În vederea pregătirii examenului de bac, mai mulți absolvenți m-au rugat să le spun câteva caracteristici geografice pentru fiecare unitate de relief din România, fiindu-le utile la subiectul unde au de realizat comparații. Planșele didactice de mai jos pot fi folosite în acest scop, dar și pentru echiparea cabinetului de geografie.
Pentru studiu recomand imprimarea lor într-un format mai mare, cel puțin A3. Puteți afla, pentru fiecare unitate, mai multe caracteristici:
- localizarea.- altitudinile medii.
- altitudinea maximă.
- gradul de fragmentare a reliefului (este dat de văi, cursuri de apă, depresiuni, diferențe altitudinale mari).
- geodeclivitatea, sau panta terenului. Este minimă în câmpii și maximă la munte.
- structura geologică (este dată de dispunerea și originea straturilor de roci).
- tipurile de roci.
- 3 exemple de tipuri genetice de relief, cu fotografii. Atenție, mai pot fi și altele, pe planșe am dat doar 3!
Cel ce se pregătește pentru bac poate alege dintre aceste aspecte oricare 3 pentru a le compara (mai puțin localizarea)! Click pe imagini pentru a mări!
Așa cum v-ați obișnuit deja, pe Geografilia apar doar materiale foarte muncite. Le puteți imprima și folosi, dar am rugămintea să nu le modificați înainte, să lăsați la locul ei semnătura autorului (cea cu Geografilia și numele meu din stânga sus în cazul de față). Dacă le folosiți în prezentări sau alt cadru virtual, vă rog să lăsați link spre blogul acesta (care poate fi accesat)! Vă mulțumesc! Pentru abonare puteți da un like pe facebook și un share să afle și alții!
de Ionuț Tudose
24.08.2016
43 de comentarii:
Foarte interesante si utile plansele. Multumim frumos!
Cu plăcere!
Meritati toate felicitarile din lume. Faceti un lucru extraordinar de util pentru elevi , profesori si pentru cei care vor sa cunoasca cate ceva din frumusetile geografiei.SANATATE MULTA SI SPOR LA TREABA !
Mulțumesc, sănătate și dvs! Mă bucur dacă mă fac și eu util la ceva.
Sunteti de apreciat pentru tot ceea ce ati lucrat pentru acest blog! Multa sanatate va doresc!
Incerc sa printez imaginile dar nu ies clare...Ce ar trebuii sa fac?
Să le printați pe un format mai mare (A3 sau A2). A3 înseamnă de două ori mai mare decât o coală normală, iar A2 înseamnă de 4 ori mai mare decât o coală normală.
Mergeți la un xerox în oraș!
Salvați-le în calculator astfel:
1. Click pe imagine, se va deschide în fereastră nouă.
2. Click din nou pe imagine pentru a da zoom in.
3. Abia apoi le salvați în calculator pentru a le avea astfel la rezoluția maximă (click dreapta - save as).
Va multumesc frumos si felicitari pentru munca depusa.Cu siguranta informatiile dvs o sa imi fie de folos la Bac
Vă mulțumesc mult pentru aceste informații, imi sunt de folos. Numai bine!
Bună seara, este bine daca pentru exercițiile cu unități de relief penreu BAC o sa rețin informațiile despre altitudine, structura geologica și tipuri de roci?
Am luat 8,75 la Bac pentru ca am invatat asta :D
Buna seara,este ceva ce nu inteleg legat de exercitiul referitor la deosebiri intre unitatile de relief.
Am cautat pe net un subiect de BAC,mai exact varianta 11 in care trebuia sa spui 3 deosebiri intre Podisul Barladului si Masivul Dobrogei de Nord.Avand in vedere ca Podisul Barladului este o subunitate de relief din Podisul Moldovei,eu la ce altitudine maxima trebuie sa ma raportez? la altitudinea maxima a Podisului Moldovei sau a Barladului? sau daca am de facut 3 deosebiri intre Carpatii Moldo-Transilvani (2100 in Muntii Caliman) care sunt Grupa Centrala a Carpatilor Orientali si Subcarpatii de Curbura.Trebuie sa ma raportez la altitudinea maxima a Carpatilor Orientali (2300m in Muntii Rodnei) deoarece ei fiind o subunitate de relief din Carpatii Orientali sau altitudinea maxima a lor?
Aceeasi intrebare o am si pentru Subcarpati,trebuie sa ma raportez la altitudinea maxima a Subcarpatilor sau strict a celor de Curbura?
Inca ceva daca se poate,exista posibilitatea sa pice pentru deosebiri intre relief o subdiviziune din Campia Romana (C.Olteniei,Olt-Arges,Bucurestilor,Baraganului si Buzaului) sau din Campia de Vest respectiv Dealurile de Vest? ideea este ca am cautat pentru toate acestea altitudinea maxima pentru toate aceste subunitati de relief si nu am gasit.Spun asta pentru ca am vazut plansele de mai sus si am vazut ca sunt prezentate altitudinile maxime pentru C.Romana,Dealurile de Vest si C.de Vest,nu si subunitatile de relief care se regasesc in acea zona.
