Fenomenul emigrării românești dintr-o perspectivă geografică

Despre emigrare s-au spus multe, fixându-i-se ca principală cauză „dezastrul economic și politic al țării”. Categoric nu putem fi niște fani ai situației salariale ori sociale din România, ce trebuie îmbunătățită, pentru a nu mai izgoni populația autohtonă. Dar pentru evitarea îngustărilor sau exagerărilor, se impun precizări suplimentare asupra fenomenului. 

Este adevărat că avem o rată a migrației nete (adică diferența dintre imigranți și emigranți, raportată la 1000 de locuitori) printre cele mai scăzute din lume, anume -3,8‰. Altfel spus, anual țara pierde circa 75 000 locuitori, prin migrație. Ne comparăm cu state fie foarte sărace, fie lovite frecvent de dezastre naturale, fie afectate de conflicte interne sau instabilitate politică, fie toate la un loc: Myanmar (-3‰), Nicaragua (-3,3‰), Sri Lanka (-4,6‰) sau Lesotho (-4,8‰). Mai rău decât noi stau țările lovite de război sau de criză economică severă: Siria (-24‰), Venezuela (-22,3‰), Sudanul de Sud (-15,9‰), Eritreea (-11,6‰), Republica Centrafricană (-8,6‰). Din Europa, doar Lituania (-11,6‰), Letonia (-7,6‰), Bosnia și Herțegovina (-6,4‰) și Albania (-4,9‰) au o situație mai gravă. 

Totuși, România nu este nici printre cele mai sărace, nici printre cele mai corupte țări din lume. Conform IDU (Indicele Dezvoltării Umane), un indicator folosit de O.N.U. pentru clasificarea statelor lumii după nivelul de trai, ne situăm alături de Rusia, Kazahstan, Turcia, Bulgaria, Croația, Argentina, Uruguay sau Chile în categoria țărilor dezvoltate. Deasupra noastră sunt cele foarte dezvoltate (Norvegia, Belgia, S.U.A., Canada, Japonia etc.), iar sub noi sunt statele mediu dezvoltate și slab dezvoltate (mare parte din Africa, Asia și America Latină). 

Interesant este faptul că, în general, țările care au un nivel de trai asemănător nouă înregistrează o emigrare mai slabă decât România; unele au chiar o rată pozitivă: Rusia (+1,3‰), Kazahstan (-1‰), Turcia (+3,5‰), Croația (-1,9‰), Argentina (+0,68‰), Uruguay (-0,9‰) sau Chile (+6‰). De unde această discrepanță? Sunt mai mulți factori determinanți, de atracție ori respingere, alții decât situația economico-politică: 

1. Apropierea geografică de state mai dezvoltate. Suntem la câteva ore de zbor de state mult mai dezvoltate economic: țările scandinave, Germania, Regatul Unit etc. De asemenea, nu suntem pol de atracție pentru cei veniți din spațiul extraeuropean, aceștia la rândul lor orientându-se, mai degrabă, spre Europa de Vest. Prin comparație, Chile, Argentina și Uruguay sunt ele însele cele mai dezvoltate din toată America Latină, deci emigranții nu prea au variante în vecinătatea lor. La fel, Rusia și Turcia sunt poli de atracție în regiune pentru migranții economici sau refugiații dinspre Asia Centrală, Caucaz și Orientul Mijlociu. 

Localizarea geografică ne este extrem de nefavorabilă, iar dacă România, așa cum o știm acum, ar fi fost așezată în America Latină, Africa sau Asia, cu siguranță ne-am fi confruntat cu problema imigrației, nu cu cea a emigrației. 

2. Apropierea culturală de state mai dezvoltate. Asemănările lingvistice și comportamentale cu Italia, Spania și Franța constituie un factor important de încurajare a emigrării, adaptarea în comunitățile receptoare făcându-se mult mai ușor. De altfel, aceste țări de limbă neo-latină au concentrat mare parte din fluxul migranților români. Prin comparație, popoarele slave balcanice și est-europene nu prea au variante de țări slave mult mai dezvoltate decât ele, spre care să emigreze. 

3. Apropierea istorică de alte state, de obicei mai dezvoltate. Este un factor evident în cazul migrației post-coloniale și post-imperiale (din Algeria spre Franța, din Maroc spre Spania, din Pakistan și India spre Regatul Unit etc.), resimțit însă și în cazul României, legate istoric de alte țări. Chiar dacă granițele imperiilor au căzut de mult, efectele de ordin social se manifestă și astăzi. Astfel, în ultimii ani câteva mii de români au emigrat spre vechea Poartă, Turcia. Din Ardeal, emigranții români sau maghiari se orientează mulți spre Austria și Ungaria. La aceștia se adaugă sașii deja stabiliți în Germania sau evreii români plecați în Israel. 

4. Tradiția emigraționistă. Istoria ultimilor 150 de ani a lucrat și ea defavorabil. Începând cu primele fluxuri majore spre America, dinspre Ardealul austro-ungar la acea vreme, și continuând apoi cu perioada interbelică, s-a pus cărămidă pe cărămidă la conturarea unei mentalități românești emigraționiste. A urmat perioada dictaturii roșii, când România era singura țară din blocul comunist încercuită doar de țări comuniste, până și U.R.S.S. având graniță cu Finlanda... Iar în timp ce iugoslavii puteau trece destul de ușor în Austria, românii erau ținuți în lesa istoriei și visau la o trecere ilegală a Dunării, unde câteva mii au murit în încercarea lor curajoasă, existând totuși și cazuri de reușită. 

Pentru români, decembrie ’89 a venit nu doar ca o eliberare de dictatură, ci și ca o lepădare de granițele sufocante. Dintre cei plecați (înainte sau imediat după ’89), unii aveau să revină în țară cu ceva agoniseală spre a-și deschide mici afaceri. România s-a umplut astfel de magazinașe, chioșcuri și terase la colț de stradă, denumite popular „La Italianu’”, „La Belgianu’”, „La Neamțu’” etc. Mai mult, un popular serial de televiziune la începutul anilor 2000, care a prins la public tocmai datorită oglindirii realităților sociale de la acea vreme, avea un personaj poreclit „Americanu’”. Mentalul românesc colectiv era deja unul favorabil sau, cel puțin, empatic față de fenomenul emigrării. 

Să nu mai spunem că, după o campanie media pre-aderare extrem de agresivă („Veți putea lucra oriunde în Europa” – de parcă acesta era singurul și marele avantaj al Uniunii Europene), în 2007 televiziunile se întreceau în a organiza „revelioanele liberării” – „liberarea” de propria țară spre surghiun. Primii intervievați la 12.00 noaptea erau emigranții români din aeroport, care se bucurau de căderea granițelor. Acesta era marele câștig al anului 2007, conform mass-media... 

Actualmente discursul public pe acest subiect este mai departe unul eminamente deprimant, pesimist, respingător și manipulator. Se lucrează la o mentalitate descurajată și descurajantă, nădejdea fiind confiscată adeseori de oratoria patriotardă a ultimelor decade. Așa încât, România are de ani buni cea mai dezastruoasă rată a migrației, dintre toate statele aflate pe același palier al dezvoltării economice și al nivelului de trai. 

Probleme financiare există, sunt evidente și trebuie însănătoșite, însă amploarea fenomenului emigrărilor se explică prin cauze mult mai complexe, iată, unele de natură geografică și istorico-geografică. Dar despre importanța geografiei în lumea de azi într-un articol viitor. 

___

* Dacă ți-a plăcut acest articol, mă poți susține pentru munca depusă printr-o donație.

de Ionuț Tudose 

7.02.2021