Piramidele de pǎmânt de la Şona, judeţul Braşov. Partea a II-a




          Mai departe  este continuarea pǎrţii întâi. Citiţi-o dacǎ nu aţi fǎcut-o încǎ! :)







          III. INDICII TOPONIMICE
          Ştiinţǎ interdisciplinarǎ, la contactul geografiei cu istoria, lingvistica, arheologia şi altele, toponimia are harul de a spune adevǎrul. Atâta timp cât asupra toponimelor nu s-au fǎcut intervenţii forţate, numele locurilor au rǎmas principala identitate a spaţiului, studiul acestor denumiri oferindu-ne cele mai importante indicii de naturǎ istorico-geograficǎ. Astfel, toponimele de pe cuprinsul României de genul “Valea Rea”, “Stânişoara”, “Câmpulung”, satul “Plopu”, “Satul Nou” etc. nu sunt doar simple denumiri, ci înmagazineazǎ o întreagǎ identitate geograficǎ a locului.
          Toponimele din jurul localitǎţii Şona, extrase de pe harta topograficǎ 1:25 000, atestǎ câteva chestiuni interesante.
          - Abundenţa vegetaţiei în numele de locuri, hidronime sau oronime: Valea Carpenului, Dealul Arinişului, Valea Fagilor, Pe Pǎdurea Mare(10), Dealul Piscul Fagilor, Dealul Şesul Rogojinii, Valea Salciei, Locul cu Arini, Dealul Fǎgetului, Dealul Alunişului etc. Interesant este cǎ bunǎ parte din aceste toponime nu mai sunt în concordanţǎ cu realitatea, dovedind despǎduririle din trecut pe spaţii extinse.
          - Singurul toponim care ne pune pe gânduri este situat la o distanţǎ de 5 km în linie dreaptǎ NV şi 6 km pe potecǎ faţǎ de guruieţe: vf. “La Comoarǎ” (637 m). Cercetǎri asupra acestui toponim nu am fǎcut, însǎ suntem sceptici cǎ ar avea vreo legǎturǎ cu guruieţele, datoritǎ distanţei mari dintre ele, a izolǎrii unuia faţǎ de celǎlalt din cauza reliefului, a existenţei altor vârfuri mai apropiate.
          - Spre deosebire de toponimele care amintesc de pǎduri ce nu mai sunt, celelalte se aflǎ în concordanţǎ cu realitatea prezentului. Astfel “La Râpǎ” apare pe o vale torenţialǎ adâncǎ; interfluviile plate au în denumire cuvântul “Şes” (Dealul Şesului, Dealul Şesul Rogojinii); interfluviile şi vârfurile mai ascuţite au în denumire cuvântul “Pisc” (Dealul Piscul Fagilor); în lunca Oltului toate denumirile reflectǎ fidel realitatea – “Lunca din Mijloc” (în interiorul unui meandru), “În Luncǎ”, “Balta Mare” (zonǎ înmlǎştinatǎ cu multe cursuri pǎrǎsite) etc.
          Guruieţe. În aceste condiţii, chiar denumirea formaţiunilor de pǎmânt ar putea sǎ ne ofere indicii puternice. Dupǎ cum am vǎzut, sǎtenii le spun “guruieţe”, dar şi “guruieţi” (11). Amândouǎ denumirile sunt cu siguranţǎ variaţii locale ale mult mai cunoscutului “gruieţ, pl. gruieţe”, diminutiv al lui “grui, pl. gruiuri şi gruie”. Sǎ vedem ce înseamnǎ fiecare dintre ele:
Tabelul 1. Definiţii ale lui “grui” şi “gruieţ”. 

          În primul rând trebuie specificatǎ absenţa din dicţionar a cuvântului “guruieţ, pl. guruieţe / guruieţi”, ceea ce ne îndreptǎţeşte sǎ credem cǎ acesta reprezintǎ doar o formǎ localǎ a lui “gruieţ, pl. gruieţe”. În Dicţionarul Enciclopedic mai vechi (1978), “gruieţ” apare de fapt “gruiet”. De asemenea, forma de plural “gruieţi” nu este specificatǎ, dându-ne un motiv în plus sǎ desemnǎm movilele la plural prin termenul “guruieţe”, ci nu “guruieţi”.
          Pe harta topograficǎ 1:25 000, ediţia 1981, apare toponimul “gruieţele” (fig.10), toponim în neconcordanţǎ perfectǎ cu realitatea (oamenii spun “guruieţele”). Pe o altǎ hartǎ mai veche, Plan Director de Tragere (realizat în anii ’50), apare de asemenea toponimul “gruieţele”.
Fig.10. Fragment din harta topograficǎ. 

Tabelul 2. Sintetizând informaţiile de mai sus: 

          Putem observa cǎ termenii analizaţi nu fac nicio trimitere precisǎ spre o formǎ construitǎ antropic (piramidǎ, tumul, mormânt etc). În schimb fac referire clarǎ spre forme de relief naturale (GRUIEŢ = val de alunecare). Ar putea fi şi guruieţele noastre doar rezultatul unor alunecǎri de teren? Termenul “gruieţ” ne obligǎ mai departe sǎ pǎtrundem în domeniul geomorfologiei, mai exact cel al alunecǎrilor de teren.
          “El (alunecarea ca proces geomorfologic, n.n) constǎ în desprinderea, sub acţiunea gravitaţiei, a unui pachet de roci care se deplaseazǎ spre baza versantului pe strate argiloase.” (M. Ielenicz, 2010).
          Existǎ trei categorii de condiţii de realizare a procesului (M. Ielenicz, 2010):
          1. Condiţii potenţiale: existenţa unor roci argiloase, marno-argiloase, care prin umectare puternicǎ devin plastice favorizând alunecarea straturilor de deasupra; prezenţa pantei; prezenţa apei; absenţa unei vegetaţii cu sistem radicular bogat capabilǎ sǎ stabilizeze terenurile.
          2. Condiţii pregǎtitoare: abundenţa apei în roci sau în depozitele de pe versanţi (în urma ploilor torenţiale sau a topirii stratului gros de zǎpadǎ); mǎrirea valorii pantei (implicit ruperea stǎrii de echilibru) de factorii naturali (adâncirea ogaşelor, torenţilor, râurilor) sau antropici (secţionarea versanţilor).
          3. Condiţii declanşatoare: presiunea exercitatǎ asupra rocilor din versanţi prin creşterea greutǎţii unor elemente aflate pe ele; fisurarea rocilor în timpul seismelor naturale sau antropice; adoptarea unei utilizǎri neadecvate a terenului etc.
          În urma procesului de alunecare iau naştere noi forme de relief: râpa de desprindere (cornişa de desprindere), corpul alunecǎrii şi patul alunecǎrii (suprafaţa pe care s-a realizat procesul) (fig.11). Acestea au caracteristici foarte variate, conturând mai multe tipuri de alunecǎri. Dupǎ criteriul poziţiei (adâncimii) la care se aflǎ patul de alunecare, pot fi separate alunecǎri la suprafaţǎ, de micǎ adâncime sau profunde.
Fig.11. Elementele unei alunecǎri de teren (dupǎ Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). 

          Alunecǎri masive de versant. Alunecǎrile masive de versant fac parte din categoria alunecǎrilor profunde şi prezintǎ urmǎtoarele caracteristici (M. Ielenicz, 2010):
          1. Râpa de desprindere se aflǎ în treimea superioarǎ a versantului şi are înǎlţimi de la 2-3m la peste 50m.
          2. Corpul alunecǎrii constituie o masǎ heterogenǎ (trepte, valuri, curgeri de noroi, microdepresiuni lacustre sau cu exces de umiditate etc.) cu grad de amestec şi fragmentare a materialelor.
          3. Evoluţia începe prin individualizarea unei alunecǎri profunde în jumǎtatea superioarǎ a versantului, apoi urmeazǎ retragerea şi extinderea râpei de desprindere, a corpului alunecǎrii prin angrenarea în mişcare a depozitelor adiacente, desprinderea ulterioarǎ a unor trepte secundare de mai mici dimensiuni. Treptele vechi cunosc transformǎri prin spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, alunecǎri superficiale.
          4. Masa frontalǎ a alunecǎrii, datoritǎ amestecului materialelor şi a împingerilor repetate, iar uneori şi intervenţiilor antropice (arǎturǎ), îşi modificǎ înfǎţişarea de la puternic vǎlurit la un glacis deluvial ondulat.
          5. Dacǎ în alcǎtuirea geologicǎ a regiunilor deluroase monoclinale sau slab cutate alterneazǎ strate groase de gresii, tufuri, microconglomerate, marne, argile se pot produce alunecǎri masive de versant, denumite “glimee” în Transilvania şi Moldova (fig.12). Aceasta prezintǎ 2-5 şiruri de trepte, mai multe aliniamente de valuri şi un glacis deluvial. Înfǎţişarea treptelor evolueazǎ de la trunchiuri alungite de piramidǎ (copârşeu) la conuri ţuguiate (ţiglǎi) sau rotunjite (gruieţe). (M. Ielenicz, 2010).
          Aşadar, guruieţele noastre ar putea fi doar trepte de alunecare (gruieţe) din cadrul unei glimee (alunecare masivǎ de versant)?
 Fig.12. Formarea unei glimee (dupǎ M. Ielenicz, 2010). 

          IV. INDICII PEDOLOGICE ŞI GEOLOGICE. 
          La faţa locului câteva observaţii de naturǎ pedo-geologicǎ au fost suficiente pentru a trage câteva concluzii importante în desluşirea misterului guruieţelor.
          Secţiunea pedo-geologicǎ. La marginea satului, în versantul de pe stânga drumului ce duce la guruieţe (la o distanţǎ de ~500 m de acestea) existǎ o excavaţie (fig.13) de naturǎ antropicǎ (pentru utilizarea pǎmântului ca material de construcţie), printre puţinele din zonǎ care scot la zi rocile pe grosime mai mare de 2 m. Aceastǎ secţiune evidenţiazǎ existenţa unui erodosol (sol erodat) cu un orizont A ocric slab individualizat situat peste depozite de argile cu intercalaţii marnoase, luto-nisipoase şi cu elemente grezoase (nisipuri cimentate). Prezenţa erodosolului reprezintǎ amprenta unei morfodinamici actuale active (spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, torenţialitate, alunecǎri). De altfel, erodosolul este atestat de harta solurilor pe tot cuprinsul arealului dintre lunca Oltului, Dealul Şesului, satul Şona (inclusiv în arealul guruieţelor). 
Fig.13. Secţiune pedo-geologicǎ. 

          În cadrul depozitului se observǎ duritatea şi rezistenţa diferite ale rocilor (de la argilǎ la nisipurile cimentate).
          Observaţii la guruieţe. Pe întregul cuprins al arealului guruieţelor se observǎ o mare influenţǎ litologicǎ (a argilelor): argile de la suprafaţǎ sau de la semisuprafaţǎ şi sol cu texturǎ luto-argiloasǎ (fig.14); umiditate ridicatǎ în sol pe spaţiile orizontale adiacente (impermeabilitatea argilei); dupǎ ploaie tot terenul capǎtǎ aspect mocirlos.
Fig.14. Argilǎ şi lut argilos de culoare gǎlbuie la suprafaţa unui guruieţ. 