Pentru unitățile de deal, podiș și câmpie dați cu aproximație altitudinile medii care pot fi oricum deduse logic! Rețineți altitudinea maximă doar pentru munți! Nu trebuie să rețineți toate cotele din țara asta că nu sunteți computere.
Buna ziua! Imi spuneți va rog prin ce s-au format Carpații, munții, câmpiile, dealurile si podisurile? Mulțumesc! :)
La România!!!
Buna ziua! Daca ne da sa comparam doar Podisul Dobrogei de N cu o unitate de relief, putem aplica informatiile de pe plansa?
Da
Daca scriu de comparati despre structura geolocica, tipuri de relief si tipuri de roci ,ii bine?
La deosebiri/asemanari*
E bine.
Buna ziua! Cum ar trebui sa formulez raspunsul de la exercitiul D subiectul 2, cand compar gradele de fragmentare intre doua unitati de relief?
In sensul ca pot preciza doar faptul ca o unitate are gradul de fragmentare mai mare decat cealalta, sau trebuie sa fiu mai precis si sa mentionez in mod exact gradul de fragmentare al fiecarei unitati de relief?
Buna seara!
In cazul Carpatilor Moldo-Transilvaniei etajul climatic este montan sau alpin? Sau sunt ambele ?
VA MUULTUMESC!!!
Ce influente climatice intalnim in Grupa Fagaras?
Ce oras - resedinta de judet intalnim in Subcarpatii Moldovei? Dar in ceilalti Subcarpati? - e atat de greu sa mi dau seama...
Tipurile de relief ( cele de pe planse) se gasesc in toti subcarpatii?
Ce reprezinta structura geologica monoclinala si unde se intalneste in cazul subcarpatilor? din cate am gasit pe internt S M sunt formati doar prin cutarea scoartei terestre...
Va multumesc mult, faceti o treaba grozava cu acest blog!!!!
In Subcarpatii Curburii intalnim relief petrografic pe marne si argile?
Da.
- Piatra Neamț.
- Râmnicu Vâlcea și Târgu Jiu în S. Getici;
- da;
- structura monoclinală înseamnă dispunerea înclinată a straturilor de roci. Apare mai ales în Subc. Getici, dar și în celelalte. Flancurile de anticlinal (flancurile cutelor) sunt practic asemănătoare structurilor monoclinale de tip piemontan.
vest-europene (atlantice)
Ambele. Alpin la peste 2000 m (vf. Pietrosu Călimanilor are 2100 m).
Este suficient daca precizam la modul de formare, in cazul Pod. Getic "s au format prin sedimentare"?
Da.
Am intalnit in variantele propuse pentru anul acesta la sub 3 C sa caracterizam Câmpia Română la est de Argeș (sectorul estic al Câmpiei Române). Aceasta se refera la C Olt-Arges, sau la toata C R , de la Arges spre est , cu exceptia C Olteniei?
Aveti un blog foarte folositor, faceti o treaba superba ajutandu ne!!
Va multumim pentru tooot efortul!!
Câmpia Română la est de Argeș înseamnă C. Bucureștilor + C. Bărăgan + C. Buzău-Siret.
Pod Dobrogei de S este format prin sedimentare si Maivul D de N prin eroziune sau intreg pod. D este format prin eroziune ?
Si ce subunitate de relief s a mai format prin eroziune?
Multumesc!!!!1
Podișul Dobrogei de Sud este o unitate de platformă (adică tot o unitate veche, dar nivelată) peste care s-a depus un strat gros de loess (praf sedimentar, probabil de origine periglaciară). Dobrogea de Nord este considerată rezultatul eroziunii unor munți hercinici, iar Dobrocea Centrală rezultatul eroziunii unei unități caledoniene.
În restul țării alte subunități formate prin eroziune sunt de rang inferior (văi, depresiuni, Babele, Sfinxul etc.), adică fac parte din unități mai mari.
Felicitări Ionuț...sunt absolut geniale...
M-ar interesa urgent daca aveti o hartă sau daca imi puteti scrie aici ordinea cronologică (de la vechi la nou) în functie de momentul formării unităților de relief. M-ar ajuta enorm! Multumesc!
Pod. Dobrogei, Carpații, Pod. Mehedinți, Subcarpații, Depres. Colinară a Transilvaniei și celelalte dealuri și podișuri, câmpiile, delta.
Super util si pentru profesori .
Hărțile sunt complexe ,complete si corecte.
Foarte bun !
Asa geografia devine ușoară si atractiv pentru elevi .
Mulțumesc! Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o DONAȚIE
Trimiteți un comentariu