În decembrie 2020 realizam un barometru al școlii online pe un eșantion de 1728 de elevi din întreaga țară. Rezultatele au dezvăluit o suită incredibilă de neajunsuri asociate acestei improvizații, de la reducerea calitativă a procesului didactic, până la problemele de sănătate fizică și psiho-emoțională: dureri musculare sau de cap, oboseală, afecțiuni ale ochilor, stres, sentimente de singurătate și nesiguranță, depresie. Vorbim de un procentaj de cel puțin 30% elevi afectați din eșantionul analizat, ceea ce s-ar traduce în zeci de mii de copii din întreaga țară.
La toate acestea se adaugă lipsa mișcării fizice și slăbirea sistemului imunitar prin diminuarea drastică a contactului cu mediul exterior, reducerea puterii de concentrare prin expunere prelungită la ecrane și periclitarea formării socio-comportamentale a elevilor. Din păcate, decidenții nu conștientizează deplina nevoie de comuniune și forța sa educațională asupra acestor vârste fragile. Jocul, zâmbetul, mingea lovită în curtea școlii sau nerăbdarea de a reîntâlni ochii colegei/colegului par, pentru unii, doar niște simple mofturi. Dacă izolarea continuă, vom crește o generație desensibilizată sau hipersensibilă și sociopată, vitregită de copilărie și adolescență.
În ciuda statisticilor oficiale îmbucurătoare, care arată raritatea formelor grave de COVID dezvoltate de copii, totuși pe umerii firavi ai acestora a fost aruncată o presiune psihică uriașă, transformându-i pe bieții puști în „vectori de transmitere a virusului”. S-a ajuns până la situații abominabile, când copiii refuză din proprie inițiativă jocul în grup sau scoaterea măștii de pe față, pentru „a nu-și omorî părinții și bunicii”. Psihologic vorbind, este oare în regulă să arăți cu degetul copiii un an de zile ca fiind potențiali transmițători patogeni, punându-le în spinare greutatea vieții și a morții propriei familii!?
La adulți, am văzut cum coronavirusul poate dezvolta forme variate de boală, de la cele foarte grave, multe cu deces, favorizate și de comorbidități, imunitate scăzută, vârstă etc., până la cele medii și ușoare. La fel, în multe situații oamenii sunt purtători asimptomatici ai acestui virus. Însă nu există o imagine clară prin care să răspundem la aceste întrebări: Câte cazuri grave, medii și ușoare poate suporta sistemul de sănătate? Ce investiții se impun? Care este riscul de evoluție, în procente, de la asimptomatici la cazuri grave și în ce condiții? Care este procentajul cazurilor ușoare, medii și grave la un moment dat? Numai răspunzând la acestea, se poate gestiona apoi epidemia. Ei bine, vorbim de o statistică reală, cuprinzătoare, iar nu de cifrele panicarde, crescânde în ritmuri amețitoare pe la televizor. Căci poate fi pozitivă toată populația, interesează însă câți anume din toată populația sunt cu risc de evoluție spre cazuri medii și grave, până la urmă.
Adică, pentru a avea o astfel de statistică trebuie făcută testare națională, sistematică și serioasă, existând acum o grămadă de posibilități rapide, noninvazive. Toți elevii trebuie testați în prima zi de revenire la școală, după care monitorizați zilnic și eșalonat. Fiecare școală să aibă o astfel de bază de date, accesibilă monitorilor, pentru a ști în timp real potențialul de risc epidemiologic, numărul pozitivilor și negativilor etc. Învățământ de acasă eventual să facă doar cei pozitivi, iar dacă procentajul lor devine prea mare, abia atunci școala să intre în online 2 săptămâni.
Apoi sunt necesare testări masive la restaurante și în alte locuri publice. Colectarea datelor oferă o informație prețioasă oricărui studiu real, de la care se poate porni. Nu există date, pentru că nu se testează. Încă nu există o perspectivă clară asupra epidemiei, nu se investește suficient în sănătate, iar decidenții speriați de situație preferă să închidă toată țara, pentru a mai diminua, pare-se, gradul de contaminare. O tactică falimentară, luată pe baza părerismului politic, din simple semnături pe niște praguri irelevante statistic și științific, stabilite arbitrar: 3‰, 6‰, 7‰ etc. Astfel ajungem la cazul Timișoarei, unde responsabilii medicali au testat masiv, exemplar, tocmai pentru a avea o imagine amplă a situației. Bineînțeles că pragurile pozitivilor au fost depășite, asta neînsemnând în niciun caz că Timișoara era mai bolnavă decât alte orașe. Virusul nu ține cont de hotarele administrative. Consecința? Au închis orașul, pe motiv de „focar de infecție”. În România competenței scăzute, dacă îți faci treaba ca la carte, tot tu ești pedepsit.
Soluții există. Ele încep cu monitorizarea și studiul. Continuă cu alocarea resurselor, comunicarea eficientă cu publicul - fără tragisme și radicalisme de doi lei, apoi campanii temperate de educare susținute de specialiști. Când un an faci exegeza apocalipsei COVID, prin politicieni și mass-media, nu te aștepta ca trei tineri trecuți doar printr-un guturai să mai dea doi bani pe exagerările tale și să mai empatizeze cu oamenii internați în stări grave! Bineînțeles, virusologii spun că și vaccinurile sunt o soluție, dacă ele sunt suficient testate și se încadrează în parametrii normali ai reacțiilor adverse. Și masca este eficientă în locurile foarte aglomerate și neaeristie. Total de acord! Personal, purtam masca încă din 2018 în metroul aglomerat, pentru a evita gripa. Ceilalți se uitau ciudat la mine. În 2021 purtarea măștii în spațiu deschis și neaglomerat mi se pare absurdă... ceilalți pietoni se uită ciudat la mine.
Decidenții nu au răspunnsuri la nimic: nu știu cum acționează virusul (statistic vorbind), nu știu câte cazuri de boală sunt, câte forme grave, medii sau ușoare, câți asimptomatici, de ce resurse dispun ș.a.m.d. De aceea iau hotărâri iresponsabile, ineficiente, improvizate, contradictorii, abuzive și arogante: închid oamenii în case după o anumită oră, reduc programul de lucru al magazinelor (acestea aglomerându-se), impun purtarea măștii în spațiile deschise și neaglomerate, închid afacerile mici și mijlocii, sunt aroganți și amenințători, îi etichetează pe oameni ca fiind „extremiști, fasciști, teroriști, xenofobi, antisemiți”. Acesta nu este echilibru. Este pur și simplu mânia proletară a celui convins de abilitățile sale organizatorice exemplarare.
Da, soluții există și în școli: pe lângă testare și monitorizare, reguli de aerisire a sălilor în pauze, evitarea contactului cu elevii de la alte clase, păstrarea, pe cât posibil, a unei distanțe de siguranță (evitarea dialogului nas în nas), rămânerea acasă a persoanelor cu simptome de răceală și gripă etc. Elevii trebuie să revină în școli! Toți, nu doar unele clase!
În încheiere propun decidenților următorul postulat spre demonstrare a invalidității lui: „Școala online este mai dăunătoare sănătății copiilor decât este coronavirusul însuși.” Măsurile de prevenție și protecție trebuie să aibă în spate analize științifice, nu părerism politic!
de Ionuț Tudose
2.04.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu