Opinia geografului despre ora de religie

         După cum știți, până în prezent elevii erau înscriși în mod automat la ora de religie. În general, ortodocșii făceau ora la școală, iar cei de altă religie aduceau notele de la confesiunea lor și li se treceau în catalog. În zonele unde alte confesiuni erau mai bine reprezentate (în Ardeal de ex.) se făceau și acestea la școală. Iar în cazul în care un părinte nu dorea religie pentru copilul său, avea posibilitatea să depună o cerere de retragere. Începând de acum, lucrurile s-au schimbat, iar cei care trebuie să facă cerere nu mai sunt cei ”anti”, ci aceia ”pro” ora de religie.
           Bineînțeles, această mișcare este primul atac asupra orei de religie. Și vor mai urma…
           În primă fază, aceia, care urlă că vor ”libertate de conștiință” pentru copiii lor, au făcut presiuni și au reușit să smulgă procedura aceasta cu cererea. În perioada următoare, unii părinți nu vor face cererea din diverse motive: unii ”se luminează” și nu mai au nevoie de ”acest flagel al răului pentru copiii lor”, alții nu vor da importanță, alții vor uita, alții nu vor fi informați în mod intenționat de diriginții din categoria elementului care se luptă de ani de zile să scoată icoanele și religia din școli (numele lui este ”Moise”, ca un semn de la Dumnezeu să ne amintească parcă de răcirea credinței și a dragostei în țară – putea foarte bine să aibă un nume fără rezonanță…. ”Corbu” de ex. sau… ”Popa” sau ”Popescu”…nu, ar fi fost ironia prea mare). Acești părinți vor fi probabil tot mai numeroși de la an la an, sau de la semestru la semestru. ..

            Și va urma faza a doua. Vor apărea problemele organizatorice: întocmirea orarului, așezarea orelor în program, ore libere în care elevii nu vor face nimic, eventual cazuri de copii lăsați nesupravegheați. Vor exista situații de harababură. Atunci urmează un nou atac: ”unde este dreptul la educație al copiilor?”, ”de ce sunt lăsați de izbeliște?” etc. Și atunci cine vor fi de vină? Cei care au vrut religie – aceste ”mituri ortodoxe”. ”Să se scoată religia confesională din școală!” se va urla din nou, dar nu de către acel ”Moise” ci de către turmele de ”Moise” proaspăt fabricați de sistem. Și dă-i cu ”libertatea” și cu ”drepturile copilului”! Dă-i cu procese și cu scandaluri la tv! Dă-i cu plângeri, cu sesizări la Curte și în alte părți! Rezultatul? Probabil vor scoate ortodoxia din școală… legal. Căci în zilele noastre răul capătă valențe ”legale, constituționale”.

          Și va urma și faza a treia. Batalioanele de ”Moise” vor vedea că nu pot scoate religia confesională din școli cu una cu două, nu pot scoate spiritualitatea. Și vor zice: ”În loc de religie confesională, trebuie să fie ceva în loc, o spiritualitate neutră, să nu supere pe nimeni”. Știți voi… poezia cu ”discriminarea, toleranța etc. etc”. Și vor introduce ceva de genul ”Istoria religiilor” sau ”Religiile lumii”. Iar sufletele copiilor vor ajunge o mare vraiște și o mare ciorbă cu de toate… dar fără nimic. Dar să știți că asta este politică a globalizării, manifestată inclusiv prin directivele educaționale. La geografie trebuie să le spunem copiilor cât de minunată este diversitatea cultural-religioasă și să le și prezentăm caracteristici generale ale religiilor Globului. Și la Istorie se amintesc unele lucruri. Și la Cultură Civică se insistă pe toleranța interreligioasă. Bun, vor ajunge copiii să învețe despre Buda și Mahomed la toate materiile (că așa sunt politicile internaționale) și nici măcar la religie nu mai sunt lăsați să afle despre Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, băgându-li-se pe gât inclusiv la această materie Buda și Mahomed...

          Nu mi se pare corect. Ceea ce vor turmele de ”Moise” este abuz religios, discriminarea Adevărului prin suprasaturarea cu informații în spirit ecumenist total, oprirea copiilor de la cunoașterea spiritualității în care ne-am format ca popor și care ne mai ține pe Pământ.

         Asistăm la mutilarea școlii, care, din punct de vedere instituțional, devine o scenă de propagare a minciunii și de mușamalizare a adevărului. Materia la care elevii aflau cel mai mult adevăr este aruncată la coșul de gunoi. De vină nu sunt turmele de ”Moise”. Răul se răspândește când încetează binele. Deci primim ce merităm. Acesta este un semnal de alarmă că am slăbănogit sufletește, ca popor și ca indivizi. În consecință apar pe trupul țării astfel de cangrene. Deci, înapoi la icoană!
          Da, școala devine o scenă a minciunii și a adevărurilor relative și incomplete. Cadrul legislativ, educațional, oficial, de programe și proiecte, financiar și organizatoric este putred. Singurii care mai țin școala în picioare să nu facă implozie sunt oamenii (învățători, profesori, inspectori, femei de serviciu etc.), prin caracterul, dăruirea lor și ceea ce le transmit copiilor. Când se vor strica și oamenii de tot, școala românească va da faliment, mai ceva ca industria post-decembristă.
          Școala, ca instituție, spune multe minciuni și îngrădește foarte mult libertatea elevilor, dreptul la cunoaștere: geografia, istoria, biologia, literatura și celelalte, programele extra-curriculare, propaganda sub diverse forme etc. sunt pline de neajunsuri, de minciuni, de teorii deficitare predate ca adevăruri absolute. Dar nimeni nu se sesizează că toată treaba ar fi ”neconstituțională”. Nimeni nu spune că ar trebui cerere pentru geografie, biologie sau alte materii. Teoria evoluției speciilor, apariția vieții pe Pământ din nimic, mușamalizarea adevărurilor istorice, aruncarea la gunoi a martirilor, sfinților și eroilor secolului XX, mai nou propagandă homosexuală în unele licee etc…. toate sunt ok și cool și nu necesită cerere din partea părinților. Școala, ca sistem, spune că este ok că an de an se face tot mai agresiv reclamă Holleween-ului, încurajându-i pe copii să se îmbrace în draci și vrăjitoare… e ”diversitate culturală”, ”educație interculturală”, ”metodă didactică bazată pe joc și amuzament”, ”program de activități”. Însă nu e ok să îi încurajăm pe copii să îmbrace cămașa lui Hristos, adică să facă religie. ”Se sperie”, ”vin înspăimântați acasă că le-a vorbit profesorul de păcat, pedeapsă și iad”. În ce lume/ școală am ajuns să trăim? Să faci ca dracii (Haloween) este prilej de amuzament pentru copii, iar dacă îi înveți pe copii să nu se comporte în viață ca dracii (ora de religie) este prilej de mare spaimă. Părinții ăștia cu ce minte gândesc? Cu roata de rezervă?
          Îmi pare rău că unii sunt porniți împotriva orei de religie. Poezia lor, ”cine vrea să învețe religie să-și ducă copilul la biserică”, este absurdă. Pe modelul acesta, cine vrea să învețe geografie să meargă la NASA, cine vrea să învețe istorie să se ducă la Muzeul Național, cine vrea să învețe biologie să viziteze Parcul Natural Serengeti sau să locuiască în pădure și să ne lase în pace, cine vrea să învețe fizică să iasă la un ceai cu Stepfen Hawking, iar cine vrea să învețe chimie să viziteze orașul turistic Cernobîl și să rămână acolo, să scăpăm de toți chimiștii ăștia sclifosiți care vor ei chimie la școală…
          Poezia ”Profesorul de religie îi sperie, nu zâmbește niciodată etc” este de proastă calitate. Nu ați auzit încă de orele de matematică… acolo să vedeți iadul pe pământ… acolo se pogoară toate fricile pământului și stress-ul ia proporții apocaliptice...
          Cu acești porniți, poeți, nu te poți înțelege, pentru că sunt pe unde diferite. Ei sunt porniți împotriva ortodoxiei, împotriva lui Dumnezeu și, probabil, împotriva religiei în general. Deci o discuție despre importanța orei de religie este inutilă. Pentru ei totul este un mit, o poveste, o fabulație. Deci discuția se termină înainte de a începe.
          Dar cei care stați într-o rână, între ape, să știți că ortodoxia nu intră în contradicție cu știința, cum încearcă unii să ne aburească (și reușesc de multe ori). Amândouă pot fi căi de apropiere a omului de Dumnezeu, dacă sunt folosite corect. Sau amândouă pot fi drumuri directe spre iad. Iar geografia și știința în general nu intră în contradicție cu Dumnezeu, ci dimpotrivă, Îl dovedesc și Îl preamăresc. Dar omul, plin de el, înnegrit de mândrie și lădându-se cât de grozav este el în știința lui, se pune pe sine peste creație și nu mai are nevoie de Dumnezeu. De fapt, cu fiecare descoperire și avans științific ne dăm seama că nu știm nimic.
          Salvați copiii! Faceți cererea pentru ora de religie până pe 6 martie! Avem rugători puternici la Dumnezeu… pe copii. De asta diavolul vrea să îi țină cât mai departe, să afle cât mai puțin, să nu cunoască, să nu știe. Să ne facem părtași lui Dumnezeu, nu răului. Lăsați-i pe copii să afle morala și înțelepciunea creștină! Dacă noi nu suntem în stare să trăim creștinește, asta nu anulează validitatea credinței creștine! Dacă oamenii care iau apă dintr-un izvor se spală pe picioare cu ea, asta nu înseamnă că s-a spurcat izvorul. Turmele de ”Moise” vor să îi oprească pe copii de la a bea din izvor, pe motiv că există oameni care se spală pe picioare cu apa luată de acolo. Săracele turme de ”Moise” nu știu ce fac. ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția Cerurilor!”



