În activitatea noastră suntem încercați uneori de un profund sentiment al propriei inutilități. Îl simțim în fața capetelor adormite pe bănci și a căscatului prelungit, în spatele monologurilor noastre nepiperate și a întrebărilor retorice care refuză să devină discuții, în fața gălăgiei și a dezordinii incontrolabile sau în fața indiferenței acaparatoare. Reflectăm asupra insuccesului, întrebându-ne dacă nu cumva ne-am greșit profesia.