           Aşadar,
          - în compoziţia litologicǎ intrǎ argile (condiţie potenţialǎ pentru declanşarea unor alunecǎri de teren).
          - alǎturi de argile mai apar marne şi nisipuri cimentate (compoziţie care apare la alunecǎrile profunde de versant, de tip glimee, dupǎ cum am vǎzut în capitolul anterior).
          - arealul guruieţelor prezintǎ pantǎ (condiţie potenţialǎ pentru declanşarea unor alunecǎri de teren) dinspre Dealul Şesului spre lunca Oltului.
          - erodosolul reprezintǎ consecinţa unei dinamici morfologice active (spǎlare în suprafaţǎ, şiroire, torenţialitate, alunecǎri superficiale) suprapusǎ peste un relief vǎlurit sau ondulat, pe spaţii extinse, care aminteşte de alunecǎri de teren produse în trecut.
          În aceste condiţii, devine tot mai evident cǎ guruieţele ar putea fi doar treptele (gruieţe) unor alunecǎri profunde (de tip glimee).
          Împǎtimiţii ideii formaţiunilor construite antropic (tumuli, piramide etc) trebuie sǎ se întrebe “De ce ar construi cineva astfel de formaţiuni (al cǎror scop în sine este sǎ reziste peste veacuri) în cel mai nepotrivit loc - foarte vulnerabil la alunecǎri de teren?”

          V. ARGUMENTE GEOMORFOLOGICE.
          În secţiunea aceasta a lucrǎrii vom demonstra existenţa unor alunecǎri profunde de versant (glimee) la Şona, le vom carta şi, dacǎ va fi cazul, vom avansa şi alte întrebǎri cǎtre împǎtimiţii ideii “formaţiunilor construite antropic”.
          “În Podişul Transilvaniei, relieful de glimee constituie un element caracteristic al peisajului, în particular pentru partea sa sudicǎ (Podişul Hârtibaciului) atât prin frecvenţǎ, cât mai ales prin suprafaţa mare pe care o afecteazǎ” (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). În Câmpia Transilvaniei existǎ peste 500 de areale cu glimee (dupǎ V. Gârbacea, 1992, citat de Gh. Roşian, 2009). Glimeele din Podişul Hârtibaciului (nu la fel de numeroase ca în Câmpia Transilvaniei) afecteazǎ însǎ suprafeţe foarte extinse: Saeş – 1550 ha, Movile – 900 ha, Saschiz – 615 ha (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003).
          Aşadar, formaţiunile de la Şona se aflǎ spre periferia unui întins teritoriu al alunecǎrilor profunde de tip glimee: Podişul Transilvaniei (inclusiv Podişul Hârtibaciului, pe a cǎrui ramǎ sudicǎ se desfǎşoara acestea).
Fig.15. Alte glimee, la Apold, octombrie 2002 (Sursa: Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). 

          Alunecǎrile de tip glimee de la Şona. Dupǎ cum vom vedea mai departe, arealul guruieţelor prezintǎ toate caracteristicile unei alunecǎri masive de tip glimee.
          Astfel, versantul abrupt “cu aspect de zid de apǎrare” (fig.2, fig.9) reprezintǎ râpa de desprindere. Acoperirea sa cu sol şi vegetaţie (rocile nu apar la zi) sugereazǎ stadiul de stabilizare atins. La bazǎ prezintǎ aspect vǎlurit, ca o consecinţǎ a unor alunecǎri superficiale recente. Domolirea pantei în urma stabilizǎrii, precum şi absenţa altor indicii (rocǎ în afloriment) constituie impedimente majore în identificarea extinderii ei spaţiale exacte. Are lungimi de ordinul câtorva sute de metri. Este poziţionatǎ la partea superioarǎ a versantului abrupt (frontul de cuestǎ) al Dealului Şesului, chiar sub linia interfluvialǎ. În partea opusǎ (N), versantul coboarǎ lin în Valea Carpenului (spinare de cuestǎ). În aceste condiţii, alunecarea este inversǎ pe cǎderea straturilor (de tip obsecvent).
          Patul de alunecare. Reprezintǎ suprafaţa argiloasǎ pe care s-a realizat procesul. Corespunde câmpului din jurul guruieţelor şi înclinǎ în general spre lunca Oltului. Diferitele sectoare au fost drenate şi modelate de procesele ulterioare (spǎlǎri în suprafaţǎ, şiroiri) înclinând ca atare spre organismele torenţiale limitrofe. Aproape în totalitate însǎ, patul este acoperit de materiale alunecate.
          Corpul alunecǎrii. Este cel mai important din perspectiva noastrǎ, deoarece în cadrul sǎu apar treptele spectaculoase (guruieţele) dispuse în mai multe şiruri de alunecare. Poziţia şi orientarea fiecǎrei movile ne permit refacerea a 4 şiruri de gruieţe plus un şir de valuri la baza râpei.
          La partea frontalǎ şi în lateral se extinde un glacis deluvio-coluvial, nivelat prin lucrǎri agricole. De asemenea, spaţiul din vecinǎtatea guruieţelor a cunoscut modificǎri în urma lucrǎrilor antropice (nivelǎri agricole). Pe latura sud-esticǎ a guruieţelor existǎ un organism torenţial ce dreneazǎ o parte din apele cu rol modelator (pluviodenudare, spǎlǎri în suprafaţǎ, alunecǎri superficiale). Cealaltǎ parte este drenatǎ de un alt organism torenţial, mai bine dezvoltat, în Vest.
          Glimeele transilvǎnene au fost studiate de numeroşi autori (T. Morariu, V. Gârbacea, N. Josan, Florina Grecu, P. Cocean, L. Buzilǎ, L. Munteanu etc), ale cǎror contribuţii au îmbogǎţit cunoaştiinţele asupra lor. Iatǎ câteva caracteristici generale ale lor, conform Grecu şi Palmentola (2003), observabile şi în cazul Şona:
          - Forma şi dimensiunile movilelor scad de la partea superioarǎ spre cea inferioarǎ a versantului, fiind în raport direct cu vârsta şi stadiul de evoluţie, cele mai recente şi mai mari gǎsindu-se lângǎ râpa de desprindere.
          - Versanţii unei movile, prin caracterul abrupt spre râpa de desprindere şi mai lin în direcţia deplasǎrii, îi conferǎ o anumitǎ asimetrie în profil transversal.
          - În Podişul Hârtibaciului numǎrul şirurilor de movile variazǎ între 5 şi 8. Glimeea de la Şona prezintǎ de asemenea şi cele 5 trǎsǎturi extrase din M. Ielenicz (2010) şi enunţate în “III. INDICII TOPONIMICE”.
          Toate caracteristicile observabile în teren, precum şi asemǎnǎrile cu alte glimee, demitizeazǎ complet ideea piramidelor, a tumulilor, a vestigiilor dacice sau a altor formaţiuni construite antropic. În plus, toate aceste trǎsǎturi ne permit sǎ refacem geneza, evoluţia sau vârsta guruieţelor, dupǎ cum vom vedea în cele ce urmeazǎ.

