Explicații scurte privind problema calendarului

          Pe timpul lui Iulius Cezar (46 î.Hr.) s-a calculat și a intrat în uz, un an mai târziu, noul mod de măsurare a timpului prin CALENDARUL IULIAN, foarte diferit de cele folosite anterior. Din acel moment anul se împarte în 12 luni și 365 de zile, o dată la patru ani introducându-se anul bisect (366 zile).

Pământul execută o mișcare de revoluție completă (în jurul Soarelui) în 365 zile, 6 ore, 9 minute și 9 secunde. Să reținem această valoare extrem de problematică! Este clar de ce suntem nevoiți să adăugăm o zi în plus la februarie, în anul bisect: cele 6 ore rămase în fiecare an se înmulțesc cu 4 și rezultă 24 de ore.

Fig. 2. Mișcarea de revoluție a Pământului în jurul Soarelui

Dar ce ne facem cu cele 9 minute și 9 secunde?! Practic, dacă nu le-am lua în considerație, în fiecare an calendarul ar rămâne în urmă față de poziția Pământului pe elipsă. Așa că o dată la fiecare 157 de ani toate aceste pierderi cumulate duc la o întârziere de 1 zi. Iar o dată la fiecare 1573 de ani se pierd 10 zile. Ce înseamnă aceasta? Că primăvara vine mai devreme cu 10 zile (la mijlocul lui februarie), iarna vine de asemenea cu 10 zile mai devreme (la mijlocul lui noiembrie) etc.

Fig.3. Papa Grigore XIII

Observându-se decalajul respectiv, pe timpul papei Grigore al XIII-lea (1582) s-a recalculat calendarul iulian prin sărirea a 10 zile. Noul calendar, actualizat practic după fenomenele astronomice, poartă denumirea de CALENDAR GREGORIAN și a fost adoptat gradual de către statele lumii. România a trecut la el abia în 1919. Decalajul crescuse între timp de la 10 la 13 zile, trecerea la noul calendar făcându-se prin sărirea directă de la 1 aprilie 1919 la 14 aprilie 1919.

Bineînțeles că cele 9 minute și 9 secunde buclucașe pun probleme în continuare, fiind mai departe necesare îndreptări. Până în 2100 vom rămâne din nou în urmă cu 1 zi, deci se va face o nouă modificare...

Acum înțelegem de ce evenimentele istorice sunt precizate la două date diferite, corespunzătoare celor două calendare utilizate în paralel. De exemplu, celebra revoluție bolșevică din octombrie (c. iulian) apare în alte surse în noiembrie (c. gregorian).

Biserica Ortodoxă Română a trecut pe „stil nou” (calendar gregorian) în anul 1924. Unele biserici ortodoxe însă, inclusiv din România, creștini cunoscuți drept „ortodocși pe stil/rit vechi”, nu au adoptat noul calendar, ținând în continuare sărbătorile după cel iulian, justificând aceasta prin problemele care apar în fixarea unor sărbători, a unor posturi (sf. Petru și Pavel) etc. De aceea ei sărbătoresc Nașterea Domnului cu o întârziere de 13 zile față de noi, adică pe 7 ianuarie.

Însă neacceptarea modificărilor este oarecum absurdă. Dacă s-ar respinge orice îndreptare a calendarului, în câteva mii de ani (din pricina celor 9 minute și 9 secunde) decalajul dintre fenomenele astronomice și calendar ar crește atât de mult, încât vara ar fi în ianuarie și iarna în iulie... adică s-ar inversa anotimpurile. Oare ar fi teologic să se sărbătorească, de pildă, Învierea Domnului toamna?!

În concluzie, calendarul nu este un instrument perfect (iar din punct de vedere teologal nu este inviolabil), ci necesită ajustări continue. Toate problemele apar din faptul că Pământul, după fix 365 de zile trecute, nu ajunge exact în același punct pe orbită (adică după exact 360ᵒ parcurse), ci îi mai rămân 6 ore, 9 minute și 9 secunde. Of, câte bătăi de cap de la câteva minute și secunde...!

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose

15.12.2017