Acest articol se adresează în primul rând elevilor mei. Referatul este o lucrare de dimensiuni mici (1-2 pagini aș prefera), care sintetizează informațiile consultate de voi în 2-3 surse diferite.
Orice referat trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Arabia Saudită (10 curiozități)
Despre Arabia Saudită, cea mai mare țară din Pen. Arabă și Asia de SV, vecină cu Iordania, Iraq, Kuwait, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman și Yemen, primele lucruri care ne vin în minte sunt petrolul, islamul și deșertul. În afară de acestea, deasupra acestei națiuni tronează încă multe prejudecăți. Saudiții nu sunt un popor extremist, orașele lor nu sunt deloc între cele mai periculoase, iar femeile nu au un statut social atât de rău pe cât se crede. Mai departe vom descoperi 10 curiozități despre Arabia Saudită.
Cuvinte cheie:
al naslaa,
Arabia,
curiozități,
deșert,
geografie,
haboob,
hijab,
mada'in saleh,
peninsulă,
război rece,
regat,
Rub-al-Khali,
Saudită,
stanca,
tropical-arid,
tudoseionut,
ueduri
10 ani de Geografilia
10 ani de Geografilia (2010-2020): 650 de postări (din care 4% aparțin colaboratorilor); milioane de accesări (zilnic sute); zeci de mii de elevi ajutați; o sursă de inspirație pentru sute de profesori, metodiști, inspectori școlari, studenți și chiar cadre universitare.
Cuvinte cheie:
10 ani,
accesări,
blog,
calitate,
colaboratori,
elevi,
formarea,
generații,
geografie,
geografilia,
inspectori școlari,
metodiști,
postări,
profesori,
seriozitate,
site,
tudoseionut
Migrațiile pe Glob în anul 2020
Harta de mai jos este actualizarea celei din 2017 și ne arată valorile bilanțului migratoriu (la ‰ de locuitori) și sensurile principalelor fluxuri. Modificări majore nu s-au produs. Principalele arii de recepție a migranților sunt America Anglo-saxonă, Europa de Vest și Centrală, regiunea Golfului Persic, Australia-Noua Zeelandă și, mai nou, coasta pacifică a Americii de Sud. Ariile de emigrare rămân cam aceleași: America Centrală-Mexic, Africa, Europa de Est, Asia Centrală, Sudică și Sud-Estică.
Cuvinte cheie:
2020,
bilant,
emigrație,
exod,
hartă,
migratiile,
migratoriu,
pe glob,
rată,
Republica Centrafricană,
România,
siria,
sudanul de sud,
tudoseionut,
valori,
Venezuela
Antigua și Barbuda (10 curiozități)
Bătută de valurile Mării Caraibelor și ale Oceanului Atlantic, uneori atât de plăcut și liniștit, alteori vijelios și extrem de periculos, țărișoara din Antilele Mici încearcă din răsputeri, de cele mai multe ori cu succes, să își croiască un destin propriu pe baza unui turism care valorifică ofertantul mediu natural, numit de unii „paradis tropical”. Să descoperim mai departe 10 curiozități despre Antigua și Barbuda, o mică țară insulară din America Centrală.
Cuvinte cheie:
America Centrală,
antigua,
Antilele Mici,
barbuda,
Caraibe,
caret,
corali,
curiozități,
fregata,
lumii,
recifi,
saint john's,
statele,
tudoseionuț,
țări,
vârful obama
„Înalta aventură”, de Edmund Hillary
Recent am citit această carte, pe care o recomand tuturor iubitorilor de munte, de necunoscut și aventură. Ea rememorează în detaliu, la persoana I, toate acțiunile premergătoare cuceririi Everestului (1953), precum și ascensiunea în sine, în urma cărora neozeelandezul Edmund Hillary și nepalezul Tenzing Norgay s-au încununat cu succes.
Cuvinte cheie:
alpiniști,
carte,
căderi de gheață,
circuri,
cucerire,
culii,
edmund hillary,
Everest,
expediție,
Himalaya,
înalta aventură,
șerpași,
tabără,
tenzing norgay
Angola (10 curiozități)
Angola, stat din sud-vestul Africii, are deschidere largă la oceanul Atlantic și se învecinează cu Namibia (S), Zambia (E), R.D. Congo (E, N) și Congo (N). Dați play melodiei cântate de Cesaria Evora (originară din Capul Verde) și urmăriți simultan cele 10 curiozități despre Angola.
Cuvinte cheie:
angola,
bantu,
boșimani,
cabinda,
colonie,
curiozități,
exclavă,
geografie,
khoisan,
luanda,
lumii,
muchimba,
ovimbundu,
portugheză,
savană,
statele,
subecuatorială,
triburi,
tudoseionut,
țări
Abonați-vă la:
Postări (Atom)