          Formarea şi evoluţia guruieţelor. Guruieţele (gruieţele), aşa cum apar astǎzi în peisaj, sunt rezultatul unei evoluţii naturale destul de îndelungate. Totodatǎ, apar ca un stadiu intermediar spre nivelarea finalǎ realizatǎ de agenţii externi. În fig.17 este ilustratǎ aceastǎ evoluţie. Faptul cǎ gruieţele sunt tot mai bine individualizate spre râpa de desprindere (unde dominǎ G1, G2, G3, G4 – notat şirul 2 în fig.17), sugereazǎ cǎ acestea din urmǎ sunt cele mai noi. Aşadar, primele gruieţe desprinse sunt cele de la bazǎ, unele dintre ele nivelate de mult de eroziune. În aceastǎ circumstanţǎ, râpa de desprindere iniţialǎ a ocupat o poziţie mai jos pe versant (la partea medianǎ). Condiţiile potenţiale (structurǎ monoclinalǎ inversǎ – front de cuestǎ, cu argile, marne şi nisipuri cimentate; pantǎ a terenului; umectare puternicǎ a depozitelor; probabil absenţa unei vegetaţii stabilizatoare), condiţiile pregǎtitoare şi cele declanşatoare au generat procesul propriu-zis de alunecare masivǎ de versant, desfǎşuratǎ în mai multe faze, în timpul cǎrora se desprindeau copârşee (movile alungite prismatice). Acestea intrau în faza modelǎrii (pluviodenudare, eroziune în suprafaţǎ, şiroiri, alunecǎri superficiale) şi a individualizǎrii gruieţelor.
          Devine clar astfel cum s-au format movilele, de ce sunt înşiruite, de ce movilele nordice sunt cele mai bine conturate - întrebǎri care dǎinuiau peste “misterul piramidelor de pǎmânt”.
 Fig.17. Formarea şi evoluţia glimeei de la Şona, reprezentare schematicǎ. 1,2 – faze premergǎtoare alunecǎrii; 3…6 – fazele alunecǎrii; 7 – fazǎ posterioarǎ alunecǎrii, de modelare erozionalǎ şi individualizarea gruieţelor. R – râpǎ de desprindere; P – pat de alunecare; C – copârşeu; G – gruieţ; V – val de alunecare; Gl – glacis deluvio – coluvial. 

          Asimetria guruieţelor. O observaţie mai atentǎ asupra formei exterioare a guruieţelor ne relevǎ un fapt foarte interesant: versanţii lor nordici (orientaţi spre râpa de desprindere) sunt mai abrupţi decât versanţii sudici (orientaţi spre râul Olt - fig.18). Iar dacǎ împǎtimiţii ideii “piramidelor / tumulilor etc” continuǎ încǎ lecturarea acestui studiu, atunci le propunem încǎ o întrebare: “De ce eventualii constructori au optat pentru forme asimetrice?”. Dacǎ asimetria este o consecinţǎ a evoluţiei naturale ulterioare, atunci ne manifestǎm compasiunea pentru acei nepricepuţi constructori de formaţiuni menite a rezista peste veacuri, dar dovedite ca fiind fragile în faţa intemperiilor vremurilor.


Fig.18. Asimetria guruieţelor. Se observǎ cǎ versanţii orientaţi spre Olt (sudici) sunt mai slab înclinaţi decât cei orientaţi nordic (spre râpa de desprindere). 

          Dinamica geomorfologicǎ explicǎ însǎ asimetria guruieţelor. Volumul de material dislocat şi alunecat s-a stabilizat pe suprafaţa slab înclinatǎ t (fig. 19). Materialul versantului nordic, datoritǎ unor forţe de frecare mai intense în punctul a (deci a unei stabilitǎţi mai mari) a permis conservarea unor pante mai mari. În schimb, pe versantul sudic, frecarea mai slabǎ cu baza (datoritǎ gravitaţiei) a generat o reorganizare a materiei pe versant şi, de aici, o pantǎ mai micǎ (fig.20). 
Fig.19. Explicarea asimetriei guruieţelor, reprezentare schematicǎ. o – suprafaţa orizontalǎ; t – suprafaţa topograficǎ (înclinatǎ); a şi b – unghiurile versanţilor cu suprafaţa topograficǎ; sǎgeata – sensul de deplasare a movilei (guruieţ). 
Fig.20. Un volum de material alunecat şi depus, ipotetic considerat simetric (1). Datoritǎ unghiului de frecare (deci a stabilitǎţii mai mari în punctul a decât în punctul b, cei doi versanţi se fixeazǎ diferenţiat, conferind formei de relief aspect asimetric (2). 

          Şeile de legǎturǎ. Conexiunile dintre guruieţe au oferit prilejul altor interpretǎri fanteziste. Ele sunt doar urmele şi dovezile unei unitǎţi a gruieţelor din acelaşi şir, care au constituit împreunǎ copârşee (movile alungite de dimensiuni mai mari). 
          Vârsta guruieţelor. “Fazelor evolutive (douǎ sau trei) le corespund tot atâtea faze genetice reconstituite pe baza rezultatelor analizelor de spor-polen din areale cu alunecǎri de teren din Depresiunea Transilvaniei” (Florina Grecu, G. Palmentola, 2003). Aceste stadii ar corespunde Wurm-ului, Postglaciar-ului şi Holocen-ului timpuriu. Conform unei alte surse (Gh. Roşian, 2009), au existat intervale favorabile declanşǎrii alunecǎrilor masive de tip glimee din Glaciarul Târziu şi pânǎ în Subatlantic. Cât despre glimeea de la Şona, observaţiile din teren ne oferǎ câteva indicii importante asupra vârstei sale foarte mari (ce o încadreazǎ probabil în tipologia glimeelor de la contactul Pleistocenului Târziu cu Holocenul Timpuriu, adicǎ vârste de ~12 000 de ani). 
          Primul indiciu în acest sens ni-l oferǎ însǎşi poziţia glimeei în raport cu versantul pe care se aflǎ şi interfluviul sub care se aflǎ. Versanţii (implicit interfluviile) s-au detaşat (individualizat) în urma adâncirii reţelei hidrografice ca în fig.21. 
          Interfluviile pot fi clasificate în ranguri genetice diferite (1…4) în funcţie de poziţie, orientare, lungime, altitudine etc.Pentru a exemplifica procedeul logic de raţionare, am ales trei alunecǎri (a, b, c), toate poziţionate la partea superioarǎ a unor versanţi, sub interfluviu (întocmai ca glimeea de la Şona). Cum o alunecare nu poate fi mai veche decât versantul (implicit interfluviul) pe care se aflǎ, atunci putem stabili vârsta maximǎ posibilǎ a fiecǎrei alunecǎri în parte. Astfel, alunecarea c, situatǎ sub un interfluviu de rang 3, nu poate fi mai veche decât acesta. Alunecarea b, situatǎ sub interfluviul 2, nu poate fi mai veche decât acesta. Acelaşi principiu şi pentru alunecarea a. 
Fig.21. Vârsta relativǎ a trei alunecǎri de teren foarte vechi (a, b, c), sugeratǎ de poziţia lor în raport cu interfluviile (1…4 – generaţii de interfluvii). 

          Deci, cunoaşterea vârstei versantului (şi a interfluviului) ne oferǎ indiciu asupra vârstei maxime posibile a alunecǎrii de teren. Glimeea de la Şona este poziţionatǎ sub un interfluviu principal (fig.22), pe un versant relativ vechi, reprezentând unul dintre povârnişurile Podişului Hârtibaciului în Depresiunea Fǎgǎraşului. Trebuie sǎ aflǎm când s-a individualizat versantul respectiv, pentru a fixa limita de jos a vârstei posibile a gruieţelor.
Fig.22. Podişul Hârtibaciului la Şona. Schiţǎ morfograficǎ. Se observǎ poziţia glimeei sub un interfluviu principal. În medalion – cursuri pǎrǎsite ale Oltului. 

          Depresiunea Fǎgǎraşului s-a format prin împingerea cursului Oltului spre N de cǎtre afluenţii sǎi de stânga (fǎgǎrǎşeni). Deci pe malul sǎu stâng se produceau acumulǎri intense proluvio – aluviale cu formarea de glacisuri şi terase, în timp ce pe malul drept versantul Podişului Hârtibaciului era erodat continuu. Acesta s-a retras pânǎ la poziţia actualǎ, poziţie aproximativǎ pe care o are de la sfârşitul Pleistocenului – începutul Holocenului, când a început individualizarea luncii la forma actualǎ. Aceastǎ limitǎ înseamnǎ ~12 000 de ani în urmǎ. Deci, alunecǎrile de la Şona nu s-au produs mai devreme de aceastǎ vârstǎ, deoarece retragerea continuǎ a versantului Podişului Hârtibaciului în Pleistocen ar fi distrus bineînţeles şi eventualele gruieţe. 
          Un alt indiciu asupra vârstei gruieţelor ni-l dau poziţia în profilul transversal al versantului şi lunca Oltului. De ce glimeea s-a stabilizat în jumǎtatea superioarǎ a versantului, atâta timp cât jumǎtatea inferioarǎ prezintǎ chiar pante mai mari (fig.23)? De ce glimeea nu s-a revǎrsat şi peste acest sector inferior, unde panta ar fi favorizat aceasta? 
 Fig.23. Profil transversal schematic prin versantul cu glimee. 

