Mările şi oceanele lumii nu sunt întinderi nesfârşite de un albastru luminos, aşa cum vedem noi de pe plajă. Ele sunt marile tomberoane ale lumii, în care ajung deşeuri ce-şi aşteaptă anii spre a se descompune şi a reintra în ciclul natural. Dar până atunci, ele joacă rol de poluanţi: afectează acvafauna şi vegetaţia marină, prin modificările calitative ale apei. În mod indirect, influenţează negativ populaţia.