Infografic: Statele din Europa. Caracteristici demografice

          Pe diagrama de mai jos putem observa  câte 5 caracteristici pentru fiecare stat european. În primul rând, numărul de locuitori (aproximativ) ne este sugerat de poziția căsuței respective. Cu cât un stat apare mai sus pe grafic, cu atât populația sa este mai numeroasă. De exemplu Rusia, Germania sau Italia ocupă rândul de sus, iar microstatele rândul de jos.

            În al doilea rând, tot poziția ne sugerează densitatea populației: aceasta crește de la marginea din stânga spre marginea din dreapta. Astfel, state precum Islanda, Norvegia sau Suedia, cu densități reduse, apar în marginea din stânga. De cealaltă parte sunt fie microstatele, fie statele foarte dezvoltate din Europa de Vest (Regatul Unit, Olanda etc.), ambele categorii având densități foarte mari ale populației.
        Culorile colțurilor ne arată familia sau familiile din care fac parte limbile predominante vorbite. Simbolurile ne arată religiile, iar în partea superioară, pentru statele membre U.E., apare anul aderării.

___
Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose
17.04.2017

6 comentarii:

Unknown spunea...

Superba plansa! Felicitari!

Anonim spunea...

Cool

AdminGeografilia spunea...

Vă mulțumesc!

Anonim spunea...

Factori care a determinat creșterea mortalitații in România.

AdminGeografilia spunea...

Probabil subiectul se referă la perioada de după 1989.

- Principalul factor care a dus la creșterea mortalității este scăderea natalității: Născându-se tot mai puțini copii, proporția vârstnicilor a crescut (fenomenul de îmbătrânire demografică), deci și numărul deceselor, raportat la 1000 de locuitori (că asta înseamnă „mortalitate”) a crescut.
- emigrația unei părți consistente de populație tânără și adultă a dus, de asemenea, la creșterea proporției vârstnicilor, deci și la creșterea mortalității.
Logic că într-o populație îmbătrânită sunt mai multe decese decât într-o populație tânără.

AdminGeografilia spunea...

Este foarte interesant că țări cu condiții foarte bune de trai (Germania, Spania, Regatul Unit, Olanda etc.) au valori ale mortalității asemănătoare cu ale unor state slab dezvoltate, cu condiții de viață chiar foarte grele, din Africa sau Asia. De ce? Pentru că statele dezvoltate sunt îmbătrânite demografic, iar cele slab dezvoltate sunt întinerite, cu natalitate foarte ridicată.

Trimiteți un comentariu