          Medalionul din fig.22. subliniazǎ un aspect foarte important în explicarea acestei chestiuni. Chiar în dreptul glimeei, pe o lungime de ~3 km se desfǎşoarǎ un meandru complex al Oltului, foarte larg spre Nord. În spatele sǎu apar în luncǎ numeroase cursuri pǎrǎsite, ce amintesc de migraţia râului continuatǎ şi în Holocen (fig.23 – sǎgeatǎ). În timpul acestei împingeri din timpul Holocenului, eroziunea lateralǎ a Oltului a subminat versantul, declanşând procese erozionale ce au mǎrit panta la partea inferioarǎ (fig.23). Glimeea s-a stabilizat înainte de manifestarea dinamicii de luncǎ (din timpul Holocenului), când sectorul inferior de versant avea pante mai mici (fig.23 – linie punctatǎ). 
          Aşadar, am stabilit cǎ glimeea nu poate fi nici mai veche de limita (aproximativǎ) Pleistocen – Holocen, dar nu poate fi nici mai recentǎ, ceea ce ne îndreptǎţeşte sǎ îi stabilim vârsta în jurul valorii de 12 000 de ani. Eventualele analize sporo-polinice ar trebui sǎ confirme raţionamentele de mai sus, acceptând bineînţeles erorile la scara geologicǎ. 
          De ce au forma ciudatǎ (piramidalǎ / de tumuli). Forma de astǎzi a movilelor reprezintǎ doar o secvenţǎ din lunga sa evoluţie, de la alunecarea masivǎ de acum 12 000 de ani şi pânǎ la nivelarea din viitor. Gruieţele sunt rezultatul modelǎrii treptelor iniţiale (copârşee), alungite şi mult mai mari. Gruieţele au avut deci o evoluţie colectivǎ, dar şi una individualǎ, care explicǎ diferenţele dintre ele. Modelarea copârşeelor iniţiale s-a realizat prin mai multe procese: 
          - Prin şiroire şi torenţialitate au fost extinse depresiunile longitudinale şi au fost strǎpunse transversal şirurile de alunecare, individualizându-se astfel unitǎţi distincte. 
          - Prin microalunecǎri superficiale şi mai ales prin pluviodenudare, vârfurile unitǎţilor respective se rotunjesc, iar versanţii devin de asemenea rotunjiţi în plan, deoarece orice muchie / orice protuberanţǎ (când rocile sunt moi ca în cazul de faţǎ) este în mod logic prima atacatǎ de eroziune. 
          - Organismul torenţial, ce mǎrgineşte gruieţele la SE, pǎstreazǎ dovada unui colector al acestor ape modelatoare. 
          - Încǎ o dovadǎ cǎ gruieţele alcǎtuiau la început copârşee (cum este şi dovada şeilor de legǎturǎ) o constituie forma celor 4 gruieţe nordice. Astfel, cele de la interior (G2, G3) sunt mai mari şi mai impunǎtoare decât cele exterioare (G1, G4) deoarece asupra acestora din urmǎ eroziunea a acţionat pe mai multe laturi. 
          - În timp ce gruieţele deveneau mai mici, ritmul lor de distrugere se încetinea. Versanţii lor, având lungime tot mai micǎ, nu mai permit apei scurse sǎ capete energia necesarǎ unei eroziuni prin şiroire. Tot lungimea micǎ împiedicǎ declanşarea unor alunecari la suprafaţǎ, deoarece nu existǎ tensiuni destul de puternice dinspre vârful spre baza versantului. Astfel, în prezent doar spǎlǎrile uşoare de suprafaţǎ şi pluviodenudarea erodeazǎ gruieţele, într-un ritm foarte încetinit.
          Forma lor actualǎ se conservǎ bine şi datoritǎ rocilor. Argila de la suprafaţǎ dirijeazǎ apa de ploaie spre baza versanţilor, nepermiţând infiltrarea şi îmbibarea straturilor interioare (probabil un amestec ceva mai dur de argile, marne, nisipuri cimentate), care sunt foarte coezive în absenţa apei. 
          Deci, eroziunea de suprafaţǎ încetinitǎ, compoziţia litologicǎ de suprafaţǎ şi cea din interior, precum şi absenţa apei în interior explicǎ buna conservare a formelor actuale. 

          VI. CONCLUZII. 
          În acest articol am arǎtat cǎ ciudatele formaţiuni de la Şona, considerate de unii piramide, vestigii dacice, ori tumuli ridicaţi de celţi, sunt doar forme de relief naturale. 
          Geneza lor este pusǎ pe seama unor alunecǎri masive de versant (glimee) produse aproximativ la limita Pleistocen – Holocen (12 000 de ani în urmǎ). Desprinderea mai multor trepte alungite (copârşee) a fost urmatǎ de stabilizarea lor, apoi de modelarea (prin eroziune de suprafaţǎ, şiroiri, torenţialitate, alunecǎri superficiale) şi de individualizarea guruieţelor. Aspectul actual apare doar ca o secvenţǎ în lunga lor evoluţie, de la copârşeu la netezire. 
           A realiza sondaje sau sǎpǎturi pentru a gǎsi morminte celte, camere ascunse, tuneluri, comori arheologice reprezintǎ mai degrabǎ risipǎ de energie. Cel mai probabil, cǎutǎtorul va gǎsi doar argile, marne, nisipuri grezoase. 
          Chiar dacǎ sunt naturale, movilele de la Şona nu îşi pierd deloc farmecul. Însǎ pentru o eventualǎ integrare a lor în circuite de vizitare, originea lor naturalǎ constituie un dezavantaj. Sperǎm sǎ nu constituie şi o piedicǎ majorǎ, deoarece originalitatea guruieţelor îşi meritǎ cu prisosinţǎ vizitatorii. 

