În imaginea de mai jos sunt surprinse toate agendele mele din fiecare an de învățământ, începând cu 2013. În ele apar toți elevii mei, cu note, plusuri, proiecte, mențiuni și alte observații... Sunt arhivate bine, poate peste ani mă va căuta vreunul să mă mai întrebe câte plusuri a avut la geografie :) Este o imagine a nostalgiei și a vremelniciei.
O perioadă scurtă, fără prea mari realizări profesionale, dar cu mult efort și stres, pe care unii din afara învățământului încep să le observe abia acum, când mai trag câte un ochi pe desktopul copiilor lor...
Orice slujbă sau profesie are rolul său în societate, cu avantaje și dezavantaje, cu efort și greutăți, cu vacanțe și momente de stat la cafele. Importante sunt respectul reciproc și înțelegerea valorii muncii celuilalt.
___
Ionuț Tudose
17.11.2020
Un comentariu:
Asta arata eforturile pe care le depuneti. Felicitari pentru un asemenea dascal
Trimiteți un comentariu