Întâmplarea a avut loc acum aproximativ un an şi a avut mai multe etape. Am început să particip la Olimpiada Naţională de Geografie încă din clasa a VIII-a, cu rezultate bune datorită unei colaborări rodnice cu profesorul meu de Geografie, domnul Ion Răduţă de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna.
Îmi doream mereu să ajung la etapa internaţională şi, deşi îndeplineam toate condiţiile de a participa, rămâneam sub linie, echipa fiind deja formată dinainte ca eu să încep a participa, cei din lot fiind cu un an mai mare şi având o şansă mai mare ca mine de a fi selecţionaţi.â
Deşi mi s-a spus că nu mai pot fi aleasă, am încercat în fiecare an, dar şansele erau minime. Şi astfel am ajuns în clasa a XII-a, în care nu se mai ajunge la o etapă superioară celei naţionale decât având o experienţă anterioară ca olimpic. În mod logic trebuia să renunţ. Dar, spre bucuria mea, exact în acel an, l-am cunoscut pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici. Mi-am pus toată speranţa în el, m-am rugat din răsputeri să mă ajute şi am continuat să mă pregătesc.
La Olimpiadă, în ultimul moment şi sunt sigură că datorită ajutorului Sfântului Ioan, am avut o şansă mai mare şi în final am reuşit, fapt la care nimeni nu se aştepta. Greul însă abia după aceasta a urmat, deoarece era enorm de învăţat, toată Geografia, de la A la Z, şi probe practice pentru care nu aveam cum să ne pregătim, era nevoie de multă inspiraţie.
Nu s-a mai întâmplat, cel puţin în lotul olimpic al României, ca cineva să fie în primii trei şi să ia aur de la prima participare; tot ceea ce îmi doream era să nu trag, în vreun fel, echipa în jos, alte ambiţii pentru mine fiind „imposibil” de atins. Dar în sufletul meu îmi doream o medalie, dar la aur nu avea curajul să mă gândesc şi îl rugam pe Sf. Ioan să mă ajute să învăţ, să fiu vrednică de un premiu cât mai mare, pe care să-l merit, un premiu cât crede el de cuviinţă.
Probele s-au desfăşurat în Köln (Germania), în perioada 21-27 august 2012, au fost destul de dificile şi solicitante, iar competiţia a fost aprigă. Speram să prind ultima medalie, dar eram liniştită, deşi nu îmi puteam explica cum, deoarece sunt în general emotivă. Dar pe tot parcursul concursului am fost de un calm ce nu îmi este caracteristic în momente atât de tensionante.
A sosit şi premierea, iar aurul se premia la Filarmonică, însă nu se ştia clasamentul, iar restul medaliilor erau date într-o sală dintr-un hotel. Trebuie precizat că, fiind sute de participanţi din toate colţurile lumii (Japonia, Australia, Mexic, Nigeria ş.a.) şi rezultate foarte apropiate, se oferă la astfel de competiţii aur la primii 10 câştigători, la următorii 10 argint şi tot aşa, astfel încât aproximativ 5% dintre participanţi sunt premiaţi.
Înainte să se ofere aurul primilor clasaţi a fost un concert, pe care l-am ascultat fără prea multe emoţii, iar în timpul unei melodii, în locul unde se afla orchestra mi-a apărut chipul Sfântului Ioan Maximovici, exact ca în icoană, zâmbindu-mi. A durat doar câteva secunde, însă înainte nu mă gândisem la el, deci nu a fost vreo închipuire. Atunci mi-am adus aminte de Sfântul Ioan, i-am mulţumit din inimă pentru tot şi l-am rugat să-mi dăruiască ceea ce crede că merit.
Imediat după concert a început premierea şi, spre surpriza mea, am primit medalia de aur, mai exact aur decernat primilor trei. Sfântul Ioan Maximovici mi-a dat titlul care e mai mult decât aş fi putut eu realiza şi merita vreodată fără ajutorul şi rugăciunile lui, titlul de cea mai bună geografă din lume.
Primul lucru pe care am vrut să-l fac când m-am întors acasă a fost să cumpăr o icoană cu Sfântul Ioan Maximovici, însă nu am găsit şi tare m-am mâhnit. Dar icoana a sosit în dar tocmai de la cel care m-a susţinut mereu, de la profesorul meu de Geografie, iar acum medalia de aur stă la loc de cinste, la icoana celui căruia îi aparţine. Tot ceea ce am realizat nu aş fi fost în stare niciodată a împlini fără ajutorul Sfântului Ioan Maximovici, căruia îi mulţumesc din toată inima.
Sf. Gheorghe, 2 iulie 2013,
la praznicul Sfântului Ioan Maximovici
Articol apărut în FAMILIA ORTODOXĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu