Introducere Studiul de geografie culturală asupra zonei Parcul Carol - Autogara Filaret îşi propune să analizeze evoluţia acestui areal prin identificarea factorilor (economici, istorici, geografici, demografici, politici şi culturali) ce au dus la modificarea acestui peisaj, la transformările impulsionate de dezvoltarea şi emanciparea societăţii bucureştene.
Aşadar, punctul de plecare în elaborarea lucrării îl constituie analiza municipiului Bucureşti, plecând de la poziţionarea geografică (cu rol decisiv în extinderea teritorială) alături de o scurtă prezentare a evenimentelor istorice ce au marcat Bucureştiul şi au manifestat influenţă asupra arealeului studiat.
Se afirmă ca necesară înţelegerea mecanismelor de funcţionare ale acestui spaţiu urban şi a lămuririi sensului unor termeni cheie, precum "dinamică urbană", "viaţa socială", sau "estetică urbană", pentru a putea identifica şi înţelege arealul Parcul Carol - Autogara Filaret ca pe un focar de viaţă culturală cu izvoare încă din cele mai vechi perioade de extindere ale municipiului şi care încă manifestă o importanţă aparte în viaţa urbană a Bucureştiului.
Lucrarea de faţă urmăreşte evoluţia acestui spaţiu încă de la origini, de la fizionomia marcată de prezenţa „mahalalelor” şi a podgoriilor de vii, analizandu-se implicit şi o evoluţie a activităţilor locuitorilor din acele vremuri. De asemenea, Parcul Carol era un spaţiu recreativ de referinţă pentru populaţia Bucureştiului, unde tinerii obişnuiau să se adune pentru diverse jocuri tradiţionale sau activităţi culturale. Interesantă devine şi observarea elementelor de peisagistică şi arhitectură a acestui spaţiu verde. Diferite regimuri politice şi-au lăsat amprenta asupra parcului şi a întregului ansamblu, prin modificări exterioare de aspect, sau prin înfiinţarea unor noi obiective socio-culturale, economice cu impact asupra vieţii sociale.
Bucureştiul a prezentat interes pentru numeroşi oameni de ştiinţă, ale căror scrieri au constituit puncte de plecare şi interpretare în elaborarea studiului de faţă. Printre aceste lucrări amintim: Bucureşti şi Bucureşteni de ieri şi de azi (1945) concepută de V. Bilciurescu, teza de doctorat a d-nului C. Gherasim, Bucureştiul reflectat în documente cartografice (2005), ale cărui hărţi oferă o bună apreciere a extinderii teritoriale a Bucureştiului. O amplă lucrare este cea a academicianului V. Mihăilescu - Evoluţia geografică a unui oraş. Bucureşti (2000), lista putând continua cu Istoria Bucureştilor (2008), de N. Iorga, aspecte istorice legate de Bucureşti regăsindu-se şi în lucrarea Odinioară în Bucureşti (2007) a lui N.Vătămanu.
Studiul de geografie culturală în zona Parcul Carol-Autogara Filaret surprinde elemente de sinteză ale vieţii socio-culturale dezvoltate în acest spaţiu prin aplicarea principiului cauză-efect. Apare astfel ca necesară găsirea unor răspunsuri privind întrebări legate de factorii care au dus la modificarea aspectelor culturale din acest areal sau influenţa actuală a zonei în viaţa socio-culturală a Bucureştiului contemporan.
Cap.I. Descrierea geografică a arealului Parcul Carol-Autogara Filaret
Bucureştiul este situat în partea de sud a ţării, in subdiviziunea Câmpia Bucureştiului din Câmpia Vlăsiei. Areal studiat face parte din sectorul sud-vestic al Bucureştiului, fiind unul dintre cele mai vechi centre de extindere ale acestuia – dezvoltându-se până în Dealul Spirei.Relieful de câmpie se afirmă ca unul monoton, Dealul Spirei din apropiere fiind de fapt o grădişte, „lucrare” a Dâmbiviţei ce şi-a modificat cursul de-a lungul timpului.
Lipsa barierelor geografice a permis o bună dezvoltare şi extindere teritorială a activităţilor din zonă.
Cap.II. Metodologie
În elaborarea lucrării au fost necesare diverse metode de cercetare care să ajute la descrierea şi înţelegerea cât mai bună a fenomenului studiat.
Una dintre aceste metode este cea a analizei şi anume a trecutului istoric al Bucureştiului cu o privire specială asupra arealului Autogara Filaret – Parcul Carol. Această analiză a fost însoţită de observarea realităţii concrete pe teren, de unde reiese o altă metodă uzitată – cea de teren. Aceasta din urmă a avut un rol important în elaborarea studiului, întrucât realitatea din teren devine un martor foarte bun al evoluţiei acestui spaţiu. Obsevările efectuate la faţa locului oferă informaţii asupra cauzelor evoluţiei socio-culturale, economice a arealului.
