Datorită formei și rotației planetei, aceasta nu este luminată omogen, zilele și nopțile alternând. De-a lungul oricărei paralele sunt momente diferite ale zilei: într-o parte răsăritul, în alta amiaza, în alta miezul nopții etc. Prin urmare nu poate fi aceeași oră peste tot. S-a impus astfel convenția împărțirii suprafeței terestre în 24 de fusuri, corespunzându-i fiecăruia câte o oră din zi.