de Ionuț Tudose
2.03.2015

12 comentarii:

Anonim spunea...

sunteti ridicol. vi se pare “atac” (la ora de religie) cererea prin care elevul se inscrie la ea. la orice curs sau la orice ora, care NU este obligatorie, la orice institutie de invatamant, se face cerere care sa participi la ea. e de un ridicol hazliu logica dvs.
ceva mai jos am avut impresia ca sunteti ca un profesor care le preda elevilor despre cat de minunata este diversitatea culturala, dar … asa cu inima indoita, ca si cum ati face-o doar ca este stipulata in programa scolara de la materia dvs. s-ar parea ca daca ati avea un cuvant mai greu de spus ati aduce utile completari mai multe programe scolare in vigoare, in special la disciplinele stiintifice, un fel de infuzare cu ortodoxie. ce atata cu politica asta internationala de toleranta, ati fi tentat sa spuneti, ia sa bagam noi si ceva ortodoxie in programele astea scolare demodate.

pareti un profesor serios. dar spuneti la un moment dat ca alde moise face un “abuz religios”, discrimineaza Adevarul (ortodoxiei din scoala). e chiar parerea dvs. ca informatia din geneza este deasupra a ceea ce predati dvs. la clasa? am impresia ca e mare semn de IPOCRIZIE sa te prefaci ca predai informatii tectono-structurale si de morfogeneza, dar tu sa consideri asta in sinea ta drept apa de ploaie. si sa crezi ca Adevarul stiintific sa fie dincolo, in propozitiile de la inceputul bibliei.

aveti un umor teribil. am ras de moarte la faza cu elevii imbracati ca dracii de halloween. dar si la demonizarea orei de matematica. aveti ceva din umorul lui creanga, pe bune. alta mostra bestiala, cica geografia si ortodoxia nu intra in contradictie cu Dumnezeu, ci il preamaresc, il dovedesc.

daca chiar predati aceasta materie atunci o sa am ce povesti la batranete in jurul focului. un profesor de stiinta care considera ca geografia il dovedeste pe Dumnezeu si care nu crede o iota in evolutia paleogeografica si morfo-structurala a pamantului, pe care trebuie intr-un fel sau altul … sa o predea elevilor. foarte haios. cum ar fi ca si profesorii de fizica sa spuna: ce naiba sa ne bagam nasul in atom sau sa mai facem experimentul cu acceleratorul de particule pentru ca oricum e degeaba, facem asta doar ca sa mancam si noi niste bani, sa avem un job caldut. oricum big bangul e o prostie, fizica noastra cuantica un moft, la ce bun sa facem eforturi inutile?

n-am mai citit demult un articol atat de bun in ceea ce vrea sa spuna cu sensurile de pe dedesubt. si autorul l-a scris si pe un site de, aparent, popularizare a stiintelor.
dvs. nu aveti nici cel mai mic habar despre ce vorbiti, despre ora de religie in scoala romaneasca. probabil n-ati citit vreodata un manual de religie (ortodoxa) din preuniversitar.

Anonim spunea...

ati afirmat ca geologia si ortodoxia sunt cai de apropiere de Dumnezeu, folosite corect fiind. sunt foarte curios sa aflu cum paveaza geologia drumul acesta, ca din ce-am citit pana acum n-am descoperit.
pareti genul de profesor care ar fi in stare sa spuna elevilor ca grindina vine din cauza maniei sfantului Ilie sau cutremurele din cauza gayilor.
pare destul de serios site-ul, elevii dvs. ar avea ceva de invatat din el, curios cum a aparut acest articol catastrofal pe el.

ma leg doar de un singur lucru in incheiere, neluat in seama. ora de religie (ortodoxa) submineaza insasi idealul educativ al scolii. elevii au ajuns sa rada in nas unui profesor care incearca sa le vorbeasca despre cum a aparut omul, planeta sau cum lucreaza psihicul omenesc. majoritatea elevilor a ajuns sa considere drept aberatii, ciudatenii irationale, stiinte precum geologia sau antropologia, care toata lumea stie ce vor sa ne arate. opun acestora cateva propozitii de la inceputul bibliei. asa au invatat ei. in sinea lor ajung sa-i si compatimeasca pe profesorii aceia, nebuni si distrati, care incearca sa le vorbeasca folosind instrumentele lui Hawkins, pe care aproape ca-l luati in bascalie. apoi se reintorc la butonatului telefonului. asa sunt elevii astazi. probabil nu cunoasteti nimic din preuniversitar sau va desfasurati activitatea sub un clopot gros de sticla.

pareti un om inteligent. daca nu vreti ca si maine, elevii acestia sa continue sa butoneze telefonul in loc sa fabrice ei insisi unul, nu strica nitica revizuire a ideilor dvs. despre viata in general si scoala in special.

AdminGeografilia spunea...

Vă mulțumesc pentru comentarii!

AdminGeografilia spunea...

”Nu strică nițică revizuire a ideilor dvs. despre viață în general și școală în special” - Cam asta este de 2000 de ani dorința categoriei oamenilor din care faceți parte și d-voastră: creștinii și nu numai să-și schimbe opiniile, de preferat să și le schimbe încât să semene cu ale d-voastră.

Anonim spunea...

O gramada de exaltati...orele de religie sunt platite, nu? In locul guvernului, le-as fi dat posibilitatea preotilor sa aleaga daca vor sa le tina in continuare, sa o faca gratis.
Sunt crestin ortodox practicant, si ma intristeaza materialismul generalizat care domneste peste tot in BOR...de la cel mai de jos nivel pana la cel mai inalt. Stramosii nostri se rugau in bisericute de lemn, nu in catedrale aurite, iar preotii luptau si munceau cot la cot cu enoriasii, nu ii jefuiau fara mila cum fac acum.
''100 de lei e taxa normala, si ce mai dati in plus...'' asta e fraza cel mai des auzita in biserisile romanesti...pacat.

AdminGeografilia spunea...

1. În câte biserici românești ați intrat sau ați luat parte indirect, încât să generalizați acea replică?
2. Preoții alcătuiesc o foarte mică parte a profesorilor de religie (sub 10%). Majoritatea sunt profesori ca la orice altă materie, care trăiesc din meseria asta. Cei mai mulți dintre preoții-profesori sunt în mediul rural și țin orele deoarece nu există profesor de religie.
3. Dacă vreți să vedeți voluntariat în societate, de ce nu începeți cu d-voastră? Adică fiți primul care să își taie singur salariul.
4. Nu există conceptul ”creștin ortodox practicant”.

AdminGeografilia spunea...

P.S. Strămoșii slujeau în bisericuțe de lemn și pentru că stăpânirile nu ne permiteau să construim biserici de zid. De aceea Ardealul este plin de biserici ortodoxe de lemn și în același timp plin de lăcașuri catolice și protestante de zid.

AdminGeografilia spunea...

Când Ștefan cel Mare și Sfânt ridica biserici de zid, le făcea cât mai trainice și nu i-a mai reproșat nimeni că face ”catedrale aurite”.

Anonim spunea...

1. In mai multe, orthodoxe, si nu numai in Romania.
2 Foarte rau...ar trebui sa fie 100% preoti si sa o faca benevol.
3. Sunt voluntar WWF.
. Exista crestini ortodocsi, doar botezati, care intra in biserica doar la nunti si inmormantari. Eu ma numesc practicant, prentu ca intru mai des.

Anonim spunea...

Pe vremea lui Stefan bisericile, si manastirile aveau mutiple roluri, centre de cultura, studiu, etc. Nu magazine de cruciulite chinezesti si vanzare de acatiste la pret fix. E trist ce se intampla, si nu imi place sa vad credinta ortodoxa curata transformata in marfa de taraba si circ ieftin cu iz manelist. Vezi bataile pe apa de Boboteaza si pe pupatul de moaste. Sau pe farfuria cu fasole moca.
Parerea mea.

AdminGeografilia spunea...

Nu mai fi așa pornit! :)

Anonim spunea...

Ionuț Tudose are perfectă dreptate în expunearea de mai sus. Dar tu, Anonime nu știi ce este credința ortodoxă și nici geografia!

Trimiteți un comentariu