârf! Tot chinul se terminase, eram fericiţi, reuşisem.

Foto 31. Spre vârf

Foto 32. Mont Blanc – 4810 m

          Coborârea a fost lejeră, totul era făcut mecanic, venea de la sine. Timpul a trecut foarte repede, am trecut rapid de refugiul Vallot. Imediat parcă a apărut şi refugiul Goûter. De aici în jos se vedeau oameni ca furnicile. Pentru următoarele 2 zile se anunţase timp perfect aşa că zeci de alpinişti îşi încercau şansa de a urca pe vârf . De la Gouter la Tȇte Rousse pasajul este dublu echipat cu corzi fixe astfel încât pe o parte să se urce iar pe cealaltă să se coboare. Ajunşi la cabana Tȇte Rousse ne-am strâns corturile şi am pornit rapid către maşină unde ne aşteptau nişte prieteni pentru a porni spre casă.

Foto 33. La coborâre

Foto 34. Marele Culoar (Le Grand Couloir)

          Din Chamonix până în România nu am mai auzit de mâncare, apă sau duş…ci doar am visat, am visat să mă întorc cât mai curând în munţii de care mă despărţisem. Nu a durat un an şi am ajuns iar acolo…în măreţia Alpilor.

Autor: Mădălina Teodor

Data: 02.12.2010