Utilizând diverse suporturi de hartă am putut face o comparaţie între fizionomia existentă acum câteva secole şi cea care caracterizează Bucureştiul contemporan. Comparaţia în sine presupune şi analiza relaţiei cauză-efect, prin identificarea şi explicarea factorilor de evoluţie a peisajului.
Toate informaţiile adunate din materialele bibliografice, hărţi sau de pe teren au fost supuse unui proces de sinteză ce asigură o mai bună percepere a analizei efectuate.
Cap.III. Rezultatele cercetării
La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Bucureştiul avea aspectul unui sat de mari dimensiuni. Acest peisaj a fost denumit premodern, care prezenta un model mixt de utilizare a terenurilor. Acest peisaj se regăsea în partea centrală a oraşului. Tot aici apărusera elementele unei evoluţii urbane noi, prin construirea primelor două gări – Gara de Nord si cea de la Filaret, care au favorizat dezvoltarea industriei. Astfel, unele suprafeţe utilizate agricol au fost desfiinţate şi ocupate de terenuri industriale, depozitare sau locuinţe.
Bucureştiul s-a nascut treptat, între secolele al XIV-lea şi al XVI-lea, prin coagularea unor aşezări sătesti aflate în vecinătatea Curţii Domneşti şi a târgului sezonier numit „Târgul Cucului” sau al „Moşilor”. Mahalalele - mai întâi aşezări săteşti în jurul târgului Bucureştilor şi mai apoi cartiere preurbane ale acestuia -, au avut până la începutul secolului XX o înfăţişare rurală. Aceasta a presupus desigur ocupaţii şi practici patriarhale. Între acestea s-a numărat şi cultura viţei de vie. Podgoriile au ocupat suprafeţe întinse din actualul Bucureşti. Podgoriile bucureştenilor au fost mai numeroase şi mai vaste decât livezile de pomi fructiferi, grădinile de zarzavat sau spaţiile destinate altor culturi, luate la un loc (Majuru, 2006).
Cele mai întinse podgorii s-au aflat până la începutul secolului XX, la sud de râul Dâmboviţa.
La finalul secolului al XVIII-lea, pe pantele dealului Filaret ajungeau marginile unor mahalale sărace şi risipite.De-o parte şi de alta a actualului bulevard Mărăşeşti s-a aflat mahalaua Flămânda sau „Săraca” formată în jurul bisericii cu acelaşi nume. La sud de ea s-a dezvoltat mahalaua-sat numită „Alexe”, după numele unui arnaut care a ridicat aici o bisericuţă ce-i poartă înca numele. Mahalaua Alexe s-a conturat pe deplin la începutul secolului al XIX-lea şi s-a extins în timp, de-a lungul Căii Şerban Vodă până spre actuala stradă Candiano Popescu, numită anterior „11 Iunie”. De partea cealaltă a parcului Carol I, spre Gara Giurgiului sau „Filaret”, s-a aflat perimetrul fostei ţigănii mitropolitane. Aceasta a fost mutată în prima parte a secolului al XIX-lea mai spre sud-vest, pe locul ei dezvoltându-se cartierul Grammont, unul dintre primele perimetre urbane moderne ale micilor liber-profesionişti, funcţionari etc. din Bucureşti. La sud de Grammont şi la vest de parcul Carol I a existat în secolul al XIX-lea, întinsa mahala Ţigăneşti, loc de asezare a ţiganilor mitropolitani dar şi a sărăcimii oraşului. La intrarea in parc dinspre Fântâna Zodiacului şi strada 11 Iunie, pe o arie mai întinsă, s-a aflat la începutul secolului al XIX-lea cătunul Filaret ce a dispărut în timp, fiind aglutinat de către oraş.
Pe terenul de circa 35 hectare unde se află astăzi Parcul Carol, în 1792, mitropolitul Filaret al II-lea a construit, în apropiere de heleşteul lui Şerban Vodă, o fântână ce a marcat arhitectura acestui parc . Fântâna (foto. 1), din marmură, sub formă de chioşc cu un etaj, avea, la parter, opt guri sculptate prin care venea apa captată de pe dealurile din zonă. Datorită degradării treptate a fântânii, în 1863 ea va fi dărâmată. În 1870 se va construi Fântâna George Grigore Cantacuzino (primar al capitalei în perioada 21 mai 1869 – 23 ianuarie 1870, şi cel care a subvenţionat construirea sa). Noua fântână, care există şi astăzi, nu este aşa de monumentală ca cea veche, ea fiind împodobită cu coloane de cărămidă tencuită şi cu ornamente realizate de Karol Stork.
Foto.1. Fântâna G. Gr. Cantacuzino
În 1905, la sugestia lui Take Ionescu, s-a hotărât trasformarea acestui teren într-un parc naţional, unde să se inaugureze, un an mai târziu, o expoziţie jubiliară care să sărbătorească 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către Traian şi de când se stabiliseră primii colonişti romani, 40 de ani de domnie a regelui Carol I şi 25 de ani de când Principatele Române deveniseră regat. La 6 iunie 1906, în prezenţa întregului guvern, a familiei regale şi a numeroşi invitaţi, se inaugurează Expoziţia Generală.
Câmpia mlăştioasă fusese trasformată într-un parc, ca urmare a lucrărilor conduse de arhitectul peisagist francez Edouard Redont. Pavilioanele şi diferitele clădiri au fost realizate după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş, Victor G. Ştefănescu, I. Berindei şi a inginerului Grant (Majuru 2006).
În prezent, multe din monumentele construite iniţial nu se mai păstrează. Pe dealul Trocadero, arhitectul V. Ştefănesu şi inginerul Grant au realizat Palatul Artelor care ulterior a devenit sediu al Muzeului Militar (mai târziu dărâmat). În stânga parcului se mai păstrează Castelul de apă construit de arhitecţii Scarlat Petculescu şi Schindl, după modelul cetăţii Poenari din Argeş, presupusă reşedinţă a lui Vlad Ţepeş.
Dintre operele construite iniţial se mai regăsesc Arenele Romane (5.000 de locuri) un teatru în aer liber realizat, în stil doric, de arhitectul Negrescu şi inginerul Elie Radu.
Pe prima alee din stânga intrării se află Muzeul Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida.
Tot în Parcul Carol I se află primul pod de beton armat din România, conceput cu un cadru în cosole, şi realizat, în 1906, de inginerul şi inventatorul George (Gogu) Constantinescu.
La 17 mai 1923, în Parcul Carol I (fig. 2) se inaugurează Mormântul Eroului Necunoscut, iar în 1927, ansamblului funerar realizat de sculptorul Emil Willy Becker i se adaugă o candelă cu foc nestins. În decembrie 1958, ansamblu este demontat, dar va fi refăcut în octombrie 1991.
În 1935, pentru tradiţionalele serbări ale Lunii Bucureştilor, în piaţa din faţa parcului s-a construit o fântână arteziană monumentală, numită Fântâna Zodiacului sau Zodiilor, deoarece pe cupa sa de marmură cu un diametru de 16 m, sunt lucrate în mozaic cele 12 figuri ale zodiilor. Fântâna a fost proiectată de arhitectul Octav Doicescu, iar sculptorul Mac Constantinescu a executat mozaicul cu figuriile zodiilor.
La 30 decembrie 1963, în Parcul Libertăţii (actualul Carol I) este inaugurat Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, proiectat de arhitecţii Horia Maicu şi Nicolae Cucu, şi dezafectat după 1989.
Fig. 2. Parcul Carol I, vedere 3D
Printre obiectivele importante din acest parc se numără Mausoleul (foto. 3) şi Turnul Vlad Ţepeş (foto. 4).
Foto. 3. Mausoleul din Parcul Filaret Foto. 4. Turnul Vlad Ţepeş
În ceea ce priveşte Gara Filaret (foto.5, 6), la 26 august 1869 este finalizată construcţia acesteia (prima din Bucureşti) al cărei parter şi etaj închideau o hală din care porneau trei linii de cale ferată. Elevaţia intrării principale este caracterizată de un fronton triunghiular, iar acoperişul se sprijină pe o structură metalică ce se descarcă pe zidurile construcţiei, printr-un sistem de arce în plin centru.
Foto. 5. Autogara Filaret, imagine din prezent. Foto. 6. Autogara Filaret - 1904.
La 19 octombrie / 31 octombrie 1869 este inaugurată linia ferată Bucureşti-Giurgiu. Primul tren, care era format din locomotiva Mihai Bravu (locomotivă-tender cu două osii condusă de sir Trevor Barklay) şi trei vagoane cu 90 de călători, a plecat de la Filaret la ora 10,45 şi a sosit la Giurgiu la ora 12,30, după o oprire la Comana. Tot atunci, a plecat şi al doilea tren, Dunărea, condus de românul Nicolae Tănase, socotit primul român mecanic de locomotivă (Majuru, 2006).
