Soluția întrebării logico-geografice din luna mai

          În luna mai am afișat pe blog imaginea alăturată, însoțită de întrebarea ”Spre ce punct cardinal se îndreaptă copilul din prim plan?”. Răspunsurile au fost foarte variate (fig.2), însă s-a detașat considerabil varianta ”sud”. Totuși, acesta să fie oare și răspunsul corect?!

Fig.1. Imaginea buclucașă



 Fig.2. Răspunsurile cititorilor la întrebarea
”Spre ce punct cardinal se deplasează copilul din prim plan?”

          Soluția. Analizând imaginea, vom observa umbrele paralele ale obiectelor. Deci sunt determinate de soare, nu de vreo sursă artificială. De asemenea umbrele sunt foarte alungite, fapt specific în mai multe situații:
1) soarele este aprox. la răsărit (la E);
2) soarele este aprox. la apus (la V);
3) zona este la latitudini mari, umbrele putând fi alungite și în timpul zilei;
          Varianta nr. 3) iese din discuție din cauza vegetației și a hainelor subțiri ale copiilor. Prin urmare soarele, existent în partea dreaptă cum privim imaginea, este ori la est ori la vest. 
         Copiii au ghiozdane în spate și ies dintr-o clădire ce seamănă mai degrabă a școală decât a bloc de locuit. Deci este surprins momentul ieșirii de la ore, care nu poate fi niciodată dimineața, ci doar în cursul zilei sau seara. 
          Așadar soarele (dreapta imaginii) este la apus (V), în stânga este E, în depărtare (în spate) este S, iar spre noi este N.
          Răspuns corect: c) nord

de Ionuț Tudose
6.06.2016

3 comentarii:

  1. detaliul buclucus:) si eu as fi spus 'sud' (deoarece nu am o viata activa dimineata si nu am observat umbrele prelungi in aceasta parte a zilei)

    RăspundețiȘtergere
  2. e clar ca e nord :P, ca ies de la scoala!

    RăspundețiȘtergere
  3. e puțin ciudat, majoritatea edificilor ,în care se efectuează activitățile în mare parte în prima jumătate a zilei, sunt construite cu geamurile, ușa(intrare/ieșire) spre răsărit,probabil arhitectura școlii a dus în eroare majoritatea celor care au votat varianta respectivă

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...