          NOTE. 
1 “Realitatea TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011 
2 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011 
3 Dan Gheorghe, 2008, accesat pe 14.07.2011 
4 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011 
5 Informator: Popa Maria, sat Şona, 12.07.2011 
6 “Realitatea.TV” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011 
7 Sebastian Dan, “Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011 
8 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro” şi “Realitatea.net”, accesat pe 14.07.2011 
9 “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, accesat pe 14.07.2011 
10 În locul Pǎdurea Mare nu este pǎdure, ci pǎşune. 
11 Conform “Sebastian Dan, Adevǎrul.ro”, şi “Dan Gheorghe, 2008”, accesat pe 14.07.2011

          BIBLIOGRAFIE. 
          Surse ştiinţifice: 
Cocean, P., Hognogi, Gh., Nicula, G., (2010), “Alunecǎrile de teren de tip glimee din bazinul superior al vǎii Ilişua”, Geographia Napocensis, An IV, Cluj-Napoca, link 
Grecu, Florina, Palmentola, G., (2003), “Geomorfologie dinamicǎ”, Ed. Tehnicǎ, Bucureşti 
Ielenicz, M., (2010), “Geomorfologie”, Ed. Universitarǎ, Bucureşti 
Roşian, Gh., (2009), “Evoluţia versanţilor afectaţi de alunecǎri masive de tip glimee. Studiu de caz: Versantul drept al vǎii Secaşului Mic (sectorul Tǎu – Secǎşel)”, Geographia Napocensis, An III, Cluj-Napoca, link 
*** Academia Românǎ, (1998), Dicţionarul Explicativ al Limbii Romȃne, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti. 
*** Academia Românǎ, (2007), Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti. 
*** (1978), Mic Dicţionar Enciclopedic, Ed. Ştiinţificǎ şi Enciclopedicǎ, Bucureşti. 
          Surse jurnalistice internet: 
Gheorghe, D., (2008), Şi România are piramide. La Şona,  
Realitatea.net, (2009), Piramidele de la Şona, judeţul Braşov 

Autor: Ionuţ Tudose 
Data: 17.08.2011

28 de comentarii:

  1. Na, si te mai miri de ce nu vor sa se faca oamenii cercatatori. Dupa ce citesti analiza iti dai seama ca este doar o forma de relief naturala :)) Ha, s-a dus misterul. Totusi, arata fain!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, si cand le vezi prima data de la distanta, te impresioneaza aspectul lor impunator. Parca ajungi in alta lume. Merita vizitate. Aveti harta acolo, stiti cum sa ajungeti, dragi cititori :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Ionut, te citez:
    ______________
    Împǎtimiţii ideii formaţiunilor construite antropic (tumuli, piramide etc) trebuie sǎ se întrebe “De ce ar construi cineva astfel de formaţiuni (al cǎror scop în sine este sǎ reziste peste veacuri) în cel mai nepotrivit loc - foarte vulnerabil la alunecǎri de teren?”
    ______________
    Te felicit inca o data pentru acest veritabil articol (in doua parti), al unui ~ garantat prestigios viitor om de stiinta ~, dar personal,
    cu respect te contrazic si raman pe pozitie:
    Guruietii de la Sona sunt TUMULI.
    Un arheolog de "factura" ta, candva (atunci cand va apare), va clarifica cine are dreptate!
    Oricum, nimeni pana la tine nu s-a aplecat cu atata seriozitate si pricepere asupra impropriu ziselor Piramide de la Sona! FELICITARI, Tinere!
    ____________
    http://romaniamegalitica.blogspot.com/2011/02/necropola-tumulara-la-sona-jud-brasov.html?showComment=1313585448332#c8553074392223186490

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt tumuli :)) , sunt doar niste banale forme de relief, toata aceasta dezvoltare a lor este explicata foarte bine, in plus, multi geografi au demonstrat ca exista asemenea "fenomene" si forme de relief. Deci , imi pare rau, pt. cei ce cred in legende si lucruri asemanatoare. NATURA ESTE MISTERIOASA! :D

      Ștergere
    2. Intradevar nu sunt tumuli, dar nici amprentele naturii. O mica cercetare la fata locului te va uimi.

      Ștergere
    3. Nu sunt dovezi că ar fi antropice. În schimb seamănă cu zeci de alte forme de relief naturale răspândite în toată Depres. Colinară a Transilvaniei. Geomorfologii le spun glimee.

      Ștergere
    4. Totusi sunt cercetari care conduc spre faptul ca sunt antropice. Referitor la tumulii de la Apold, citez ”Compoziţia movilelor constă într-o pastă de nisip fin provenind din albia râului. Astfel de material găsit, pe asemenea, pe platoul înalt, la o distanţa semnificativă de orice albie de râu / lac, întăreşte teoria potrivit căreia movilele sunt artificiale. ” Sursa: http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/ats/ats2/act2-6.htm

      Ștergere
    5. Din păcate acesta nu este un argument puternic. Faptul că nisipul din movile este asemănător cu nisipul din albii nu dovedește că a fost adus acolo de oameni, deci că movilele ar fi antropice. Pe același raționament, scoicile și alte cochilii (marine) observabile în toți munții noștri (deci foarte departe de mare) ar fi fost aduse acolo de nu știu ce oameni...

      Ștergere
    6. Minunat! Este captivantă și iscoditoare profesia dvs., având în vedere că aveți relativ puține repere neinerțiale (și aceasta, deoarece, planeta este într-o permanentă modificare/adaptare), dar la fel de captivantă este lipsa de informații legate de evoluția civilizațiilor și, ceea ce cred că e mai important, punțile de legătură/transfer temporale, între segmentele istorice, care sunt prezentate. Ipoteză: tot arealul transilvănean a fost preponderent lacustru. Respectivele civilizații au știut observa și folosi fenomenele de glisare ale solului, mai ales că ele aveau loc deasupra nivelelor inundabile. O parte le-au folosit/adaptat, o parte le-au copiat/transpus în scop cultural/spiritual. Sun prezențe ale tumulilor (vorbesc de Transilvania) unde nu se prea poate face legătura geofizică cu glimeele.

      Ștergere
    7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    8. A existat un arheolog important care a vizitat glimeele de la Șona în anii 80. Radu Popa a afirmat cu tarie ca aceste formatiuni sunt naturale. Posibil practica agriculturii la baza lor sa le fi pastrat formele mai bine definite.
      Excelent articol, multumim!

      Ștergere
  4. Va multumesc. :) Sa speram ca vor mai aparea pe net articole despre formatiunile de la Sona. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  5. De ce nu ne lasi sa speram ca sunt construite de daci?

    RăspundețiȘtergere
  6. Seriozitatea si acribia cu care ati tratat subiectul acesta, aducand argumente stiintifice pertinente,(totusi eu nu as renunta la o cercetare aheologica, avand in vedere relativa apropiere de monumentul rupestru de la Sinca Veche), ma determina sa va adresez un sir de intrebari care cred ca vor trezi interesul: a tratat cineva in mod asemanator subiectul "brazda lui Novac" ? "Or" si "Ur" sunt prefixe ce pot insemna asezare omeneasca? cunoasteti originea numelui orasului "Urlati"? ca urlatean, imi puteti spune ceva mai multe amanunte despre originea familiei Bellu? la intrarea in Urlati dinspre Albesti, pe partea dreapta, in zona mlastinoasa, se spune ca a existat candva o manastire ; cunoasti ceva despre aceasta? Daca spatul nu permite un raspuns aici, puteti folosi adresa de mail "pannanton@gmail.com". Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Asupra numelui orasului "Urlati" nu am facut cautari in plus fata de ce ofera deja netul. La fel si in cazul familiei Bellu. Despre manastirea din zona mlastinoasa, cred ca este o legenda, poate cea mia frumoasa din spatiul urlatean. Se spune ca demult era o biserica la islaz (noi asa zicem - "la islaz") dar din cauza terenului mlastinos, aceasta s-a scufundat treptat, treptat, pana cand, spre timpurile noastre, isi aminteau batranii ca i se mai vedea doar turla cu crucea. La un moment dat nu s-a mai vazut nici aceea. Asa stiu legenda de cand eram copil si venea vorba de islaz. Islazul era pentru noi o sperietoare : "Nu va duceti acolo ca sunt nisipuri miscatoare si va inghit!" sau "sa nu va duceti sa va dati pe burta vacii ca va scufundati acolo!". Asa ne speriam noi, copiii intre noi. Burta vacii ii ziceam la un teren moale pe care saream ca pe o saltea. Despre legenda bisericii si a scufundarii ei, nu stiu cat adevar e in ea din cateva motive:
    -in unele variante se vorbeste de o biserica, in altele de o manastire. Nu este clar subiectul central. Iar urlatenii au stiut dintotdeauna sa faca o asa diferenta, pentru ca la noi in apropiere au fost si sunt si manastiri si biserici.
    -Cand eram mici, se zicea ca turla (sau crucea de pe ea - in mai multe variante) inca se mai vedea "pana tarziu, incoace. Unii batrani inca isi mai aminteau". Eu nu imi amintesc sa fi intalit vreun batran care sa fi vazut el insusi crucea.
    -Terenul acela de la islaz a fost mereu mlastinos. Datorita configuratiei terenului, panza freatica ajunge la suprafata / sau aproape de suprafata. Dintotdeauna a fost imposibil pentru construit. Iar legenda bisericii scufundate o plaseaza in mijlocul / in cadrul zonei mlastinoase. La celelalte intrebari nu stiu sa va raspund. Numa bine!

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna. Excelent materialul prezentat. Felicitari! Eu unul am avut ocazia sa intru intr-un tunel sapat de hoti. Cateva poze gasesti pe adresa: http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=mozaic&s_id=107452

    Radu Tanase (radu.extreme@yahoo.com)

    RăspundețiȘtergere
  9. Esti interesat de un schimb de link-uri cu site-ul:

    Nume:BancuriAlinuta.blogspot
    Link:http://bancurialinuta.blogspot.com

    Am pus linkul tau pe blogul meu.Astept schimbul.
    Mersi mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu imi vine niciun vizitator din schimburile astea de linkuri.

      Ștergere
    2. Atunci,cu toata sinceritatea, nu stiu de ce ai postat tema asta pe blogul tau.

      Schimb de link-uri indiferent de tematica blogului d-voastrӑ

      Dacӑ doriţi sӑ aparӑ aici link-ul spre blogul d-voastrӑ, vӑ rugӑm sӑ lӑsaţi un comentariu pentru schimb de link-uri!

      Ștergere
    3. Ai dreptate. Am sters tema aia.

      Ștergere
  10. Eu garantez ca sunt tumuli. Am vizitat zona cu multi ani in urma si am putut vedea forma exacta a lor care este identica cu cea a tumulilor din zona care sunt inregistrati in RAN. Deci retineti ca toti tumulii din zona au aceleasi particularitati.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ati scutit multe persoane de a scormoni dupa un raspuns credibil, daca nu convingator, in legatura cu provenienta guruietelor. Pledoaria dv. (de fapt, un esafodaj logic bazat pe adevaruri/cunostinte geografice, geologice ... acceptate, deocamdata, ca atare de stiintele in cauza, si nu pe sofisme) are si meritul ca starneste la demersuri pentru aprofundarea chestiunii. Va multumesc ! (http://www.muntesiflori.ro/)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...