În 1960, liniile de tren au fost dezafectate, iar staţia a devenit autogara Filaret. Din păcate, astăzi, construcţia se află într-o stare deplorabilă. Lipsa investiţiilor şi a preocupărilor de a conserva clădirile gării au condus la alterarea esteticii peisajului.
În general, arealul Gara Filaret - Parcul Carol (foto. 6, 7) este caracterizat de o dinamică peisagistică activă, datorită factorilor socio-economici, în primul rând.
Această zonă grupează cele mai multe fabrici vechi din Bucureşti, cu un nucleu apărut în jurul Gării Filaret. Industrializarea zonei este legată de Gara Filaret, prima construită în Bucureşti, fiind prevăzută ca staţie terminus, legând Bucureştiul de Giurgiu, cel mai apropiat port dunărean. După construirea în 1872 a Gării de Nord , importanţa Gării Filaret a scăzut treptat , ea ajungând după 1895 o linie de interes local.
Din 1960 si până în prezent ea a fost folosită ca autogară, fiind clasată ca monument de patrimoniu. Liniile au fost scoase, în prezent neexistând nici un indiciu vizibil al activitaţii anterioare.
Chiar vis-a-vis de Gara Filaret, în incinta Parcului Carol, este fabrica de masini E.Wolff, astăzi Hasper. În primii ani de existenţă ai fabricii se făceau focoase pentru Ministerul de Războiu , cum se numea în acea perioadă. Mai târziu, Wolff a colaborat cu CFR, furnizând primele instalaţii din ţară pentru alimentarea locomotivelor cu aburi.
Uzina termoelectrică de la Filaret, dată în exploatare în septembrie 1908, avea instalate motoare Diesel de 675 CP, cele mai puternice grupuri de acest fel, din Europa epocii, care lucrau într-o centrală electrică.
Tot pe Dealul Filaret, au mai fost construite: Fabrica de chibrituri, Monetăria Naţională şi Fabrica de Timbre. Aceste clădiri, modele de arhitectură industrială, pot fi puse în valoare şi integrate în circuitul turistic al Bucureştiului.Foto. 7. Alee din Parcul Filaret
Concluzii
Analiza spaţiului Parcul Carol - Autogara Filaret scoate în evidenţă importanţa factorilor politici, economici, sociali care şi-au pus amprenta asupra dinamicii acestui peisaj, creând un focar de viaţă socială ce s-a extins continuu. Aceşti factori au fost în concordanţă cu diverse timpuri istorice, consecinţele diferitelor decizii politice, economice sau la nivel arhitectural observându-se foarte bine în prezent, prin funcţiile pe care le îndeplineşte acest areal şi prin importanţa pe care o are în cadrul vietii urbane a Bucureştiului.
Astfel, parcul Carol a suferit de-a lungul timpului modificǎri ale esteticii, ale arhitecturii, peisagisticii sale în ansamblu. Unele obiective arhitecturale s-au păstrat, altele au dispărut sau s-au degradat. Toate modificǎrile ce i s-au adus au avut drept scop satisfacerea cerinţelor recreative ale locuitorilor, astăzi Parcul Carol fiind un spaţiu verde şi de recreere (spaţiu oxigenant ce asigură o mai bună calitate a mediului) reprezentativ pentru municipiul Bucureşti.
Autogara Filaret, un punct istoric al Bucureştiului constituie un „focar” de exapansiune industrială, în prezent, spaţiul aferent fiind neîngrijit, mai degrabă un element de degradare a esteticii peisajului, ca urmare a neglijenţei locuitorilor şi a lipsei de interes acordată de autorităţi pentru acest ansamblu. Spaţiile comerciale din periferii devalorizează potenţialul istoric al acestei clădiri.
În concluzie, acest areal poate fi privit atât din punct de vedere geografic, dar şi istoric, prezentând o influenţă aparte în desfăşurarea vieţii cotidiene a bucureştenilor.
Bibliografie
Chelcea, L. (2008), Bucureştiul postindustrial - memorie dezindustrializare şi regenerare urbană, Bucureşti
Gherasim, C.(2005) , Bucurestiul prezentat in documene cartografice
Majuru, A.(2006), Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Editura Compania, Bucureşti
Vintilă, M. (2003), Evoluţia geografică a unui oraş - Bucureşti-, Editura Paideia, ediţie ingrijită de Gheorghe Niculescu şi Şerban Dragomirescu
Autor: Silvia Ghioca
21.08.2011
3 comentarii:
foarte interesant!!!
ati scris prea mult!!!!!!!!!!!!!!
Ne vom conforma :D
Trimiteți un comentariu