Aceasta a fost una dintre cele mai inteligente sintagme/ întrebări tastate pe Google de cei care ajung să citească Geografilia. Mi-am dat seama că, cel mai probabil, cititorul respectiv nu a găsit ceea ce căuta, de aceea răspund aici acestei întrebări interesante.
Punctele cardinale sunt în număr de 4 (Nord, Sud, Est, Vest), la care se pot adăuga cele intercardinale, al căror număr poate varia de la 4 (NE, SE, SV, NV) la 12 (cele patru de dinainte plus NNE, ENE, SSE etc) la 36 etc. Toate sunt însă stabilite în funcție de cele 4 puncte cardinale (N, S, V, E).
Nordul și Sudul sunt determinate de direcția meridianelor, care unesc cei doi poli geografici. Deci direcțiile N-S pe tot Globul sunt drepte (raportându-ne la orizontala terestră), dar nu și paralele între ele, deoarece converg în cei doi poli geografici.
În schimb, direcțiile V-E sunt paralele înre ele pe tot Globul, dar nu sunt drepte, decât cea de pe ecuator. În rest sunt direcții curbe.
Adică, dacă ne-am deplasa spre Nord (sau spre Sud) pe distanță mare (sute de km), am ține drumul drept, pe când dacă ne-am deplasa spre Est (sau spre Vest) pe distanțe mari, traseul nostru ar descrie o curbă continuă la dreapta sau la stânga, în funcție de emisfera în care ne aflăm și de punctul cardinal spre care ne deplasăm (E sau V).
Și acum răspunsul la întrebarea din titlu. La cei doi poli geografici există un singur punct cardinal, fiind singurele locuri de pe Pământ care nu au 4 puncte cardinale. Dacă am sta exact pe Polul Nord, în orice direcție ne-am uita am fi orientați doar spre Sud. Invers, la Polul Sud am privi doar spre Nord. Acolo nu există direcție Vest - Est. Așa se demonstrează și faptul că direcția V-E reprezintă o consecință a direcției N-S (adică este perpendiculară pe direcția N-S).
Atenție însă! Nu trebuie să confundăm polii geografici (care determină punctele cardinale) cu polii magnetici. Vezi aici diferența dintre ei!
De Ionuț Tudose
19.03.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu